Linkuri accesibilitate

Efervescenţă redacţională şi o fourchette surprise pe frigul Bobotezei


Céline Jankowiak

Céline Jankowiak

Céline Jankowiak fascinată de mîinile care ţinau lumînări grijuliu să nu se stingă flacăra luată de la Focul Sfânt

Céline Jankowiak, jurnalistă franceză in spe, aflată la stagiu timp de 2 luni la “Ziarul de Garda“. Nascuta la 17 noiembrie 1986 in Conde sur Escaut, Franta. Céline Jankowiak a facut studii la facultatea de limbi straine aplicate /business administration/ administrarea afacerilor la Universitatea din Lille. A facut un an universitar in cadrul programului ERASMUS in Germania. A facut practica la revista franceza «Monitorul comertului international» si la postul de radio «OUI FM». Actualmente face masteratul si se pregateste pentru concursul de admitere la Scoala Superioara de jurnalism din orasul Lille.

Luni - La vinatoare de lacrimi…

Pentru prima data in viata mea, meseria pe care mi-am ales-o imi face scrirba. Sefa meu, Alina Radu, ma trimite la cimitirul mare, sus pe strada Armeneasca. Am fost insarcinata cu realizarea unui fotoreportaj despre comemorarea primiiei aniversari a incetarii din viata a marelui poet Grigore Vieru. Pe niste temperaturi pe care eu le as califica de extreme, ma gasesc lipita de apropriatii defunctului cu misiunea sa fixez pentru totdeauna momentul crucial. Oare cind se vor prabusi de durere ? O sa plinga si… cît o sa plinga ? Sunt gata sa imortalizez suferinta lor cind, intr-un mod insidios, un sentiment totodata fascinant si infiorator ma cuprinde: cel a unei forme de indiscretie suficient de crunta ca s-o gasesc dezgustatoare. Ma intreb, daca aceasta este cu adavarat meseria pe care vreau s-o fac… Doar asta il mai intereseaza pe cititor ? Sa vada cum sufera lumea ? Dar ziua mea abia incepe, asa ca sunt nevoita sa aman introspectiile mele pentru alta data.

O alta surpriza. In aseara asta, am posibilitatea sa vizitez studiourile de la “Pro-TV Chisinau“. Este fascinant sa poti sa privesti actiunea din culise. Pentru mine este prima oara. Am vizitat sala de redactie si cabinele de montaj, “platou de stiri“ si studioul “In Profunzime“, dar si statia de radio PRO-FM. Oaspetele serii azi este Premierul Vlad Filat. Mai fac si o excursie prin regie, locul misterios unde se orchestreaza totul. Si iata ca s-a mai dus o zi…

Marti : Daca nu-i supa, atunci ce e?

O zi tara friguroasa! Si o ora afara, in zapada ! Ati ghicit bine: azi m-au trimis din nou in reportaj. Dar inainte de asta, am avut prilejul sa asist la slujba de Boboteaza in Biserica Sfanta si Preacuvioasa Teodora de la Sihla, nu departe de Casa Presei. Gasesc bisericile ortodoxe cu architectura lor deosebita si pictate pe dinauntru foarte frumoase. Imi plac frescile atit de mult ca ma gasesc in scurt timp total absorbita in contemplarea lor. Dar gata cu distractiile si spor la treaba ! Mi s-a cerut sa aduc fotografii despre “Sfintirea Apei“. Un ritual neobisnuit pentru mine. In jurul unei mese decorata cu luminarii si flori uscate, se ingramadesc babute cu tot feluri de recipiente pline cu apa. In fata lor, preoti, pe care incep sa i cunosc pentru ca i-am mai fotografiat cu alte prilejuri. Cadrez fara retinere niste fete care, in mod normal, s-ar fi ascuns de camera mea. Aceasta camera care dupa logica lor putea apartine doar unui spion… Asa ca profit si fotografiez tot ce pot, sub orice unghi. Subiectul cel mai frumos mi s-a parut miinile care tinau luminari, grijuliu sa nu se stinga flacara luata de la Focul Sfint.

La prinz cu un coleg, ma lansez intr-o dezbatere culinara. Sau, mai bine spus in explicitatii stiintifico-culinare. Precum ca “Borschul nu-i supa“. Din punctul meu de vedere, daca e lichid si nu se serveste intr-un pahar, atunci e supa ! Mi sa spune ca totul depinde cum este pregatita. Ok ! zic eu, …dar totusi… Nu-i nici pasta, nici carne. Atunci e supa, nu ? Nu ? OK…

Miercuri : Inchiderea de redactie

Miercurea, redactia la Ziarul de Garda se afla in plina efervescenta. Este ziua de inchidere. Ziarul apare in fiecare joi. Colegii mei se ajuta uni pe altii sa corecteze ciornele, toate lumea se grabeste si redactia bubuie de activitatea. Nicu, care se ocupa cu “lay-out“, a trecut la viteza superioara. Din cind in cind, se aude de peste coridor, cum unul dintre sefi striga numele unui coleg. Numitul se ridica, alearga pina acolo sa afle ce vor de la el. Se intoarce oftind. Intre timp a uitat sfirsitul frazei pe care urma s-o scrie.

