Linkuri accesibilitate

Anneli Ute Gabanyi (Berlin) şi Octavian Ţicu (ULIM) pledează pentru demitizarea comunismului şi a comuniştilor reformaţi.

Doamnelor si Domnilor, bine v-am găsit. La microfon e Vasile Botnaru, autorul si prezentatorul emisiunii duminicale Punct si de la capt. Pentru ca initiativa presedintelui interimar Mihai Ghimpu de a constitui o comisie abilitata sa studieze trecutul comunist, de o maniera critica, continua sa fie un subiect incandescent, i-am invitat pe oaspetii mei de astazi sa discutam despre reputatia partidelor comuniste din Europa centrala si rasariteana. Cum au reusit sa evite iesirea zgomotoasa de pe carosabil cu consecintele politice de rigoare.

Oaspetii mei de astazi sint istoricul Octavian Ţicu, directorul instututului de istorie si siinte politice de la Universitatea Libera Internationala din Moldova, si cercetatoarea de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi
.

Vasile Botnaru: Ce au facut partidele comuniste din Europa rasariteana si centrala ca sa devina mai social-democrate, aşa cum promitea si Vladimir Voronin la unul din congrese, sau doar au mimat, pastrându-şi doctrinele, platformele. Domnule Ţicu, care ar fi cele mai reprezentative partide care ilustreaza cumva posibilitatea sau imposibilitatea reformarii adaptarii la conditiile noi?

Octavian Ţicu

Octavian Ţicu: Ce s-a intamplat in 1989-91 in spatiul est-european? Avem o transformare care are mai multe componente. Daca ne referim strict la partidele politice, avem 2 partide care au fost potente, din punct de vedere al electoratului si al puterii. Si care au stârnit anume interese in Occident. Ma refer la Partidul Social-Democrat din Polonia şi Partidul Socialist Ungar. Doua partide care s-au reformat. In primul rand Partidul Unic Muncitoresc Polonez s-a autodizolvat in ianuarie 1990 pentru ca sa devina Partidul Social-Democratic, si care in 1995 a reusit sa-l aduca pe Aleksander Kwaśniewski ca preşedinte al Poloniei. Şi un Partid Socialist Ungar, care in 1994 a castigat categoric alegerile, ceea ce a dus politologii intr-o dilemă. Pe de o parte vorbim despre iesirea din comunism, pe de alta parte avem revenirea neo-comuniştilor reformaţi. Semnul de intrebare e cum a fost posibil? Succesul partidelor reformate comuniste s-a datorat preluării metodelor pe care de fapt s-au bazat partidele comuniste anterior. Partidul era Statul şi Statul era Partidul. Adica partidele comuniste au fost un element al leviatanului sau poate chiar leviatanul însuşi. Acest lucru il vedem resuscitat si in cazul nostru, atunci cand Partidul Comunist s-a indentificat cu statul. Este o mare probleme care persista la nivelul reformularii si reformarii partidelor comuniste in perioada ulterioara.

Anneli Ute Gabany

: După cercetarea mea, cu venirea lui Gorbaciov la putere in Uniunea Sovietică au inceput 2 procese legate atât in est cît și în vest, sub influenţa forţelor din URSS care au pornit pe drumul schimbarii atât a comunismului, dându-i o faţă umană, daca aşa ceva se poate, dar şi a schimbarii configuratiei imperiului. In acea perioada, Gorbaciov care era foarte interesat de a schimba liderii generatiei brejneviste din tarile comuniste de atunci, a incercat sa schimbe regulile jocului, trecand de la ideea ideologiei, pe care a relativat-o prin „perestroika”, la ideea competenţei. Şi competenţi erau tot comunistii si securistii din diverse servicii, care au invatat cum se poate reforma sistemul. Asta era o latură. Cealaltă latura era o schimbare in Occident.

Daca pana prin 1985-86, dar eu am un motiv de experienţa personala pentru care spun anul 1985, si in Occident s-a trecut clar si făţiş de la sustinerea care se dădea inainte, fie si numai propagandiste forţelor anti-sistem, anti-comuniste. S-a trecut la sustinerea fortelor anti-regim, adica din interiorul partidelor comuniste, serviciilor de serioritate, administratiilor din ţarile pactului de la Varşovia, deci la disidenţi, adica competenţă şi disidenţi. Acest lucru a facut ca Gorbaciov sa poata miza, pe de o parte, fie la sustinerea reformiştelor care au ajuns la putere prin re-etichetarea partidelor acestora, fie in Ungaria, fie în Polonia, pentru că aici a fost avangarda, ca să spun aşa.

