Linkuri accesibilitate

Mai multă lume de la noi acuză generaţia ’80, pe faţă sau prin ricoşeu, de neimplicare în viaţa cetăţii, confundând probabil intrarea în zona politicului cu aderarea la cutare sau cutare front, partid, mişcare etc., etc. Exemplul intelectualilor militanţi din anii ’88-89, singurul ce s-a impus, pare să fie un fel de clişeu sau model, dincolo de care orice manifestare publică aduce a apolitism. Nici vorbă de « rezistenţă prin cultură » acolo unde intelighenţia, y compris de creaţie, de a fost privită cel mult ca o pătură (socială) menită să acopere picioarele reumatice ale Marelui Conducător, indiferent cum s-a numit acesta.

Faptul că prozatorul şi eseistul Vitalie Ciobanu comentează realitatea la zi, şi încă la un post de radio eminamente politic, cum este Europa Liberă, e trecut cu vedere de editorialistul de la Literatura şi Arta bunăoara, degrabă alcătuitor de liste cu bărbaţi ai neamului şi slugi la Împăratul Roşu.

Faptul că prozatorul, dramaturgul şi publicistul Constantin Cheianu combate în paginile Timpul-ui, în răspăr cu autorităţile, fie şi – de data aceasta – democratice, iarăşi nu e de ajuns, de vreme ce nu cheamă să-l votăm pe cutare şi nici nu semnează apeluri colective în favoarea unui partid (că, la noi, aceasta-i marea întrebare la care intelectualul este chemat, dacă nu chiar somat să răspundă, se-nţelege public : « Eu cu cine votez ? »).

Faptul că – ierte-mi-se lipsa de modestie – am tradus un ditamai cărţoi de 1.128 de pagini, Tirania şi tiranicidul. Forme ale opresiunii şi dreptul la rezistenţă din Antichitate până în zilele noastre de Mario Turchetti, Cartier, 2003, nu înseamnă o atitudine politică, şi încă una tranşantă? Tălmăcindu-l pre limba noastră, am “trăit” în/cu această carte cca un an, timp în care – vorba vine – am mâncat politică pe pâine, volumul în cauză fiind nu atât o istorie factologică, departe de aceasta, cât o istorie a gândirii politice, de la extrema dreaptă la extrema stângă, pe durata a mai bine de trei milenii. Cartea m-a fascinat, având asupra-mi un efect modelator (mă întreb de ce nu ar studia-o cu amănuntul profesioniştii scenei politice de la noi, cel puţin pentru a-şi lărgi orizontul intelectual – vede Dumnezeu, eu le-am recomandat-o şi unora, şi altora; mor de curiozitate să aflu câţi dintre cei care vor comenta acest text se vor repezi în librării să caute cartea!): pe măsură ce trudeam la transpunerea ei în limba româna, am simţit cum textul acesteia lucrează în mine, literalmente.

Ţin minte, la un moment dat am avut chiar năstruşnica idee să-i trimit un exemplar cu dedicaţie colonelului ce se afla în fruntea “comandoului” care mă arestase, în martie 2002, de faţă cu toată lumea, la cafeneaua “Fulguşor”, nu înainte de a-mi administra o mamă de bătaie ce s-a lăsat cu o comoţie cerebrală şi nişte coaste rupte, aşa ca un semn de nesupunere – a stat în puterea lui (mai degrabă, forţa brută!) să-mi pună cătuşele pe mâini, dar e în puterea mea să mi le scot!!! Altmineri, o vorbă înţeleaptă spune că cine gândeşte are mâinile libere.

Ei bine, a gândi (de dorit, liber) înseamnă, mai ales aici şi acum, a face politică, şi cu asta – iată – am şi formulat un soi de credo, al intelectualului format în bibliotecă, mai degrabă analist decît militant, dar care-i prezent în spaţiul public: « sînt un cetăţean al Republicii Literelor cu instincte de animal politic ».

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG