Linkuri accesibilitate

Morala: exişti în măsura în care eşti văzut la televizor.

Unde se face politica în România? Iată o întrebare pe care nu mi-am pus-o numai eu. Şi asta fiindcă răspunsul nu e cîtuşi de puţin de domeniul evidenţei, aşa cum ar trebui să ne aşteptăm. Normal ar fi să spunem că politica se face, în primul rînd, în Parlament. Acesta este, prin excelenţă, spaţiul confruntărilor politice.

Urmează la rînd partidele, care au propriile lor probleme şi dezbateri interne. Nu putem lăsa la o parte, bineînţeles, guvernul, de ale cărui decizii depinde evoluţia întregii societăţi româneşti. Ei bine, oricare din răspunsurile de mai înainte este nesatisfăcător, întrucît nu acoperă decît o mică parte a realităţii.

Politica, în România, se face la televizor. Şi nu mă refer la comentatorii politici care, în presa scrisă, la radio sau la TV, îşi au, bineînţeles, rolul lor. Mă gîndesc chiar la politicieni, la miniştri, la înalţi funcţionari de stat a căror existenţă pare să fi devenit inseparabilă de micul ecran. Talk-show-ul s-a transformat într-o maladie naţională. De dimineaţă pînă noaptea tîrziu, pe mai multe canale de televiziune nu vedem decît nişte personaje aşezate în jurul unei mese care vorbesc neîntrerupt. Sporovăiala lor e întreţinută de alt personaj care a fost botezat moderator, personaj de regulă agresiv şi obraznic, străduindu-se în permanenţă să-şi întărîte interlocutorii. Şi mai frapant e altceva: invitaţii de pe platou sînt aproape întotdeauna aceiaşi, indiferent de oră şi de subiectul emisiunii. Aceiaşi deputaţi, aceiaşi senatori, aceiaşi ministri. Fiecare partid pare să-şi fi desemnat un grup de reprezentanţi specializaţi în prestaţiile televizate.

Această monotonie capătă dimensiuni halucinante. Constaţi, spre exemplu, că acelaşi politician „prestează”, în aceeaşi seară, pe trei posturi diferite. Te întrebi cînd are timp să ajungă de la unul la altul. Dar, mai ales, te întrebi cînd îşi găseşte răgaz să se ocupe de treburile sale de deputat, senator ori ministru. Publicul îl percepe acum doar ca prezenţă televizuală. Strădaniile acestor stahanovişti ai micului ecran sînt însă răsplătite: ei, şi doar ei, sînt cunoscuţi de marea masă a populaţiei. Colegii lor din parlament sucombă într-un total anonimat. Nu-i ştie nimeni. Morala e uşor de tras: exişti în măsura în care eşti văzut la televizor.
XS
SM
MD
LG