Pe de alta parte, in tari precum România unde, prin violenţă trebuia inlocuita elita anti-gorbaciovistă cu o elita pro-gorbaciovistă. Acolo noi stim 2 lucruri. In primul rand Gorbaciov s-a opus ideii care a fost ceruta de forţele anti-sistem, anti-comuniste, ca Partidul Comunist sa fie dizolvat. Al doilea a fost speranţa lui Gorbaciov, exprimata tot prin 89, el miza pe revenirea comunistilor la putere prin alegeri libera. Sub accest aspect, ceea ce s-a intamplat in aceste tari au fost niste lucruri care trebuie studiate in contact cu privirea pe care noi o atintim cateodata numai asupra acestor partide. Domnul Ţicu a spus foarte clar: si-au creat prin aceste avantaje politice, folosind si preluand, in cele mai multe cazuri, si averea atât a partidelor cat si a guvernelor comuniste etc, transformandu-se in partide-stat. Sigur ca nu a fost o competitie reala si dreapta, niciodata nu a fost fair. Dar ceea ce s-a intamplat acum, sau in ultima perioada, este de fapt si exemplu Putin. Acolo s-a trecut prin largirea competentelor din acele state, cateodata nu partidele si-au creat preşedintele ci invers. Presedintele ajuns la varf controland foarte des serviciile de securitate, si-a creat partidul care sa-l sprijine. Hai sa ne uitam la ceva mai concret si la opozitiile inventate, unde comunistii de toate felurile, garda a 3-a si a 2-a au intrat fie pentru pentru le distruge, fie pentru a le transforma.

Vasile Botnaru: Domnule Ţicu, ce s-a intamplat la modul practic cu energia acestor partide intitulate comuniste, pe buna dreptate sau nu, pornind de la legea conservarii energiilor, daca e aplicabilă. Ce s-a intamplat cu aceasta energie? Ea a fost diseminata in forme obscure, la care face trimitere si doamna Gabanyi, cum ar fi cazul Rusiei, sau au ramas identitati distincte, unde sunt comunistii de altă dată?

Octavian Ţicu: Pardidele politice post-comuniste au activat intr-un context paradoxal. Volens-nolens toate au fost angajate intr-o transformare nemaintalnita pana atunci, intr-o tranzitie spre economia de piaţă.

Vasile Botnaru: Ţările Europei rasaritene si cele centrale sunt bine-merci în Uniunea Europeana. Cât de agreabilă este doctrina post-comunistă, ex-comunistă în contextul Uniunii Europene? Daca conditia de toleranţă faţă de diversitatea politică asigura confortul acestor partide sunt in inima Europei şi alteori totusi, judecand după exemplul separat pe care il avem post-sovietic, sunt mari incompatibilitati intre valorile europene si cele post-comuniste.

Octavian Ţicu: Este adevarat. Si raspunsul la intrebarea dvs. este chiar felul in care a fost adoptata rezolutia privind condamnarea comunismului in 2006. Votul a fost foarte strâns. Este o chestiune care vine din deranjul care provoaca si pentru imaginea stângii in sine aceasta condamnare vehementă a comunismului. Din acest punct de vedere, avem 2 viteze in interior. Pe de o parte stânga in Europa occidentală, care doreşte intr-o oarecare măsură să salveze aparenţele. Prăbuşirea comunismului a fost o lovitură si pentru stânga europeană si pentru stânga în întregime. La capotarea multor regimuri comuniste la redimensionarea ideologica a ceea ce inseamna comunist in Europa occidentală. Pe de alta parte avem un negativism accentuat al Europei de est faţă de ceea ce a fost comunismul si stânga in general.