Gasim totusi timpul sa luam masa de prinz impreauna la birou : un pic de vin de casa, citeva placinte, carne si peste. Va intrebati : cu ce prilej acest “fourchette surprise“? Niciunul ! Imi place intr-adavar tare mult sa lucrez aici si cred ca este imposibil sa gasesti o redactie cu asemena atmosfera in tara mea. Alina ma intreaba daca si in Franta se bea vin, asa, la redactie, in mijlocul zilei ? Raspunsul este da, dar fiecare in coltul lui.

Mai tîrziu, dau de culmea ridicolului. Se numeste Pavel Turcu. Ce nivel in arta muzicala ! Simfonie pura ! Incercand sa aflu mai multe despre acest fenomen, dau de un video pe “youtube“ care face de acest energumen nici mai mult nici mai putin decit un “erou“ ! Nici de modestie nu pare a suferi Domnu Turcu, laudat de catre fanii lui drept model de simplitate si de umilitate. Citeva secunde de vizionare a clipului imi garanteaza un sfert de ora bun de ris cu hohote. Mi se spune ca o parte din blogosfera il vede deja ca reprezentantul potential al Republici Moldova la Eurovision. Cind ma gindesc ca “Zdob si Zdub“ abia pe locul 6 au ajuns… Ma intreb daca Pavel Turcu n-a fost doar o gluma de prost gust.

Joi : Carpe Diem

Incep sa ma intristez pentru ca se aproprie sfirsitul stagiului meu. Peste 7 zile parasesc Moldova. Parca cele doua luni petrecute aici au fost o saptamina. Trec in revista toate lumea cu care am facut cunostiinta aici. N-am intilnit decit oameni extraordinari. Sefi mei: Alina, Aneta, Petru. Colegi mei apropriati (Nicu, Pascalino, Tatiana, Victor, Tania, Iuri) sau cei care m-au facut sa ma simt „de ai-lor” (Vasile, Valentina, Sandu, Lina, Corina, si multi altii…). Prieteni mei Constantin, Denise si banda ei, Stefan, Cristian, Paula. Ma gandesc ca am avut o sansa extraordinara de a avea acces la locurile cele mai importante ale Republicii Moldova : Parlamentul, Guvernul, sediile celor mai importante organizatii ale tarii. Ma gandesc la personalitatii pe care le-am intilnit, fotografiat, si la care cite o data am fost chiar si prezentata. Ma gandesc la mass-media vazuta cu ochi mei din interior. Peste tot, bratele deschise: la Radio Europa Libera, la VIP Magazin, la Timpul, la Pro TV. Si inca n-am terminat.

O sa plec din Moldova cu o sumedenie de amintiri de neuitat. Se spune ca fiecare voiaj iti permite sa descoperi o bucatica ascunsa din tine. Moldova a fost pentru mine o revelatie din punct de vedere profesional. Primii pasi in meseria de jurnalist i-am facut aici. Aici am primit prima mea legitimatia de presa. Tot aici am vandut prima mea fotografia. In cazul in care lucrurile nu merg cum vreau in Franta, incep sa ma gandesc serios sa mă-ntorc in Moldova sa fac cariera.

De la tristete trec la stare de nervi. Traversand strada, alunec pe ghetus si, fara sa am timp sa inteleg ce mi se-intimpla, ma gaseste lumea asezata intr-o pozitia foarte putin eleganta pe sosea. Bine ca nu trecea o masina in acel moment. Camera mea n-a suferit, dar parca dintr-o data stiu mai bine unde imi e posteriorul. Nu prea am timp sa ma intreb de ce si cum, ma grabesc, am treaba.

Vineri– Aspirina !

Mi-a fost greu sa ma trezesc. Nici n-am avut curaj sa-mi fac mica rutina sportiva de dimineata, cea care – in timp normal - ma scoate din letargie. Nici nu vreu sa ies din cuibul meu. N-am chef. Si totusi, merg pina la Casa Presei. In castile mele, muzica e la volum maximum. Mi-e dor de patul meu. Ajung la redactie. Nici cafea nu mai e. Nu prea incepe bine ziua. 12 mesage in posta mea electronica. Imi iau inima in dinti si ma apuc de treaba. Vinerea este o zi mai relaxata. Ca in fiecare zi, parcurg depesele din presa frantuzeasca, cautind subiecte de interes pentru redactie. In fundul culuarului, incep niste reparatii. Nu stiu ce se repara. Nu stiu cu ce se repara. Un ferestrau electric cumva ? Cert este ca e foarte zgomotos si ca m-a trecut orice fel de inspiratie. Incepe sa ma doara capul. Este ultima mea zi de lucru. Nu trebuia sa chefuiesc aseara.
P.S. Sa nu credeti ca sunt mahmura. Sunt doar trista ca plec… din Moldova.
XS
SM
MD
LG