Linkuri accesibilitate

E ciudat faptul că o ţară care vrea în Europa, care se declară neutră şi paşnică, nu renunţă atîta vreme la zidul cu ghimpi de la frontiera ei cu Europa.

Vecinul meu, nenea Petru a fost uluit deunăzi de ştirea că premierul Vlad Filat vrea să scoată gardul de sîrmă ghimpată de la frontiera cu România. “Păi, mai există încă gardul ăla sovietic cu ghimpi de-a lungul Prutului?” a bolovănit ochii nenea Petru.

Da, mai există. De fapt, în toţi cei 18 ani de independenţă a Moldovei, guvernanţii autohtoni nu s-au prea obosit să-l doboare. Cu toate că organizau poduri de flori sau declarau ritos că se integrează în Europa.
Dacă stăm să ne gîndim mai bine, e destul de ciudat faptul că o ţară care vrea în Europa, care se declară neutră şi paşnică, nu renunţă atîta vreme la zidul cu ghimpi de la frontiera ei cu Europa. Căci e vorba, în definitiv, de o relicvă sovietică ce sluţeşte chipul gingaş al patriei. Păi, aşa vrem să ne vadă europenii meticuloşi şi atenţi? Vrem să fim pe post de sperietoare cu ghimpi?

Nu înţeleg la ce bun a trebuit să păstrăm acest zid cu ghimpi care nici măcar să ne apere nu e în stare în cazul în care, prin absurd, cineva ne-ar ataca? Şi sîntem totuşi în secolul 21, nu în Evul Mediu.

Mărturisesc că nici acum, după ce premierul Filat şi-a făcut publică intenţia de a demola gardul cu ghimpi, nu sînt convins că acesta va dispărea. