Linkuri accesibilitate

Cum pot fi împăcate politicile sociale cu eficienţa economică?


Iurie Gotişan

Iurie Gotişan

Iurie Gotişan: "Corecţiile de politici sociale trebuie făcute într-un context mai larg, al regândirii modelului de creştere economică"

Iurie Gotişan: O simplă analiză a ajustărilor de tarife, care s-au făcut de-a lungul ultimilor ani, arată totuşi că nu calculul economic a stat la baza nivelului de protecţie socială, ci interesele politice şi potenţialul succes electoral al diferitelor aranjamente. Şi vrem noi sau nu vrem, dar în consecinţă, protectia sociala nu este o problemă esenţială a economiei de piaţă, ci una a sistemului politic etatist. Din păcate, aceasta a fost supusă logicii procesului electoral, prin tot felul de indemnizatii sociale, majorari de salarii etc., care pina la urma a dus la un buget neechilibrat, cu un deficit enorm.

Radu Benea: Dar ceea ce reproşeaza fosta guvernare actualei este tocmai faptul că aceste majorări de tarife ar fi antosociale... iar de partea cealaltă, puterea spune că majorările nu s-au făcut la timpul potrivit...

Iurie Gotişan: Pina la urma si unii si altii pot avea dreptate. De fapt, intreaga dezbatere publică devine astfel acaparată de preocuparea de a demonstra superioritatea unui anumit aranjament. Dar, haideti sa fim mai nuanţaţi in acest sens. Nu incape indoiala că tarifele trebuiau majorate de mai mult timp, in fiecare an s-a pus aceasta problema. E adevărat, fosta guvernare n-a luat aceste măsuri la timpul cuvenit, probabil din raţiuni politice si electorale şi mai puţin de eficienţă economică. Dar astfel majorările nu erau să fie bruște și deranjante, dacă ele se făceau treptat. Asa a fost cladita politica guvernarii precedente, in care latura sociala prevala.

Trebuie subliniat însă un alt lucu, mai important, şi anume că rationamentele politice si electorale ale fostei guvernări s-au limitat doar la pensii şi îndemnizaţii sociale, dar nu au mers mai departe şi nu au vizat elementele, absolut necesare, de politică socială, de care are nevoie Moldova. Avem un sistem de pensii destul de arhaic si nerestructurat, care inghite bani publici cu nemiluita, sistem despre restructurarea caruia se vorbeste de ani de zile, dar nimic nu s-a facut. Avem un sistem public si social iarasi la fel de hraparet si supradimensionat. Şi cred eu că va fi nevoie de o analiză, urmată de schimbarea sistemului de asistenţă socială, deoarece prin anumite ajustari si alocarea de compensatii si indemnizatii problema nu va fi rezolvata.

Radu Benea: Şi atunci, cum pot fi împăcate politicile sociale cu eficienţa economică?

Iurie Gotişan: În privinţa tarifelor, eu cred ca de înţelepciunea şi de maniera cum vor explica autoritatile si justifica populatiei inevitabilitatea majorarii tarifelor, care se pretind a fi nepopulare, va depinde foarte mult.

Iar, cât priveşte eficienţa politicilor sociale, este adevărat că nu poţi elibera forţa de muncă cu ochii închişi, mai ales când economia privată nu creează locuri de muncă. Şi de aceea este firesc să se recurgă la metoda de scurtare a timpului de lucru, ca formulă de solidaritate socială. Această metodă se foloseşte în mai multe ţări europene. Dar toate aceste corecţii de politici sociale trebuie făcute într-un context mai larg, al regândirii modelului de creştere economică; care în Moldova este unul defectuos şi anii trecuţi s-a bazat doar pe capital de import şi consum pe datorie.

De aia ar fi corect ca multe dintre intreprinderile de stat sa fie in proprietate privata, chiar si acele din sectorul energetic, nu ma refer la distributie ci la productia energiei electrice, termice etc. Asa precum functioneaza in alte state. Acestea ar trebui sa functioneze pe baza unor ratiuni economice si sa nu fie ghidate de “pomene sociale”.
XS
SM
MD
LG