Linkuri accesibilitate

Important însă e ca vinovaţii, autorii abuzurilor, să fie traşi la răspundere.


Noii guvernanţi au desecretizat cîteva documente ale şedinţelor de guvern din perioada guvernării precedente. Aflăm iată că prin hotărîri de guvern li s-au procurat apartamente şoferului ex-preşedintelui, şefului protocolului ex-preşedintelui şi primului pedagog al ex-preşedintelui. Fireşte, să fii şoferul unui preşedinte nu e puţin, dar în mod normal te întrebi: e asta suficient ca statul să-ţi cumpere un apartament? Dar şi mai trist e altceva. Ministrul de stat Victor Bodiul zice că aceste apartamente au fost deja vîndute de către fericiţii beneficiari altor persoane.

Ciudată situaţie. Nu într-atît însă ca simplii muritori să fie uluiţi. Vorba e că în anii dificili ai tranziţiei masele s-au pătruns deja de convingerea că şi ai noştri guvernanţi şi cinovnici fac mişmaşuri. Cine dintre moldovenii tranziţiei nu a auzit istorii despre “nepotism” şi “cumătrism” cu protagonişti vajnici, cu instituţii vajnice? O fi ţinînd ele toate de domeniul ficţiunii? Nu cred.

S-au făcut mişmaşuri aici mereu, nu numai în perioada precedentei guvernări. E suficient să consultăm rapoartele Curţii de Conturi ca să ne dăm seama că nereguli au fost şi pe vremea altor preşedinţi.
Acum guvernul promite să desecretizeze şi alte documente, indicaţii şi scrisori din măruntaiele ministerelor, şi alte hotărîri de guvern. Poate s-o facă, fireşte. Mai important însă e ca vinovaţii, autorii abuzurilor, să fie traşi la răspundere. Repet, nu ducem lipsă de mişmaşuri, ceea ce ne lipseşte e supremaţia legalităţii, pedepsirea vinovaţilor indiferent de statutul lor şi culoarea lor politică. Să recunoaştem că pînă acum nu prea avem cu ce ne lăuda în acest sens.

Dar şi mai important e ca actuala putere nu numai să lupte împotriva mişmaşurilor trecutului, ci şi să nu admită acum insinuarea mişmaşului în actul guvernării. Altminteri desecretizarea neregulilor vechi nu ne va ajuta cu nimic…
XS
SM
MD
LG