Linkuri accesibilitate

Campaniile englezeşti sînt competiţii pragmatice şi severe

A început campania electorală pentru alegerile generale din Anglia. A fost nevoie de anunturi repetate ale presei pentru ca lumea să bage de seamă că se apropie alegerile. Mai intii, pentru ca a nins. A fost prima iarna asemănatoare cu iarna in ultimii 20-30 de ani de ploaie si vint englezesti. Ţara e paralizată de 10-20 de centimetri de zapada sau, mai bine zis, e paralizata de spectacolul propriei paralizii. Trenurile nu circula, şoselele sint blocate de coloane kilometrice, şcolile sînt inchise, spitalele lucrează la minimum. Între timp, toată lumea stă, se uită, se plînge şi se auto-compătimeşte.

Oricum, însă, campania electorală ar fi rămas greu de notat şi fără ascensiunea iernii. Lupta politică e în Anglia un joc aproape lipsit de legături cu ciocnirile electorale de pe continent. Diferenţa de bază: lipseşte spectacolul. Asta însemană că limbajul e extrem de riguros şi că personalităţile politice nu ţin discursuri ci comunicări ordonate, politicoase şi bine informate. Campaniile englezeşti sînt competiţii pragmatice şi severe în care cifrele joaca un rol formidabil iar temele sînt obligatoriu legate de cîteva puncte fixe: nivelul impozitelor, preţul caselor, preţul şcolarizării, preţul serviciilor locale şi îngrijirea medicală, altfel spus preţul asigurărilor sociale.

Campaniile sînt decise în Anglia de o evaluare acerbă a costurilor pe care le propune un partid sau altul. De aici carcaterul foarte corect, foarte substanţial dar şi tehnic al campaniilor. Afişajul şi mitingurile joaca un rol modest. Mersul din casă în casă e vital, pentru că parlamentarii sînt aleşi după sistemul uninominal pur în care o diferenţă de un vot poate decide. Campaniile electorale englezeşti sînt anoste. Dar şi civilizate. Proababil cele mai civilizate campanii posibile. Cine s-a săturat de circul electoral sud- şi est-european se poate trata în Anglia.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG