Linkuri accesibilitate

Televiziunea germană, ARD, despre Securitatea din România

După ce anul trecut au apărut în presa germană primele relatări despre operaţunile Securităţii, iar în acest context a fost pronunţat numele unui oarecare „Voicu“, un cititor a pus întrebarea retorică, cine o fi fost această persoană. Între timp au fost date publicităţii mai multe documente din care se desprinde cine s-a ascuns în spatele numelui conspirativ.

Luni seara, televiziunea germană ARD a difuzat un documentar în care „Voicu“ ocupă un loc central. In cadrul emisiunii „Report Mainz“ a apărut şi Herta Müller care a declarat că „Voicu“ este, de fapt, Franz Schleich.

Coperta revistei germane „Halbjahresschrift“ (nr. 2/2009) în care au fost publicate cîteva note semnate de „Voicu“
Acesta a furnizat Securităţii informaţia decisivă legată de volumul de debut al Laureatei Premiului Nobel pentru Literatură. În urma delaţiunii lui Schleich, din 1982, Securitatea a deschis Hertei Müller un dosar de urmărire informativă [D.U.I. - „Cristina“].

Schleich, născut în 1948, a fost membru al cenaclului literar „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timişoara. Totodată a lucrat ca redactor la cotidianul local de limbă germană, „Neue Banater Zeitung“. Primele note oferite Securităţii apar în dosare deja în anul 1975. De-a lungul anilor, Schleich a fost implicat în numeroase operaţiuni secrete. Poate cea mai spectaculoase acţiune a fost cea din 1981, cînd a reuşit să fotocopieze manuscrisul meu intitulat „Proiect pentru o exterminare intelectuală“.
Pagina primă a raportului dat securității de Franz Schleich


În 1983, Schleich a emigrat în Germania, unde s-a prezentat ca o victimă a represiunii. În 1985 vine în România, cu scopul de a scrie un reportaj despre situaţia din ţară. Articolul a apărut în octombrie în revista „Stern“. În primăvara anului următor vine din nou în România şi se întîlneşte cu fostul său ofiţer de legătură, lt. col. Nicolae Pădurariu. În raportul ofiţerului Schleich apare de data aceasta sub numele conspirativ de „Schneider“. Primeşte din nou sarcina să-i spioneze pe scriitorii din Timişoara. Schleich îndeplineşte cu succes această sarcină şi îi oferă securistului informaţiile culese.

În documentarul televizat Herta Müller a cerut ca delatorii de teapa lui Schleich, care trăiesc în Germania, să fie traşi la răspundere.

Schleich a refuzat să discute cu redactorul televiziunii, afirmînd într-un mail că documentele Securităţii sunt o făcătură.
XS
SM
MD
LG