Linkuri accesibilitate

Comisia pentru Dezvoltare a PE amînă decizia în privinţa confirmării comisarului european desemnat de Bulgaria

Comisia pentru Dezvoltare a Parlamentului European a decis să amâne decizia finală în privinţa confirmarii comisarului european desemnat de Bulgaria pentru Cooperare Internaţionala, Ajutor Umanitar şi Prevenire a Crizelor. Comisia pentru Dezvoltare aşteaptă din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi a instituţiilor financiare ale Uniunii Europene să examineze în detaliu informaţiile şi documentele relevante cu privire la acuzaţiile de conflict de interese.

In cursul audierii, Jeleva nu a reuşit să demonteze acuzaţiile de conflict de interese şi nu a oferit răspunsuri solide la întrebările despre competenţele sale pentru postul de comisar european pentru Ajutor Umanitar.

Desi presa europeana o numeste pe Jeleva, care este vicepresedinte al Grupului Partidului Popular European, "veriga slaba a lui Barroso", preşedintele Grupului, Josef Daul, a declarat că susţine cu fermitate candidatura acesteia.

Insa problema nu o reprezinta doar probitatea morala a Jelevei ci si aparenta lipsa de consistenta a pregatirii sale in chestiunile care tin de cooperarea internationala. Jeleva a dat raspunsuri vagi la intrebarile precise legate de portofoliul pentru care a fost nominalizata.

Prestatia slaba a Jelevei se adauga celei a baronesei Ashton, viitorul Inalt reprezentant pentru politica externa si de securitate considerata „neinspirata“ si lipsita de viziune. Cu raspunsuri ca: "Nu stiu", Ashton nu da prea multe sperante unor tari ca Moldova aflate in criza politica si economica si care privesc cu speranta spre solutiile europene.

Si totusi, merita notata intentia baronesei britanice de a pune presiune pe Moscova pentru ca aceasta sa nu foloseasca exporturile de gaz pentru a intimida statele din Parteneriatul Estic.

Idei constructive ar putea veni de la jumatatea masculina a echipei ce va pastori relatiile externe ale Uniunii Europene. Cehul Stefan Fule si letonul Andris Piebalgs au ca si asigurat postul de comisar. Cei doi au dovedit nu doar o buna pregatire dar si dedicare si o viziune clara a prioritatilor pe care doresc sa le atace.

Desigur Rusiei ii va fi acordata o atentie speciala in urmatorii 5 ani, aceasta fiind opinia tuturor politicienilor desemnati sa se ocupe de externe.

Catherine Ashton si-a exprimat speranta ca relatia cu Moscova va fi pusa pe noi baze cat de curand, urmare a vizitei pe care ar urma sa o intreprinda la Mosova in perioada urmatoare.

Despre Moscova, Bruxelles si tarile din vecinatatea estica a vorbit, cel pe care presa il numeste deja, comisarul (renunand la cuvantul "desemnat") pentru extindere si politica de vecinantate, Stefan Füle.

„Rusia este un partener strategic al UE, iar proiectul european nu este impotriva acesteia, nu pune tarile din Parteneriatul Estic sa aleaga intre Bruxelles si Moscova” a spus Füle care a insistat insa pe faptul ca singura cale de acces la Uniunea Europeana este indeplinirea criteriilor de aderare. Datatoare de sperante este atitudinea proactiva atat a lui Fule cat si a viitorului comisar pentru Dezvoltare, letonul Andris Piebalgs care au subliniat ca Uniunea Europeana va sprijini statele aspirante in efortul lor de a indeplini criteriile de aderare.
XS
SM
MD
LG