Linkuri accesibilitate

Preşedintele american propune impunerea unor restricţii sectorului bancar


Preşedintele Barack Obama

Preşedintele Barack Obama

Barack Obama: „Vom reduce excesele şi abuzurile care au distrus aproape sistemul nostru financiar”

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a propus restricţii în privinţa expansiunii băncilor şi a riscurilor asumate de bănci. Într-o apariţie publică, Obama a spus că măsurile ar fi necesare pentru evitarea unor crize financiare de felul celei declanşate în 2008. „Am trecut printr-o criză teribilă”, a spus Obama. "Poporul american a plătit un preţ foarte înalt. Nu ne putem preface că nu s-a întâmplat nimic”, a mai spus preşedintele, spunînd că lumea finanţelor va trebui să returneze banii publici care au salvat-o de la faliment. „Vom reduce excesele şi abuzurile care aproape au distrus sistemul nostru financiar”, a promis Obama.

Planul prezentat de preşedinte mai trebuie aprobat de Congres şi are două elemente. Băncilor li se va interzice să mai facă „pariuri” pe pieţele financiare cu propriii lor bani, adică în nume propriu, nu în cel al clientului. Asemenea pariuri, numite în America „proprietary trading”, pot aduce câştiguri enorme, dar riscurile sunt şi ele foarte mari. Al doilea element al planului ar fi stabilitarea unor limite, deocamdată nepreciziate, asupra mărimii instituţiilor financiare, astfel încât o bancă, singură, să nu poată trage după sine, în caz de eşec, întreg sistemul.

Planul preşedintelui Obama vine pe fondul nemulţumirii publicului american faţă de continuarea practicii premiilor şi recompenselor enorme în sistemul financiar, chiar şi în unele bănci salvate de la faliment cu banii publici. Suporterii propunerilor lui Obama spun că ele sunt asemănătoare cu regulile introduse în sistemul financiar american în timpul Marii Depresiuni din anii 30 ai secolului trecut, când s-a tras linia între băncile comerciale, cele care fac depozite şi dau credite, şi băncile de investiţii. Această demarcaţie a fost abolită în 1999, iar unii spun că din cauza desfiinţării ei a fost posibilă criza financiară cea mai recentă. Unele instituţii financiare spun însă că măsurile propuse de Obama atacă segmente greşite ale sistemului financiar şi nu vor face decât să micşoreze profiturile.

Iniţitiva Casei Albe vine la doar câteva zile după ce democraţii lui Barack Obama au pierdut un loc în Senat, şi cu el aşa-numita „supermajoritate” în camera superioară. Această înfrângere ar putea obstrucţiona adoptarea reformei în sănătate propusă de preşedinte, dar şi noua iniţiativă, referitoare la bănci.
XS
SM
MD
LG