Linkuri accesibilitate

Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş deconstruiesc o prejudecată

Dacă pe la începutul sau mijlocul deceniului trecut, aveai ocazia să discuţi despre Republica Moldova fiind undeva în inima României, prima întrebare pe care ţi-o adresau mulţi cetăţenii români sau străini era: e adevărat că ţara de dincolo de Prut e controlată de criminali?

Cam asta era cea mai frecventă întrebare pe care mi-o puneau mulţi dintre cunoscuţii mei din Braşov şi, orice le-as fi spus, o mare parte dintre cei cu cu care vorbeam o ţineau morţiş că Republica Moldova e tărîmul mafiei. Televiziunile sau ziarele le dădeau apă la moară, vorbind cu predilecţie despre racheţii moldoveni care jefuiau autobuze sau limuzine ascunşi sub paravanul întunericului şi trecînd sub tăcere alte lucruri mai grave care aveau loc la Chişinău sau în satele moldoveneşti. Din una în alta, aşa s-a născut această prejudecată că e foarte periculos să călătoreşti în localităţile de pe malul Bîcului. E mai bine să nu te duci încolo, îmi ziceau aceştia în perioada cînd locuiam la Braşov, dacă vrei să-ţi păstrezi roţile la maşini şi banii în pungă. Curios e că răspîndacii care lăţeau această impresie terifiantă nu trecuseră niciodată Prutul.

Chiar şi dacă între timp părerile cetăţenilor români despre Republica Moldova au devenit mai nuanţate, m-am convins de multe ori de acest lucru, oricum, încă mai sunt destui cei care cred că ar trebui să fii de-a dreptul bezmetic ca să mergi să vizitezi Republica Moldova pentru că se va găsi neapărat cineva care o să vrea să-ţi stingă becul sau să-ţi sufle în lumînare. De aceea, chiar şi azi, să cauţi în Chişinău un turist român venit pur şi simplu din plăcere ca să-şi petreacă aici concediu e ca şi cum ai căuta un ac într-un car cu fîn.

Ei bine, romanul lui Mitoş Micleuşanu şi al lui Florin Braghiş numit Necrotitanium pune în discuţie anume această prejudecată, aşa cum făcuse de nenumărate ori pînă la ei publicistul Iulian Ciocan, că Republica Moldova ar fi un tărîm al nesiguranţei şi criminalităţii, în care oamenii sînt impulsivi, agresivi şi imprevizibili. Personajele acestei cărţi sunt alăptaţi cu votcă şi nu cu lapte, ei vomită cînd beau din greşeală apă, sunt zvîntaţi în bătăi de părinţi, sînt violenţi şi cruzi, ucid şi sînt ucişi cu sînge rece, lăsînd sau îngroşînd grămezile de cadavre din jur, indiferent că acest lucru se întîmplă la praznice unde lumea a mîncat chifteluţe de porc bolnav sau pe cîmp unde sînt călcaţi de buldozere. Pentru că numărul crimelor pe metru pătrat depăşeşte limitele pînă şi celei mai bogate imaginaţii, acest lucru ne face să credem că autorii romanului au încercat să deconstruiască prejudecata că anume asta e adevărata imagine a Republicii Moldova.

De aceea, un alt procedeu preferat al celor doi scriitori este băşcălia: ei ironizează toate aceste idei preconcepute pe care unii cetăţenii români sau străini şi le-au format despre Republica Moldova. Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş încearcă să ne spună că adevărata Republică Moldova este alta, fără, însă, a ne spune care e aceasta, sau, poate că în felul acesta ei încearcă să susţină că Republica Moldova este o oglindă a fiecărui nat luat în parte. Cum sînt oamenii, aşa e şi oglinda. Oricum ar fi, romanul nu se vrea a fi unul identitar, el rămîne a fi un roman persiflant şi parodic, cu o intrigă poliţistă strecheată pe alocuri în care totul este luat în pinten: pînă şi crima.

Romanul ne aminteşte de Planeta Moldova pînă într-un punct, căci nu e doar pur divertisment, ci caută să arate cum s-a format o prejudecată şi încearcă s-o spulbere.
XS
SM
MD
LG