În noaptea de Anul Nou, ruşii care erau destul de treji ca să se uite la televizor după miezul nopţii au crezut că nu văd bine. Pe ecrane a apărut un film de desene animate în care preşedintele şi premierul dansau în Piaţa Roşie: Dmitry Medvedev cântînd la acordon, iar Vladimir Putin lovindu-şi dosul cu o tamburină. Cei doi intonau un cântecel glumeţ despre conducte, despre Ucraina şi despre propriile cariere. Spectacolul nu a fost deloc vulgar. Dar transmiterea lui pe primul canal, imediat după discursul oficial al lui Medvedev, a fost o supriză.
În ultimul deceniu caricaturile liderilor politici principali ai Rusiei au lipsit de pe micul ecran, mai ales după ce „Kukly” (program satiric popular din anii 90, modelat după britanicul „Spitting Image”) a stârnit mânia Kremlinului. În mai 2000, la doar câteva luni după venirea lui Putin la putere, „păpuşa” lui a dispărut din program, iar în 2002 a dispărut şi „Kukly”, cu totul. De atunci, presa electronică a adoptat un ton respectuos faţă de conducătorii Rusiei, iar caricaturile au fost exilate în colţurile mai curajoase ale presei scrise şi ale internetului.
Se pare însă că acum autorităţile ruse au decis că televiziunea de stat trebuie să atragă mai mult telespectatorii tineri, familiarizaţi cu internetul. Vectorul principal este „Multi Lichnosti”, un nou program de animaţie al primului canal, care s-a lansat anul trecut cu satiră la adresa unor ţinte uşoare: stele ale muzicii pop, figuri mondene şi lideri străini. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, este înfăţişat mereu jucînd baschet. Victor Yushchenko, preşedintele Ucrainei, umflă baloane cu gaz rusesc furat. Iar liderul georgian Mihail Saakashvili îşi roade mereu cravata.
Păpuşile Putin şi Medvedev au împins emisiunea ceva mai departe. Dar asta nu înseamnă că asistăm la vreo liberalizare semnificativă a televiziunii ruseşti, ca să nu mai vorbim de politica rusă. Cu numai câtva ore înaintea dansului lui Putin şi Medvedev, poliţia a reţinut zeci de protestatari antiguvernamentali, participanţi la un miting neautorizat în centrul Moscovei. Printre cei arestaţi era şi Liudmila Alexeievna, de 82 de ani, o dizidentă din epoca sovietică premiată de Uniunea Europeană pentru că apără drepturile omului.
Între timp, în politica externă, premierul Putin a pus sub semnul întrebării una din principalele realizări ale cooperării cu Statele Unite, anume negocierea unui nou tratat strategic de reducere a armamentului, menit să înlocuiască acordul START 1, care a expirat la 5 decembrie. În vreme ce oficialii din jurul preşedinţilor Obama şi Medvedev spun că sunt aproape de o înţelegere, Putin a părut să arunce sămânţa neîncrederii la 31 decembrie, legînd negocierile de planul scutului american anti-rachetă.
Putin a spus: „Care este problema? Problema este că partenerii noştri americani construiesc un scut antirachetă, iar noi, nu!”. Mai târziu, analiştii au spus că intervenţia lui Putin nu va deraia negocierile curente, dar ar putea umbri viitoarele eventuale planuri de dezarmare.
Ceva mai aproape de casă, relaţiile cu Ucraina sunt suprinzător de calme înaintea alegerilor prezidenţiale ucrainiene de luna aceasta. Kremlinul socoteşte probabil că nu este cazul să facă valuri cu vreo nouă dispută, de pildă asupra gazelor, mai ales că are relaţii funcţionale cu ambii candidaţi principali: premierul Yulia Timoshenko şi liderul opoziţiei, Viktor Yanukovich. Viktor Yushchenko, preşedintele pro-occidental pe care Putin nu-l suportă, se află pe la coadă în sondajele de opinie.
Dar parcă pentru a demonstra că Rusia convieţuieşte rareori în linişte cu vecinii, a izbucnit o dispută asupra preţului petrolului cu Republica Belarus. Săptămâna aceasta, Rusia a întrerupt livrările timp de trei zile, făcîndu-l pe preşedintele de la Minsk Alexandr Lukashenka să ameninţe că va stopa exporturile de electricitate spre enclava rusă Kaliningrad. Între timp, livrările de petrol au fost reluate, dar disputa nu s-a încheiat.
Aşa că nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi de cele două păpuşi. Fiodor Lukianov, editorul publicaţiei „Rusia în afacerile internaţionale” a spus: „Acest spectacol nu înseamnă nimic. Este doar o metodă de a face jurnaliştii şi analiştii să discute subiectul ore, zile şi săptămâni de-a rândul, fără să aibă loc vreo schimbare de substanţă. Cam asta este liberalizarea noastră.”
Televiziunea rămâne principalul instrument al autorităţilor de a controla opinia publică. Spre deosebire de China, conducătorii autoritari ai Rusiei permit un grad considerabil de libertate pe internet şi în unele publicaţii tipărite. Dar televiziunea este diferită – şi va rămâne aşa.
(Traducere de Mircea Ţicudean)
În ultimul deceniu caricaturile liderilor politici principali ai Rusiei au lipsit de pe micul ecran, mai ales după ce „Kukly” (program satiric popular din anii 90, modelat după britanicul „Spitting Image”) a stârnit mânia Kremlinului. În mai 2000, la doar câteva luni după venirea lui Putin la putere, „păpuşa” lui a dispărut din program, iar în 2002 a dispărut şi „Kukly”, cu totul. De atunci, presa electronică a adoptat un ton respectuos faţă de conducătorii Rusiei, iar caricaturile au fost exilate în colţurile mai curajoase ale presei scrise şi ale internetului.
Se pare însă că acum autorităţile ruse au decis că televiziunea de stat trebuie să atragă mai mult telespectatorii tineri, familiarizaţi cu internetul. Vectorul principal este „Multi Lichnosti”, un nou program de animaţie al primului canal, care s-a lansat anul trecut cu satiră la adresa unor ţinte uşoare: stele ale muzicii pop, figuri mondene şi lideri străini. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, este înfăţişat mereu jucînd baschet. Victor Yushchenko, preşedintele Ucrainei, umflă baloane cu gaz rusesc furat. Iar liderul georgian Mihail Saakashvili îşi roade mereu cravata.
Păpuşile Putin şi Medvedev au împins emisiunea ceva mai departe. Dar asta nu înseamnă că asistăm la vreo liberalizare semnificativă a televiziunii ruseşti, ca să nu mai vorbim de politica rusă. Cu numai câtva ore înaintea dansului lui Putin şi Medvedev, poliţia a reţinut zeci de protestatari antiguvernamentali, participanţi la un miting neautorizat în centrul Moscovei. Printre cei arestaţi era şi Liudmila Alexeievna, de 82 de ani, o dizidentă din epoca sovietică premiată de Uniunea Europeană pentru că apără drepturile omului.
Între timp, în politica externă, premierul Putin a pus sub semnul întrebării una din principalele realizări ale cooperării cu Statele Unite, anume negocierea unui nou tratat strategic de reducere a armamentului, menit să înlocuiască acordul START 1, care a expirat la 5 decembrie. În vreme ce oficialii din jurul preşedinţilor Obama şi Medvedev spun că sunt aproape de o înţelegere, Putin a părut să arunce sămânţa neîncrederii la 31 decembrie, legînd negocierile de planul scutului american anti-rachetă.
Putin a spus: „Care este problema? Problema este că partenerii noştri americani construiesc un scut antirachetă, iar noi, nu!”. Mai târziu, analiştii au spus că intervenţia lui Putin nu va deraia negocierile curente, dar ar putea umbri viitoarele eventuale planuri de dezarmare.
Ceva mai aproape de casă, relaţiile cu Ucraina sunt suprinzător de calme înaintea alegerilor prezidenţiale ucrainiene de luna aceasta. Kremlinul socoteşte probabil că nu este cazul să facă valuri cu vreo nouă dispută, de pildă asupra gazelor, mai ales că are relaţii funcţionale cu ambii candidaţi principali: premierul Yulia Timoshenko şi liderul opoziţiei, Viktor Yanukovich. Viktor Yushchenko, preşedintele pro-occidental pe care Putin nu-l suportă, se află pe la coadă în sondajele de opinie.
Dar parcă pentru a demonstra că Rusia convieţuieşte rareori în linişte cu vecinii, a izbucnit o dispută asupra preţului petrolului cu Republica Belarus. Săptămâna aceasta, Rusia a întrerupt livrările timp de trei zile, făcîndu-l pe preşedintele de la Minsk Alexandr Lukashenka să ameninţe că va stopa exporturile de electricitate spre enclava rusă Kaliningrad. Între timp, livrările de petrol au fost reluate, dar disputa nu s-a încheiat.
Aşa că nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi de cele două păpuşi. Fiodor Lukianov, editorul publicaţiei „Rusia în afacerile internaţionale” a spus: „Acest spectacol nu înseamnă nimic. Este doar o metodă de a face jurnaliştii şi analiştii să discute subiectul ore, zile şi săptămâni de-a rândul, fără să aibă loc vreo schimbare de substanţă. Cam asta este liberalizarea noastră.”
Televiziunea rămâne principalul instrument al autorităţilor de a controla opinia publică. Spre deosebire de China, conducătorii autoritari ai Rusiei permit un grad considerabil de libertate pe internet şi în unele publicaţii tipărite. Dar televiziunea este diferită – şi va rămâne aşa.
(Traducere de Mircea Ţicudean)
