Linkuri accesibilitate

24.01 - Chișinău: Reuniunea CIS de la Moscova și Moldova


Delegaţia din R. Moldova urmează să semneze o serie de documente priviind măsuri împotriva terorismului şi a răspândirii ilegale de armament și tratate de cooperare în domeniul comercial şi în sfera învăţământului.

24 ianuarie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Reuniunea CIS de la Moscova și Moldova.

Dan Ionescu: Săptămâna curentă a început sub semnul unei activităţi intense în domeniul relaţiilor internaţionale. Luni, preşedintele Petru Lucinschi a sosit la Moscova unde va lua parte la lucrările întâlnirii la nivel înalt a Comunităţii Statelor Independente. Tot astăzi a plecat la Bruxelles primul-ministru Dumitru Braghiş, pentru a purta convorbiri cu înalte oficialităţi ale Uniunii Europene. Iar la Strasbourg se află o delegaţie parlamentară din care face parte şi liderul comunist, Vladimir Voronin, spre a participa la prima sesiune ordinară din acest an a Consiliului Europei.

Revenind la întâlnirea CSI de la Moscova, care va fi inaugurată oficial marţi, să menţionăm că din delegaţia moldoveană condusă de domnul Lucinschi mai fac parte şi prim-vicepremierul Eugeniu Şlopac, ministrul industriei şi energeticii Ion Leşanu, ministrul de interne Vladimir Ţurcanu şi alţi membri ai executivului de la Chişinău. Astăzi, domnul Lucinschi a fost primit de preşedintele interimar al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Mai multe despre miza conferinţei CSI de la corespondenta noastră de la Moscova, Ileana Marinescu
.

Mâine la Moscova va avea loc deschiderea summitului Comunităţii Statelor Independente, care se va desfăşura între 25 şi 26 ianuarie şi la care vor participa preşedinţii, prim-miniştrii şi alţi miniştri din cadrul Comunităţii. Astăzi, continuă să sosească la Moscova delegaţii din partea statelor CSI. Forumul va reprezenta prima întrunire CSI la nivel înalt de după retragerea din funcţie a lui Boris Elţin, care prezida în fiecare an aceste summituri. În decursul acestor două zile, vor avea loc întruniri între şefii de stat, şedinţe ale consiliului şefilor de Guvern şi ale consiliilor miniştrilor afacerilor externe. De asemenea va avea loc o serie de întruniri cu caracter bilateral şi multilateral. Ordinea de zi se va concentra în principal asupra metodelor de consolidare a cooperării multilaterale din cadrul CSI şi va include o serie de probleme cu caracter economic. În acest sens, în centrul atenţiei se va afla ratificarea tratatului privind constituirea unei zone de comerţ liber între ţările CSI. De asemenea ordinea de zi va cuprinde punerea în acord a politicii antimonopoliste urmărite de către statele CSI, protejarea drepturilor consumatorilor, problema tranzitului via CSI de combustibil necesar energiei electrice.

În cadrul Consiliului şefilor de guvern se va discuta programul de dezvoltare al Comunităţii pentru perioada 2000-2005, care va reprezenta un model de perspectivă privind consolidarea integrării din cadrul CSI, care în prezent se confruntă cu o serie de probleme, printre care cea referitoare la datoriile ţărilor CSI faţă de Rusia. Care, după cum a afirmat ministrul cu afaceri CSI, Victor Zlacevschi într-un interviu acordat ziarului „Rosiiskaia Gazeta”, a depăşit suma de patru miliarde de dolari. Zlacevschi a subliniat faptul că Rusia nu se ocupă cu binefaceri şi va insista asupra respectării necondiţionate a acordurilor bilaterale încheiate în conformitate cu normele de drept internaţional.

Ordinea de zi a summitului de la Moscova va cuprinde şi chestiuni referitoare la cooperarea tehnică şi militară dintre statele Comunităţii. Se vor discuta, pe de o parte, amănunte cu privire la luarea de măsuri împotriva terorismului internaţional, iar pe de altă parte, necesitatea soluţionării conflictelor de pe teritoriul CSI, printre care amintim problemele din Abhazia, Nagorno-Karabah, Cecenia şi, nu în ultimul rând, neînţelegerile privind transportul petrolului din Marea Caspică.

Nezavisimaia Gazeta” notează că săptămâna trecută a avut loc o întrunire cu caracter închis între reprezentanţii Turkmeniei, Azerbaijanului, Georgiei şi Turciei, cu participarea consilierului prezidenţial şi al secretarului de stat din SUA, John Woolf, la care s-a discutat proiectului realizării de conducte pentru transportul petrolului. Sursa citată precizează că tratativele nu s-au încheiat cu niciun rezultat concret, chestiunea nefiind deloc simplă.

Cu privire la relaţiile dintre Rusia şi Bielorusia, pe 26 ianuarie, va avea loc prima şedinţă a Consiliului Suprem de Stat al Rusiei şi Bielorusiei. În cadrul căreia, se vor discuta chestiuni legate de colaborarea între cele două state. Delegaţia din Republica Moldova urmează să semneze la Moscova o serie de documente privind luarea de măsuri împotriva terorismului şi a răspândirii ilegale de armament. De asemenea, va semna tratate de cooperare în domeniul comercial şi în sfera învăţământului, anunţă agenţia Itar-Tass de la Chişinău.

La Moscova a sosit şi o delegaţie din partea autoproclamatei Republici Moldoveneşti Transnistrene. Potrivit surselor Itar-Tass, delegaţia planifică să discute o serie de probleme referitoare la aplicarea înţelegerii din noiembrie 1999 dintre primul-ministru rus Vladimir Putin şi liderul Republicii Moldoveneşti Transnistrene Igor Smirnov. Agenţia France-Press notează că în cadrul summitului se va acorda o atenţie deosebită problemelor legate de situaţia din Transnistria.

De la Moscova, pentru Europa Liberă, Ileana Marinescu.

Dan Ionescu: Încercările ţărilor membre CSI de a-şi coordona eforturile de stăvilire a criminalităţii transfrontaliere au rămas în bună parte fără rezultat. În Republica Moldova, de pildă, acţionează o reţea de contrabandă cu stupefiante strâns legată de cele din Ucraina. Luni, Ministerul de Interne a anunţat descoperirea în cartierul Poşta Veche din Chişinău a unui laborator de producere a opiumului cel mai mare de acest fel descoperit până în prezent.
XS
SM
MD
LG