Linkuri accesibilitate

2009 - Eliberarea țării de dictatură


Mihai Godea
Mihai Godea

Mihai Godea (PLDM): Anul a demonstrat că atunci cînd obiectivele propuse sînt conectate la realități... reușești.

În interviuri de bilanţ acordat Europei Libere, aproape toţi politicienii aflaţi acum la putere numesc sfârşitul guvernării comuniste drept evenimentul numărul unu al anului 2009. Aşa consideră şi Mihai Godea, presedintele fractiunii PLDM.

Mihai Godea
: A fost un an foarte greu, dar a fost un an de cotitura pentru Republica Moldova. S-a realizat ceea de ce avea nevoie Republica Moldova şi cetăţenii ei, eliberarea ţării de dictatură. Am trecut prin 2 campanii de campanie electorala, foarte dificile, am trecut si prin frustrari si prin dezamagiri. Dar am avut si sentimente de indarjire ca ceea ce ne-am propus sa facem este ceea de ce are nevoie ţara. Anul 2009 a demonstrat, poate pentru multi ani inainte, ca atunci cand doresti cu adevarat, atunci cand esti sincer cu oamenii, atunci cand obiectivele pe care ti le propui, ca om politic, ca formaţiune politică, daca sunt conectate la realităţi, vin sa aduca mai multa libertate, mai multa bunastare, si daca actionezi in vederea realizarii acestor obiective, atunci reuşeşti.

Valentina Ursu: Dupa cel de-al doilea scrutin parlamentar s-a produs alternanţa puterii, dar asteptarile alegatorilor sunt mult mai mari, cand vine vorba de schimbare. Cat ar trebui sa mai astepte?

Mihai Godea: Este adevarat, pentru că schimbarea de putere este un proces complex. Investirea unui guvern, preluarea puterii in Parlament nu inseamna ca detii controlul asupra tuturor proceselor din societate.

Valentina Ursu: Dar pe cand ar putea sa se termine transferul de putere, care e unul anevoios?

Mihai Godea: Cred ca ne va mai lua inca vreo jumatate de an. La guvernare este o alianţă. Iar guvernarea in alianţă presupune foarte multă dezbatere de idei. Ca sa ajungi la un numitor comun pe care mergi mai departe. Nu este nimic rau in asta. Pur si simplu se ia mai mult timp pentru formularea actiunilor.

Valentina Ursu: Pentru PLDM ce a adus nou 2009?


Mihai Godea: A adus partidul la guvernare. Avem un guvern condus de preşedintele PLDM, Vlad Filat. Avem cea mai numeroasa fractiune din cadrul AIE. Acest an ne-a adus consolidarea structurilor in teritoriu. Acest an ne-a adus increderea ca trebuie sa mergem mai departe sa ne realizam obiectivele pe care ni le-am propus, si suntem singur ca ne va reusi acest lucru.

Valentina Ursu: Cand vor fi palpabile succesele guvernarii liberal-democrate?


Mihai Godea: Dupa 100 de zile, dar dupa 100 de zile doar se stabilesc prioritatile. Dar avem si rezultate deja palpabile. De exemplu: scoaterea Republicii Moldova din izolarea internaţioanlă, îmbunatatirea relatiilor cu partenerii strategici, oferirea dreptului la libera circulatie pentru o treime din populatia ţării, demonopolizarea activitatilor economice.

Valentina Ursu: Chiar sa credem ca acum nu mai exista monopol la carne, zahar, tutungerie, alcool?


Mihai Godea: Toate actiunile guvernului sunt indreptate spre demontarea acestor scheme monopoliste. Sunt sigur ca noi vom finaliza acest proces. Nu este unul simplu. Cred ca la 6 luni de la investirea guvernului, noi vom putea discuta clar despre demonopolizare.

Valentina Ursu: Faptul ca remitenţele moldovenilor aflati la munca in strainatate s-au diminuat mult in acest an este si in detrimentul bugetului?

Mihai Godea: Este adevarat, dat tot ce s-a construit in aceasta tara 8 ani de zile a fost o economie bazata pe consum. O economie care a supravietuit din aceste remitenţe. Eforturile Guvernului sunt indreptate spre inversarea paradigmei. Nu mai putem avea un buget format din consum. Sunt procese economice care nu pot fi facute intr-o saptamana-două. Care va lua ceva timp, 6 luni, 1 an de zile, maximum. Am incredere in echipa guvernamentală, stiu ca lucreaza profesionisti acolo. Din punctul nostru de vedere, vom acorda tot sprijinul parlamentar necesar.

Valentina Ursu: Ce poate sa aduca 2010 Republicii Moldova si cetăţenilor ei?


Mihai Godea: Imi doresc ca Republica Moldova sa obtina statutul de membru asociat al UE, vreau ca in 2010 cetatenii ţarii noastre să circule liber in UE.

Valentina Ursu: Este un lucru ambtios, dar fara prea mari şanse ?


Mihai Godea
: Depinde cum muncim. Cine ar fi crezut acum 2 ani că la ora actuală Moldova nu va fi condusă de Voronin şi comunisti? Nu credea nimeni. Vă spun sincer, daca actionezi, daca iti asumi responsabilitati ai si succese.

Valentina Ursu: Unii sustin ca din moment ce PLDM creste in sondaje, ar fi in folosul liberal democratilor sa pledeze pentru alegeri anticipate. Asa sa fie?

Mihai Godea: S-ar putea sa fie si alegeri anticipate. Imi place sa citez din Eminescu: „Bucurosi le-om duce toate, de e pace de-i război”. In funcţie cum vor evolua lucrurile in domeniul politic. Dacă vor fi alegeri inseamna ca ne vom implica in cursa electorala.

Valentina Ursu: Dar si deputatii vorbesc despre doua scenarii nu sunt excluse anticipatele dar ar putea fi ales si urmatorul preşedinte al Republicii Moldova?

Mihai Godea: Aşa cum mergem in conformitate cu legislatia si constitutia actuală – vom avea alegeri anticipate. Daca ajungem la un consens, inclusiv cu partenerii occidentali, s-ar putea sa avem un presedinte in 2010. Sigur ca ţara nu are nevoie de alegeri anticipate. Sunt cheltuieli in plus, exista o tensionare a sentimentelor, a optiunilor oamenilor si nu cred ca este bine. Dar daca nu va fi o alta solutie, vom merge si la anticipate.

Valentina Ursu: In eventualitatea anticipatelor, cum vor participa cele 4 componente ale AIE, vor fi impreuna sau vor merge separat?

Mihai Godea
: Nu avem niciun acord ca sa mergem impreuna. Vom discuta la acest subiect. Deocamdată asta este.
XS
SM
MD
LG