Linkuri accesibilitate

Un ziar cu adevărat prestigios îşi fidelizează publicul: prin exactitatea informaţiei, prin obiectivitatea comentariilor, prin echilibru, rigoare şi inventivitate.

În ultimele săptămîni, patru ziare centrale şi-au încetat apariţia: Cotidianul, Ziua, Gardianul şi Business Standard. Ele continuă să existe, formal, în variantă electronică. Tirajul lor scăzuse vertiginos, nedepăşid 6000 de exemplare vîndute. Două dintre aceste publicaţii, Cotidianul şi Ziua au avut momentele lor de glorie, după care a urmat declinul ireversibil.

Cotidianul
, fondat în 1991 de Ion Raţiu, a cunoscut numeroase avataruri pînă ce, în vara anului trecut, a fost pus sub conducerea lui Cornel Nistorescu. Reputatul gazetar a implicat ziarul într-o violentă campanie anti-Băsescu dar n-a reuşit să evite dezastrul financiar. Cotidianul a încercat, reamintim, şi formula la modă ziar + carte (o dată pe săptămînă) care s-a dovedit şi ea, nerentabilă.

Ziua lui Sorin Roşca Stănescu dădea impresia unei publicaţii ce se ţine solid pe picioare: avea ediţii locale în cîteva importante centre din ţară, nu ezita să se lanseze în campanii cu iz puternic de scandal. Dar, şi aici, a avut cîştig de cauză realitatea cifrelor.

Dispariţia celor patru ziare e un simptom limpede al crizei prin care trece presa scrisă din România, şi nu numai din România. Cauzele sînt relativ uşor de identificat. Voi semnala cîteva dintre ele, fără a stabili numaidecît o anume ierarhie. Am înregistrat astfel, în ultimii ani, o ofensivă a ziarelor gratuite, care oferă cititorilor o lectură minimală, numai bună pentru a face să treacă timpul mai repede într-o staţie de metrou. Multă lume preferă, apoi, să citească ziarele în ediţiile lor on line; de ce, în definitiv, să scoţi bani din buzunar şi să-l cumperi de la chioşc cînd poţi să-l citeşti, liniştit pe ecranul calculatorului? Precaritatea financiară a ziarelor e provocată şi de scăderea dramatică a resurselor publicitare, concurenţa televiziunii fiind, aici, nemiloasă. Nu în ultimul rînd, supravieţuirea ziarelor depinde, în România, de voinţa aşa-numiţilor „moguli” ai presei: ei sunt cei care decid să investească într-un ziar, cei care acceptă o vreme, din raţiuni politice, pierderile şi tot ei aleg momentul cînd îşi retrag sprijinul financiar.

Dar raţiunile profunde ale crizei presei scrise se află chiar în interiorul acesteia. Proliferarea haotică a ziarelor după 1990 nu avea cum să dureze. Oferta a ajuns să fie mult prea mare pentru un public, fatalmente, limitat. Din puzderia de cotidiene, centrale şi locale, puţine şi-au creat o identitate inconfundabilă. Majoritatea s-au mulţumit să repete, stereotip, ceea ce se dă în jurnalele de actualităţi de la televiziune. Un ziar cu adevărat prestigios îşi fidelizează publicul: prin exactitatea informaţiei, prin obiectivitatea comentariilor, prin numele colaboratorilor, prin echilibru, rigoare şi inventivitate. Cîte ziare din România răspund unor astfel de criterii? Şi, chiar în varianta lui ideală, care ziar se poate considera, oriunde astăzi în lume, la adăpost de criză?
XS
SM
MD
LG