Linkuri accesibilitate

Traseismul politic - germinator de proiecte noi


Igor Botan (ADEPT)
Igor Botan (ADEPT)

Igor Boţan: "Partidele politice ascendente în prezent pe scena politică sînt oarecum formaţiuni care au apărut în urma traseismului politic"

Igor Boţan: Traseismul politic este o reflectare a culturii politice, o stim cu totii. Traseismul ofera posibilitatea lansarii unor proiecte politice noi...

Vasile Botnaru: …mai mult ca atit, unii spun ca este un factor de asanare intre alegeri, intrucit traseistii trezesc la viata partidele care “se culca pe cununa de lauri”.

Igor Boţan: De acord cu dumneavoastra, dar cred ca trebuie explicate oarecum lucrurile. Sa aducem exemplul care demonstreaza ca traseismul politic deocamdata, din pacate, este un fenomen util, pozitiv pentru Republica Moldova. Dar, subliniez, din pacate. Partidele politice ascendente in prezent pe scena politica sint oarecum formatiuni care au aparut in urma traseismului politic. De exemplu, domnul Mihai Ghimpu care conduce Partidul Liberal a parasit la timpul lui Partidul Fortelor Democratice pentru a deveni ulterior lider al Partidului Reformei si a fonda noul partid Liberal. Sau sa luam proiectul lui Vlad Filat care in anul 2007 a parasit Partidul Democrat cu tot cu filiale, sau cu un sir de filiale, dupa care a lansat un proiect politic nou care s-a dovedit a fi de succes. Sau sa luam Partidul Democrat. Marian Lupu s-a desprins de Partidul comunistilor, a venit la PD anul trecut si l-a facut oarecum de succes, un fel de coagulant al Aliantei pentru Integrare Europeana.

Vasile Botnaru: Cel mai proaspat exemplu il ofera Veaceslav Untila care abandonind Alianta “Moldova Nostra” a devenit presedinte al Miscarii “Actiunea Europeana”.

Igor Boţan: De ce se intimpla asa? Cultura politica foarte slaba, proasta din Republica Moldova nu permite ca reorganizarile si reinnoirile sa aiba loc in interiorul partidelor. Putem aduce exemplul unor oameni politici de succes odinioara care in prezent se afla intr-un fel de naufragiu. Vladimir Voronin care nu a stiut sa faca reforme in partid, nu a pregatit un lider nou. Serafim Urechean care prefera sa se lupte cu sociologii in loc sa se gindeasca la reorganizarea partidului. Acelasi lucru se refera si la domnul Iurie Rosca, la Valeriu Matei. Singurul om politic care a inteles acest lucru a fost Dumitru Diacov care s-a resemnat in favoarea lui Marian Lupu. Desi si aici exista probleme. Domnul Diacov a promis sa fie capsunar dar iata vedem ca nu prea renunta la aceasta idee.

Vasile Botnaru: In concluzie: spuneti “cu regret” ca traseismul este un factor benefic. Adica daca ar fi sa pornim de la premiza ca traseismul inseamna de fapt infidelitate fata de colegii de partid, deci este un fenomen negativ daca ne uitam in dictionar, dar are efect benefic pentru ca substituie lipsa de reforme in interiorul partidului. Am inteles corect?

Igor Boţan: Partea proasta a traseismului este legata intr-adevar de infidelitate. Iar partea pozitiva a traseismului, din pacate, in Republica Moldova este cultura joasa in interiorul partidelor, incremenirea liderilor politici in functia pe care o ocupa, lipsa unei atitudini critice dupa unele campanii electorale sau campanii politice lansate de liderii unor partide care anterior erau de succes pentru a face o analiza a mersului prost a campaniei electorale si a ceda fortelor noi care fac presing. Fiindca acest lucru nu exista in partide, traseistii isi cauta proiecte noi unele dintre care sint de succes. In cazul lui Veacesalv Untila noi inca nu stim daca proiectul lui politic va fi unul de succes.

Vasile Botnaru: Pina la urma ne intereseaza atitudinea alegatorului fata de acest fenomen politic.

Igor Boţan: Cred ca alegatorii in marea lor parte nu discern intre partea pozitiva si cea negativa a traseismului. Stim din sondajele de opinie ca alegatorii vor lideri puternici, carismatici care promoveaza idei pe intelesul lor.

Vasile Botnaru: Dar ei se muta cu traseistii in alte partide sau nu?

Igor Boţan: Sigur, ei urmeaza traiectoria liderilor carismatici. Am vazut acest lucru in cazul lui Marian Lupu, am vazut acest lucru in cazul lui Vlad Filat si cred ca vom vedea acelasi lucru in cazul lui Vladimir Turcan.
XS
SM
MD
LG