Linkuri accesibilitate

Victor Ianukovici și Iulia Timoșenco în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina


Candidaţii prezidenţiali din Ucraina, Victor Ianukovici şi Iulia Timoşenko se vor confrunta cel mai probabil în turul doi de scrutin, pe 7 februarie, după un rezultat neconcludent al alegerilor de duminică. Cu 40 la sută din voturi numărate, Comisia Electorală Centrală a spus că pe primul loc, cu aproape 37 la sută din voturi, a ieşit Ianukovici, iar Timoşenko a obţinut 24 la sută.

Timoşenko a declarat la aflarea rezultatelor exit-polurilor că 60 la sută din alegătorii din Ucraina, descrisă drept o ţară europeană şi democratică, au votat pentru ea sau alţi candidaţi pro-europeni, ceea ce i-ar asigura victoria în turul doi. Ianukovici, la rândul său, le-a spus alegătorilor care nu l-au votat că, în cazul în care învinge în turul doi, nu va repeta greşelile guvernului actual. Rezultatele parţiale ale scrutinului de duminică mai arată că fostul guvernator al Băncii centrale, Serghei Tighipko a obţinut 13 la sută din voturi, în timp ce actualul preşedinte, Victor Iuşcenko numai 5 la sută.
XS
SM
MD
LG