Linkuri accesibilitate

3.02 - Chișinău: Conflictul transnistrean în discuție cu o delegație americană


Ambasadorul Craig Dunkerley, trimisul special al secretarului de Stat al SUA pentru problemele tratatului FACE, a declarat că scopul vizitei este de a evalua modul în care sunt puse în aplicare documentele summitului OSCE de la Istanbul.


3 februarie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Conflictul transnistrean în discuție cu o delegație oficială americană.

Dan Ionescu: Vizita delegaţiei condusă de trimisul special al secretarului de stat al Statelor Unite, Craig Dunkerley, a debutat printr-o serie de întâlniri cu înalte oficialităţi de la Chişinău. În centrul atenţiei s-a aflat problema retragerii trupelor şi arsenalelor ruseşti din Transnistria. Detalii de la corespondentul nostru, Radu Benea.

În prima zi a vizitei pe care o face la Chişinău, delegaţia Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii a avut întrevederi cu ministrul afacerilor externe, Nicolae Tăbăcaru, cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă, Vasile Nedelciuc şi cu reprezentantul preşedintelui Republicii Moldova la negocierile cu Tiraspolul, Vasile Sturza. După întrevederea de la Parlament, şeful delegaţiei americane, ambasadorul Craig Dunkerley, trimisul special al secretarului de Stat al SUA pentru problemele tratatului FACE, a declarat că scopul vizitei este de a evalua modul în care sunt puse în aplicare documentele summitului OSCE de la Istanbul privind evacuarea armelor convenţionale ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Ambasadorul s-a arătat satisfăcut de convorbirile purtate la Chişinău, dar nu a putut spune cu exactitate dacă delegaţia americană va pleca vineri la Tiraspol aşa cum se preconiza, pentru o inspecţie a grupului operativ de trupe ruse. Reamintim că acum o săptămână autorităţile separatiste transnistrene au împiedicat o misiune a experţilor militari spanioli să inspecteze trupele ruse. Misiunea venise în Republica Moldova tot pe linia tratatului FACE.

Referindu-se la subiectele abordate în cadrul întrevederii cu oficialii de la Departamentul de Stat, preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă, Vasile Nedelciuc, a declarat: „Am informat această delegaţie despre faptul că Republica Moldova este pusă într-o situaţie dificilă de a soluţiona conflictul transnistrean având drept ţări-garant chiar ţările care au interes nemijlocit şi imediat în Transnistria făcând trimitere bineînţeles la Federaţia Rusă, dar parţial şi la Ucraina. Şi ca urmare acestei situaţii delicate, de mai mulţi ani, Moldova nu reuşeşte să reglementeze politic conflictul din Transnistria, pentru că partea transnistreană fiind sprijinită în mod direct şi indirect de diverse structuri de stat din Federaţia Rusă nu se respectă angajamentele, de fiecare dată înaintează condiţii suplimentare şi de fapt nu doreşte soluţionarea echitabilă a conflictului.”

Drept exemplu Nedelciuc a adus recentele declaraţii ale oficialilor ruşi de la Ministerul de Externe şi al Apărării, inclusiv cea prin care este reluată ideea sincronizării retragerii armatei ruse cu soluţionarea diferendului transnistrean, dar şi cazului menţionat mai sus al delegaţiei spaniole în rezolvarea căreia, potrivit lui Nedelciuc, partea rusă nu a dorit să intervină, deşi a avut toate pârghiile: „Părţii americane am mai transmis următorul mesaj, că Republica Moldova nu va ratifica tratatul adaptat FACE decât dacă Federaţia Rusă îşi va îndeplini în sfârşit angajamentele acceptate la Istanbul. Acest lucru aşa cum a remarcat ambasadorul cu misiuni speciale coincide cu interesele Statelor Unite care doresc de asemenea să înainteze Senatului acest document spre ratificare numai după ce ruşii îşi vor coborî nivelul de armament din Caucazul de Nord în conformitate cu prevederile tratatului FACE. De fapt şi emisarul special a remarcat că ei înţeleg că vor fi tentative de a se eschiva de la îndeplinirea până la capăt a angajamentelor, dar noi trebuie să facem tot posibilul şi Statele Unite au dat foarte clar de înţeles Federaţiei Ruse că cazul Transnistriei nu este unul minor şi este o chestiune prioritară şi a Statelor Unite şi a OSCE-ului, aşa încât ei trebuie să se conformeze acestor cerinţe.”

Din Chişinău, Radu Benea, radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG