Linkuri accesibilitate

Caritatea nu trebuie să aibă promotion cu carul. Simţul măsurii aici e obligatoriu.

Am remarcat că în ultimele zile ale anului trecut a luat amploare fenomenul carităţii. Am văzut în decembrie 2009 mai multe campanii de caritate ca în anii precedenţi. Indiscutabil, faptul acesta este frumos şi îmbucurător. Generozitatea celor bogaţi şi prosperi în raport cu cei sărmani şi necesitoşi a devenit demult o obişnuinţă în alte societăţi. Noi sîntem abia la început de cale în această privinţă. De menţionat şi rolul hotărîtor al mass-mediei în organizarea recentelor campanii de filantropie.

Cum avem de-a face cu un fenomen foarte important, în devenire, simt nevoia să fac nişte precizări care mi se par la fel de importante. Admirabilă, fără doar şi poate, caritatea poate însă deveni uşor supărătoare şi chiar dizgraţioasă atunci cînd promotion-ul filantropilor şi organizatorilor e prea strident, prea evident şi zgomotos. Atunci cînd caritatea e mai mult o modalitate de autopromovare, cînd ea e transformată în show, lucrurile se sluţesc. Am văzut eu odată cum organizatorii unei asemenea campanii, îşi jucau cu atîta osîrdie rolul în spectacolul bine regizat, încît uitaseră de compasiune. Fireşte, oamenii sărmani, care urmau să primească darurile, aveau şi ei un rol de jucat – să-i elogieze pînă la lacrimi pe binefăcători.

Or lucrurile ar trebui să fie simple în realitate. Dai, pentru că simţi nevoia să ajuţi pe cineva care suferă, mai puţin pentru a te pune în evidenţă şi a culege aplauzele mulţimii încîntate. Nu zic că actul de caritate trebuie învăluit mereu în anonimat. Unde mai pui că faptul acesta e şi imposibil deseori. Să admitem deci că filantropia trebuie să conţină şi promotion-ul şi show-ul. Acestea nu trebuie însă să eclipseze brutal compasiunea şi bunătatea.

Caritatea nu trebuie să aibă promotion cu carul. Simţul măsurii aici e obligatoriu. Sper că pionierii carităţii mediatizate de la noi ştiu bine asta…
XS
SM
MD
LG