Anneli Ute Gabanyi: As pune accentele putin altfel, in sensul că aceste probleme le vedem si in felul in care si Statele Unite tratează deseori aceste probleme. Felul in care se discuta si in Germania, chiar de după razboi, in ce priveşte comparaţia dintre sistemul fascist-nazist şi cel sovietic, discutia in jurul cartii lui Stéphane Courtois vorbeşte de la sine. Dar dati-mi voie să mai adaug ceva la ceea ce spusese domnul Ţicu inainte. Eu nu sunt de acord, dati-mi voie sa o spun, cu aceasta departajare. Stiu ca se poarta in SUA foarte mult intre statele central-europene si cele din sud-estul Europei. Nu uitati, chiar Cehia este singura ţara unde un partid comunist continuă să existe şi chiar are un electorat intre 10 şi 20 la sută, depinde de alegeri. Dar in al doilea rând, as spune că fiecare ţară este foarte deosebită. Daca partidele comuniste din Polonia si Ungaria chiar in anul 1989 s-au declarat reformate, acceptand modelul sovietic, adica nu al unei democratii occidentale si al unei economii de piaţa tip total-liberal. Dar, cum spuneam, o adaptare la cerintele Occidentului au fost din cauza ca aceste 2 state au fost cele mai indatorate in Occident. Chiar si din documentele americane stim foarte bine ca aceste tari, ca si RDG-ul de altfel, erau absolut la pamant in ce priveşte situatia lor economica, riscau o explozie sociala daca nu primeau ajutor din partea Occidentului. Chiar intre România şi Bulgaria sunt imense, dar daca observam felul in care şi elitele, chiar si aşa-zişii disidenţi, cum erau consideraţi Mircea Dinescu sau domnul Pleşu. Ei au sustinut atunci ideea ca cei care aveau cea mai multa experienta de putere in timpul comunismului trebuiau sa ajunga la vârf in anii dupa 89. Acest lucru arata foarte clar care a fost şi lipsa de sustinere morala, respectiv lipsa de moralitate in aprecierea noii puteri instalate in România şi in Occident.

Cred ca trebuie sa fim in continuare foarte atenti, pentru ca faptul că în Republica Moldova a supravieţuit singur ca sa revina la putere in 2001 Partidul Comuniştilor. Cred ca are o legatura foarte stransa cu probleme care nu tin exact de natura acestui partid, care si el a dat drumul la economia de piaţă. Ba chiar, ca si in alte ţări, fie si in Ungaria. Si in Moldova comunistii s-au imbogatit foarte mult. Dar in Republica Moldova problema identitara nerezolvata, problema Transnistriei, care este un fel de obstacol in transformarea politica si economică a acestei tari. Si problema legaturilor economice cu Rusia. Trebuie sa speram ca in noile ipostaze va fi posibil sa se schimbe acest sistem politic, adica alegerea preşedintelui prin Parlament, care se vede ca a dat naştere unui partid-stat, care in alte ipostaze, n-ar fi fost posibil.

Vasile Botnaru: Doamna Gabanyi, dumneavoastră ati sugerat intrebarea asta: este posibila reformarea Partidului Comunist după tiparele europene astfel incat sa justifice lozinca eurointegrarii pe care a exploatat-o cel putin un termen.

Octavian Ţicu: M-as feri sa-l numesc un partid comunist autentic. Eu aici vad o clică de oameni ancorati in jurul unei personalitati care au utilizat niste simboluri pentru propriile beneficii. Chestia lor este penală. Eu nu vad felul in care acest partid, după asemenea partid, după asemenea guvernare, ar putea sa se reformeze.

Vasile Botnaru: Doamnă Gabanyi, dvs. îi daţi şanse social-democrate?


Anneli Ute Gabanyi
: Daca nu se reformează şi daca se schimba climatul in Republica Moldova, daca dupa aceasta perioada de interregnum populatia va intelege despre ce este vorba, şi cred ca aici presa are un rol foarte important de a explica oamenilor ce se intampla in Republica Moldova. Daca ceea ce se numeste partid comunist, pentru mine un partid comunist nu este mai bun decat un partid bolşevic, este tot un partid autoritar sau dictatorial. Daca acest partid nu-si schimba naravul, va dispare. Se vor sciziona. Acest lucru se vede deja, vor pleca oamenii care realmente sunt reformişti, care sunt capabili şi au vointa sa se conformeze regulilor democratiei, din toate punctele de vedere. Ceilalti vor ajunge sa fie marginalizaţi si vor putea sa-si linga ranile în afara puterii.

Vasile Botnaru: Doamna Gabanyi, uneori se pune egalitate intre condamnarea comunismului in general si condamnarea anume a atrocitatilor. Aparatorii sar sa spuna ca comunismul a avut si performante industriale, umanitare. Analfabetismul, de exemplu, s-a lichidat pe vremea comunismului. Credeti ca se poate acum disocia astfel incat să fie foarte clar obiectul acestor luari de atitudine?


Anneli Ute Gabanyi: Cred ca depinde foarte mult cum este facuta aceasta muncă. In primul rand eu as fi impotriva luarii ca exemplu comisia Tismaneanu din România, care lucrand sub stress, pentru ca trebuia condamnat comunismul repede pentru a schimba imaginea preşedintelui. Nu s-a lucrat realmente nici cu toti specialiştii care ar fi fost cazul, dar asa nu e o problema. Nu s-a facut realmente o reevaluare a tuturor documentelor noi, şi in al doilea rand, in loc sa se faca o explicare obiectiva a sistemului comunist, marxism, ci numai la critica regimului national comunist, stalinist-nationalist, dar in avantajul acelor comunisti care sub conducerea URSS au ajuns in România pe tancurile armatei roşii in 1944. Aici este marea problemă.

