Linkuri accesibilitate

Serialul „Cînii hoinari”: dacă nu ar exista apărătorii cîinilor vagabonzi, edilii chiar ar trebui să facă ceva concret.


Pe fundalul unor probleme insolubile, cum este acea a cîinilor vagabonzi, toată opinteala guvernanţilor şi a societăţii civile de a moderniza ţara pare ridicolă, fără sorţi de izbîndă.

Un nou episod din interminabilul serial „Cînii hoinari” s-a produs deunăzi. Îngrijoraţi de faptul că haitele de cîini vagabonzi muşcă tot mai mulţi oameni, edilii Chişinăului au decis să eutanasieze cîinii care nu-şi găsesc stăpîni în decurs de 10 zile. Să înţelegem deci că problema e ca şi soluţionată? Haideţi să fim serioşi!

Avem de-a face cu o problemă foarte complicată pentru că ani de zile părţile implicate au discutat mult şi fără rost, au protestat şi au perorat, fără să ajungă la o înţelegere care să mişte carul din loc. Decizia de a eutanasia cîinii vagabonzi nedoriţi de nimeni nu e una nouă. Nu s-a făcut însă mai nimic. Şi de ce s-ar face ceva într-o societate dezagregată, în care cei mai mulţi ignoră nu numai problemele comunităţii, ci şi starea propriului bloc de locuinţe. E un soi de de lehamite temeinică, de indiferenţă atotbiruitoare. Ne doare-n cot cum trăim! Sîntem interesaţi doar de ACUM.

Aşijderea e şi cu haitele de cîini. Păi, sînt oare deranjaţi orăşenii, care sînt nişte victime potenţiale, de animalele hoinare şi imprevizibile? Nicidecum. Excepţie fac nişte „ciudaţi” care au fost muşcaţi şi care scriu apoi uneori petiţii. Din cauza acestor indivizi sîcîitori edilii trebuie să se arate preocupaţi. Atunci cînd preocuparea lor riscă să se transforme, incredibil, în nişte acţiuni, ies la rampă, ca la comandă, fervenţii apărători ai drepturilor animalelor.

Protestele apărătorilor le temperează simţitor edililor elanul. E şi un fel de uşurare pentru autorităţi. Dacă nu ar exista apărătorii cîinilor vagabonzi, edilii chiar ar trebui să facă ceva concret. În ceea ce îi priveşte pe apărători, aceştia pot opri „prigonirea” cîinilor de către edili, dar nu pot să impună autorităţile să facă un azil încăpător. Edilii nu au bani. Pe de altă parte, ce apărare e aceea care îi lasă pe cîinii bolnavi şi slinoşi în voia sorţii pe străzile oraşului? Şi de ce vocile ritoase ale apărătorilor nu se fac auzite atunci cînd sînt muşcaţi oamenii?

Analizate cu amănuntul, aspectele acestei probleme capătă proporţii irezolvabile. Mai curînd nişte extratereştri sosiţi dintr-o galaxie îndepărtată ar putea s-o soluţioneze…
XS
SM
MD
LG