Linkuri accesibilitate

ANI sesizează parchetul pentru cercetarea averii lui Mircea Geoană


Mircea Geoană
Mircea Geoană

Liderul socialiştilor acuză puterea că îi face dosar politic

Doua institutii cerute Romaniei inca inainte de aderare incep acum la trei ani dupa primirea tarii in Uniunea Europeana sa produca efecte. Este vorba despre Directia Nationala Anticoruptie, care functioneaza ca un parchet si Agentia Nationala de Integritate, care verifica averile demnitarilor. In vreme ce procuratura anticoruptie a trimis deja in judecata mai multi fosti ministri si parlamentari, iar un primar al puterii a ajuns in aceasta saptamina dupa gratii, Agentia de Integritate a lucrat pina acum la relanti.

Totusi astazi Agentia Nationala de Integritate a sesizat parchetul pentru cecetarea averii liderului opozitiei din Romania, presedintele socialistilor, Mircea Geoana. Acesta este acuzat ca nu a declarat cumpararea unui teren si apoi vinzarea lui, ca nu a declarat un antecontract pentru cumpararea unui apartament in valoare de peste 700 de mii de euro si nici dividendele incasate de sotia lui de la una dintre firmele sale.

Potrivit legislatiei romanesti toti parlamentarii, ministrii, primarii si ceilalti inalti functionari ai statului sint obligati sa depuna la institutiile unde lucreaza declaratii de avere, pe care trebuie sa le actualizeze odata la sase luni si in care declara toate suresele de venit, conturile pe care le au in tara sau in strainatate, precum si bunurile mobile si imobile pe care le detin ei si familiile lor. Agentia Nationala de Integritate verifica veridicitatea acestor declaratii cu ajutorul fiscului, al bancilor si la nevoie facind apel si la alte institutii ale statului. Deasemenea atunci cind exista suspiciuni sau presa descopera amanunte interesante, Agentia poate cere si verificarea conturilor sau a bunurilor pe care politicienii le au in alte tari.

Liderul socialistilor, care a pierdut alegerile prezidentiale in fata lui Traian Basescu, acuza acum puterea ca ii face dosar politic si ca in acest fel se implica in jocurile de culise ale partidului sau care are alegeri in luna martie. Pentru sefia socialistilor s-au inscris in cursa patru lideri cunoscuti: Mircea Geoana, compromis dupa alegerile din decembrie, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, Miron Mitrea, fost ministru al transporturilor si Adrian Nastase fost priministru din 2000 pina in 2004. Ultimii doi au deja dosare la procuratura anticoruptie. Chiar astazi una dintre casele lui Adrian Nastase a fost puse sub sechestru intr-un dosar in care procurorii anti-coruptie il acuza pe fostul premier roman de luare de mita si trafic de influenta.

Pe masura ce aceste institutii care au rolul de a-i tine sub control pe deminitari, incep sa functioneze, enigma averilor facute de politicieni in anii tranzitiei romanesti, incepe sa se elucideze. Deocamdata, insa, cele mai multe procese de acest fel sint tergiversate de judecatori, iar rapoartele Uniunii Europene critica Romania ca nu reuseste sa aiba sentinte in cazurile pestilor mari ai coruptiei autohtone.

Politigraf

XS
SM
MD
LG