Linkuri accesibilitate

Un comentariu de Denise Horn, profesoară-asistentă de relaţii internaţionale şi ştiinţe politice la Northeastern University (Boston)

În Moldova femeile rămân ţintele principale ale traficului de fiinţe umane şi exploatării, iar progresul economiei moldovene nu va fi suficient pentru a le salva. Suferinţa şi profitul traficării sunt vizibile în mica Moldovă la tot pasul. Copiii lăsaţi în grija bunicilor neputincioşi sau abandonaţi în orfelinatele sinistre din Chişinău reprezintă doar o parte din preţul plătit de familiile moldovene intrate în contact cu traficul de persoane. Iar casele opulente de la marginea satelor sărace şi bărbaţii tineri conducînd maşini de lux cumpărate pe bani din remitenţe arată cât de atrăgător rămâne comerţul cu oameni.

Traficul de persoane este mai mult decât vânzarea de corpuri umane. În orice ţară, el este un indiciu limpede că guvernul nu reuşeşte să-şi apere cetăţenii, să le asigure nevoile de bază şi drepturile civile. Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, poartă cicatricile proastei guvernări, tensiunilor geopolitice şi confruntărilor etnice interne. Iar femeile Moldovei sunt cele care suferă cel mai mult în aceste bătălii. Dacă vrea să pună capăt traficului de fiinţe umane, Moldova trebuie să se pună pe picioare din punct de vedere politic şi economic, iar dacă doreşte ca societatea ei civilă şi democraţia să se consolideze trebuie să acorde atenţie drepturilor şi responsabilităţilor democratice ale femeilor.

Ca şi în alte multe foste state sovietice, femeile Moldovei au revenit în ultimii ani la roluri percepute ca tradiţionale în societate: mame şi gospodine, în nici un caz actori politici sau economici. Într-un raport al Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) se arată că femeile alcătuiesc nu mai puţin de 68% din totalul şomerilor. Iar cele care au slujbe continuă să fie angajate în posturi plătite mai prost. Numărul femeilor în poziţii de autoritate în politică sau economie este insignifiant.

Cu toate acestea, tot femeile sunt cele chemate să poarte o parte mai mare din povara traiului familial de zi cu zi. Astfel, femeile se găsesc în situaţia contradictorie de a fi cele care întreţin familia – fie cu un salariu mai mic decât cel al bărbaţilor, fie cu unul mai mare, câştigat însă cu riscul plecării în străinătate. Unele statistici oficiale spun că de la destrămarea Uniunii Sovietice au fost traficaţi între 200.000 şi 400.000 de moldoveni, cifre care includ atât bărbaţii traficaţi pentru muncă, ca şi femeile traficate pentru muncă şi pentru exploatare sexuală. Estimările neoficiale avansează cifre mult mai mari. Raportul ONU din 2009 despre traficul de persoane apreciază că numai în 2008 au fost traficaţi 25.000 de moldoveni.

Femeile nu deţin în societate puterea necesară pentru a-şi schimba situaţia proprie şi situaţia familiilor lor. Nici nu pot schimba societatea spre binele general. Pentru unele femei, plecarea din ţară este un act care le poate da senzaţia că dobândesc mai multă putere, numai că el le expune lipsei de scrupule a traficanţilor, lăcomiei angajatorilor din ţara de destinaţie, iar apoi lipsei unui sprijin substanţial din partea societăţii şi guvernului din Moldova. Liderii Moldovei au înfiinţat mai mult de ochii lumii structuri precum „Comitetul pentru egalitatea sexelor”, dar puterea politică reală a femeilor nu a crescut prea mult. În mod surprinzător, guvernul nici nu are instrumentele necesare pentru a monitoriza schimbări de atitudini sau participarea femeilor la viaţa politică sau economică.

Creşterea participării femeilor la activităţile societăţii civile este crucială pentru îmbunătăţirea situaţiei moldovencelor şi pentru stoparea traficului de fiinţe umane. În multe ţări ale lumii s-a văzut limpede că odată ce femeile sunt conectate la viaţa economică şi politică, ambele domenii au de câştigat. Laureatul Premiului Nobel pentru economie, Amartya Sen susţine că includerea femeilor în structurile decizionale economice şi politice duce la politici mai cuprinzătoare, mai generoase, protejează drepturile individuale şi măreşte şansele rezolvării inegalităţii sociale care dăunează atât femeilor, cât şi bărbaţilor.

În acest scop, comunitatea internaţională – inclusiv Statele Unite şi Uniunea Europeană – a elaborat diferite strategii de avansare a proceselor democratice de tranziţie. La nivelul de bază, aceasta înseamnă că statele trebuie să creeze instituţiile încurajării alegerilor libere şi corecte şi să permită implementarea reformelor în domeniile libertăţii de expresie, dreptului la libera asociere şi economiei de piaţă. În plus, comunitatea internaţională a stabilit o legătură explicită între soliditatea democraţiei şi capacitatea statelor de a-şi apăra cetăţenii de abuzurile traficului de fiinţe umane. Protocolul ONU privind traficul de persoane, intrat în vigoare în 2009, pune la îndemâna statelor instrumente şi modele de legi pentru a le ajuta să pună capăt comerţului cu oameni. Succesul protocolului rezidă în soliditatea legăturilor dintre ONG-uri şi structurile de aplicare a legilor, interconectînd astfel în mod implicit societatea civilă, democraţia şi protecţia cetăţeanului.

Soluţiile nu sunt însă univoce. Procesul democratizării presupune luarea în considerare a drepturilor femeilor, dar apărarea acestor drepturi în faţa unei conduceri interesate primordial de păstrarea puterii poate fi dificilă. Dacă ar fi să ţinem seama de protestele de la Chişinău din 2009 şi de instalarea prin alegeri a unui nou guvern necomunist, se poate spune că societatea civilă din Moldova se consolidează. Aceia dintre noi care urmăresc evoluţiile politice moldovene au fost probabil încurajaţi de protestele masive, care par să fi fost declanşate de studenţi şi de noi tehnologii, de pildă Twitter.

Pe de altă parte, criza economică globală pare să amâne rezolvarea problemelor cronice ale economiei Moldovei. Iar relaţia oscilantă cu Federaţia Rusă nu-i va aduce securitate. Sunt însă multe lucruri care se pot face pe plan intern şi internaţional, dacă autorităţile Moldovei vor într-adevăr să consolideze societatea civilă şi să stârpească ciuma traficului de persoane. Primul pas ar fi ca autorităţile de la Chişinău să facă din drepturile şi responsabilităţile femeilor una din principalele lor priorităţi.

Denise Horn este profesoară-asistentă de relaţii internaţionale şi ştiinţe politice la Northeastern University (Boston). Opiniile exprimate în acest comentariu aparţin autoarei şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Europei Libere.

Traducere din limba engleză de Mircea Ţicudean.
XS
SM
MD
LG