Străinii care lucrează în Anglia n-ar pleca în ruptul capului şi se ţin de această hotărîre împotriva propriei voinţe. Paradoxul are o explicaţie simplă. Banii sînt buni, clima e infernală. Regimul de muncă e simplu, regimul de viaţă e nesuferit.
Cine apucă să vorbească despre Anglia cu şoferul de taxi albanez, chelneriţa poloneză, zidarul român, şoferul moldovean, sora filipineză sau medicul spaniol, va asculta una şi aceaşi poveste. Ea spune aşa: Anglia n-are soare, mîncarea e groaznică, lumea nu se întîlneşte, vecinii nu se cunosc, mîine m-aş întoarce acasă dar... Aici urmează un suspin neobişnuit în care se adună regretul şi satisfacţia. Dar - suspină străinul care lucrează în Anglia - se cîştigă bine şi nimeni nu te bate la cap.
Observaţia descrie două puncte fixe ale vieţii profesionale în Anglia. Mai întîi, salariile sînt mult mai mari decît în vestul sau în estul continentului. Şi cheluielile sînt mai mari dar cine ştie şi poate să se mulţumească cu puţin, pune bani buni deoparte. În al doilea rînd, relaţiile de muncă sînt clare şi directe. Birocraţia e cît se poate de redusă iar cine îşi face treaba e răsplătit, nu săpat. Dacă ceva nu îţi place, pleci şi cauţi altceva, fără tărăboi şi hîrtii.
De aici atracţia Anglia, fidelitatea şi respectul pentru Anglia al celor veniţi din Europa de sud sau de est, din Asia şi America de Sud, pentru a-şi face un rost, numai şi numai prin muncă. Acest contract neformalizat are toate şansele să se extindă. Pe măsură ce economia engleză are la dispoziţie tot mai puţini englezi dispuşi la efort, locul pentru străini creşte. În plus, reputaţia străinilor, în special a est-europenilor e considerabilă printre patroni. Dacă şi mîncarea s-ar schimba măcar un pic, alianţa ar fi definitivă.
