Linkuri accesibilitate

Zagreb: alegeri prezidenţiale în care favorit pare să fie social-democratul Ivo Josipovic


Croaţii votează astăzi în cadrul alegerilor prezidenţiale pentru înlocuirea preşedintelui Stipe Mesic aflat la finalul celui de-al doilea mandat. În cei 10 ani de preşedinţie, Mesic a contribuit la eforturile politice vizînd ca Croaţia să devină o democraţie parlamentară, să adere la NATO şi să avanseze pe calea integrării în Uniunea Europeană, în urma regimului autoritar al lui Franjo Tudjman, primul lider al Croaţiei din perioada obţinerii independenţei şi războaielor balcanice din deceniul trecut. La competiţia prezidenţială de astăzi iau parte 12 candidaţi, dar nici unul nu pare să aibă şanse de a obţine cel puţin 50 la sută din voturi pentru a fi ales din primul tur. Potrivit sondajelor de opinie, favorit ar fi candidatul opoziţiei social-democrate, juristul Ivo Josipovic, care promite progrese în combaterea corupţiei. El ar fi urmat de primarul capitalei Zagreb, Milan Bandic şi omul de afaceri Nadan Vidosevic.
XS
SM
MD
LG