Linkuri accesibilitate

Istoria literaturii franceze reţine cazul unui poet minor care s-a făcut remarcat prin faptul că, odată intrat în posesia tirajului cărţii sale de versuri, a descoperit cea mai originală metodă de a-şi difuza opera, multiplicându-şi-o odată cu fiecare exemplar ce-şi găsea cititorul. Nici să se putea mai simplu – insul venea la crâşma din cartier (în Franţa, o adevărata instituţie!), comanda un vin, apoi sorbindu-şi pe îndelete băutura îşi căuta din ochi cititorul. Odată reperat, acesta era ţinut sub observaţie, şi încă îndeaproape, astfel încât la capătul unei ore poetul să-i poată alcătui profilul psihologic.

Partea a doua era şi cea mai complicată – fără să-l scape din priviri pe ins, poetul nostru îşi revizuia volumul, încercând să-i intre-n voie cititorului necunoscut. În felul acesta, smulgea anumite pagini, băga peniţa în cutare sau cutare vers, reaşeza textele (rămase, niciodată aceleaşi) într-o ordine ce i s-ar potrivi destinatarului încă nebănuitor de „masacrul” ce tocmai se opera în numele lui. O făcea cu o oarece febrilitate, fiindcă cititorul desemnat din oficiu putea să plece în orice clipă, indiferent la ce aduce ceasul nu aduce anul. Dacă totuşi rămâneau până la capăt, şi unul şi altul, ultimul era răsplătit cu un volum de poeme singular, selectat în exclusivitate pentru el. Nu existau două volume identice, tăieturile de la Cuprins – asemănătoare cu codul de bare – confirmau originalitatea absolută a selecţiei.

Şi uite aşa, chit că semnase o singură carte, poetul se pomeni autor a tot atâtea volume câţi cititori reuşise să-şi facă. Performanţă demnă de toată lauda sau – ca să-l citez pe bătrânul Kavafis – de „o mare glorie” (cel puţin cât să-l reţină istoria literaturii). O fi fost el, săracul, un poet minor, dar ce descoperire magistrală a făcut – poezia există în funcţie de cititor, la singular. (Între paranteze fie spus, ori de câte ori trebuie să citesc în faţa unui public necunoscut, mai întâi îmi „reglez tirul” cu doua-trei piese de top, după care, în funcţie de reacţie, schimb „cartuşele” sau „calibrul” armei…Nu-i mai puţin adevărat că ordinea poemelor în volum e sacrosanctă, şi asta deoarece Cartea este destinată unui cititor ideal.)

Gestul cel mai radical însă tot unui mare poet aparţine – toată viaţa Konstantin P. Kavafis şi-a tipărit poemele – unul câte unul! – pe foi volante, în tiraje (aproape) confidenţiale, abia spre sfârşitul vieţii strângându-le într-un volum cum şi-ar aduna grămadă la căpătâi toţi cititorii. Dar în cazul de faţă o carte este egal cu un neam!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG