Discuţia care a căutat să adjudece, cu mult resentiment şi cu puţină onestitate, întîietatea în materie de exterminare colectivă e, în cea mai mare parte, o pierdere de timp. Auschwitz sau Kolyma? Holocaust sau Gulag? Dilema e superficială.
Săptămîna trecută am participat la ceremonia care a comemorat 65 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz. Bănuiam că discuţiile care au otrăvit anii '90, insistînd pentru instituirea unui Trofeu Suprem al Crimei în Masă e inutilă. La Auschwitz, am aflat de ce. Foarte pe scurt spus, pentru că faimoasa comparaţie Holocaust-Gulag e imposibilă.
Dimensiunile crimei sînt într-adevăr, comparabile. Comparabilă e şi sistematizarea morţii în grup - de la rasă la clasă. Mizeria sumbră, rece şi inconsolabilă a lagărului nazist e totuna cu dezolarea sfîşietoare a pustiurilor arctice puse la exterminat viaţa de sovietici.
Şi deosebirile sînt, pentru cine caută neapărat aşa ceva, destul de evidente. Primul lucru care loveşte la Auschwitz e geometria strictă a morţii. Aleile, barăcile multiplicate egal la distanţe prefect prescrise, ordinea absolută şi pregătirea exemplară a operaţiilor din preambulul crimei sînt, într-adevăr, unice. Confirmînd diferenţa, peisajul exterminării e, la comunişti, altul: nemărginirea Gulagului poate da impresia de neglijenţă sau lejeritate destinsă. Moartea e peste tot şi, tocmai din acest motiv, nu are nevoie de o administraţie meticuloasă.
După o oră de gînduri asemănătoare, absurditatea acestei dezbateri mi-a apărut întreagă şi indiscutabilă. Holocaustul şi Gulagul sînt, în chip diferit, confluente. Prima şi cea mai mare greşeală a comparaţiei care măsoară aceste sisteme apocaliptice e chiar comparaţia. Desăvărşirea răului surclasează metodica şi detaliile locale. Răul complexului Auschwitz-Kolyma e, în ultimă instanţă, inanalizabil. Adică ne-compatibil. Discuţia nu poate lumina nimic în latură comparativă, pentru că absolutul nu poate fi ierarhizat.
Săptămîna trecută am participat la ceremonia care a comemorat 65 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz. Bănuiam că discuţiile care au otrăvit anii '90, insistînd pentru instituirea unui Trofeu Suprem al Crimei în Masă e inutilă. La Auschwitz, am aflat de ce. Foarte pe scurt spus, pentru că faimoasa comparaţie Holocaust-Gulag e imposibilă.
Dimensiunile crimei sînt într-adevăr, comparabile. Comparabilă e şi sistematizarea morţii în grup - de la rasă la clasă. Mizeria sumbră, rece şi inconsolabilă a lagărului nazist e totuna cu dezolarea sfîşietoare a pustiurilor arctice puse la exterminat viaţa de sovietici.
Şi deosebirile sînt, pentru cine caută neapărat aşa ceva, destul de evidente. Primul lucru care loveşte la Auschwitz e geometria strictă a morţii. Aleile, barăcile multiplicate egal la distanţe prefect prescrise, ordinea absolută şi pregătirea exemplară a operaţiilor din preambulul crimei sînt, într-adevăr, unice. Confirmînd diferenţa, peisajul exterminării e, la comunişti, altul: nemărginirea Gulagului poate da impresia de neglijenţă sau lejeritate destinsă. Moartea e peste tot şi, tocmai din acest motiv, nu are nevoie de o administraţie meticuloasă.
După o oră de gînduri asemănătoare, absurditatea acestei dezbateri mi-a apărut întreagă şi indiscutabilă. Holocaustul şi Gulagul sînt, în chip diferit, confluente. Prima şi cea mai mare greşeală a comparaţiei care măsoară aceste sisteme apocaliptice e chiar comparaţia. Desăvărşirea răului surclasează metodica şi detaliile locale. Răul complexului Auschwitz-Kolyma e, în ultimă instanţă, inanalizabil. Adică ne-compatibil. Discuţia nu poate lumina nimic în latură comparativă, pentru că absolutul nu poate fi ierarhizat.