Daca in Republica Moldova se va explica in primul rând in ce consta baza ideologica, promisiunile si cauza pentru care acest sistem de socialism de real-existent, ce inseamna pentru oameni? Cum puteau anumite parti, zise bune ale acestui sistem, sa functioneze numai in conjunctie ale altor laturi ale acestui sistem dictatorial. Daca acest lucru se va face, si exista specialisti care stiu cum sa se facă, atunci cred ca va fi o actiune foarte benefică, pentru ca schimband baza de cunostinte a oamenilor si discutand cu oamenii aceste lucrurii. Nu decretand un raport de 1000 de pagini pe care nimeni nu-l citeşte, ca unic adevar. Atunci cred ca va avea o valoare foarte benefică, si este un instrument extrem de necesar.

Vasile Botnaru: Domnul Ţicu, veti reusi sa disociati aceste 2 aspecte si sa convingeti pe oamenii care mai incearca sa apere comunismul emotional, sa se declare avocati ai comunismului, apărând in felul ăsta volens-nolens şi atrocitatile, stalinismul si lucrurile condamnabile.

Octavian Ţicu: Pentru mine este un lucru clar. Comunismul nu a avut lucruri pozitive. Acesta este un mit pe care l-au creat comunistii inşişi. Daca luam la bani mărunţi, lumea a uitat cum de fapt se trăia in comunism. Aceasta viziune mitologitata a modernizarii sovietice vine pe fundalul situatiei relativ complicate in care a fost spatiul est-european pana atunci: societati agrare, patriarhale, etc. Pentru care chiar si un minim necesar creat de comunism a apărut ca o bunastare. Acum, in ce priveste comisia in sine si aceasta disociere. Daca in România a fost sub stress, vreau sa-i spun doameni Gabanyi că noi suntem sub un stress dublu.

Noi am trăit un comunism pana in 91, şi am trăit si un comunism propriu moldovenesc, care nu stiu de ce majoritatea societatii moldovenesti, inclusiv presa, a inceput a vehicula: va condamna comisia comunismul dupa 2008 s.a.m.d.? Chestia comunismului de dupa 91 este o chestie de care trebuie sa se ocupe Ministerul de Interne, Procuratura şi Ministerul Justitiei. Şi nu numai din 2001 pana in 2008 dar si din 91 pana in 2001. Adica acele guvernari consecutive, care eu consider că era tot neo-comunism, care pe fundalul comunismului din 2001 sigur ca pare altfel. Dar, in definitiv, aşa cum spuneaţi si anterior, vreau sa va spun ca succesul comunismului a fost mai degraba insuccesul care au guvernat pana la ei.

Vasile Botnaru: Adica ne mai trebuie inca o disociere, penala si academică.

Octavian Ţicu: Da. Ceea ce vrem noi acum sa facem este sa dam un verdict cat de cat academizat, pentru ca evident ca transpiră aceasta tenta politică in acest discurs inevitabil. Nu numai comunistii il intrevad. Dar a intervenit intr-un moment destul de oportun. Aici este, cred eu, tenta mea academica imi permite să fiu mai putin diplomat: este o chestiune de chestiune de curaj personal al domnului Ghimpu, preşedintele interimar al ţării, care in perioada comunistă, stim ce a avut de suportat.

Din acest punct de vedere, vreau sa va spun ca, pe de o parte, avem nevoie de un demers absolut academizat, pe de alta parte conştientizam faptul ca există, din partea tuturor, de a pune comunismul acolo unde e locul lui. Este o misiune foarte complicata si termenii sunt foarte restrânşi. Luand in considerare si componenţa in care ne aflam, oamenii care lucrează acolo, lumea zice ca nu vor fi cooptati in calitate de experti. Multi din ei si-au dat si acordul de colaborare in sine. Cred ca vom reusi in termenii respectivi de a demonta această viziune a comunismului luminos si aceasta epoca de aur pe care toti cred ca am avut-o in perioada comunistă.

Vasile Botnaru: Cel putin sa va faceti datoria, dupa care lumea sa faca propriile concluzii. Doamnelor si domnilor, am ajuns la punctul final al emisiunii de astazi la care au participat Octavian Ţicu, directorul Institutului de istorie si stiinte politice de la Universitatea Libera Internationala din Moldova, si cercetatoarea de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi.

XS
SM
MD
LG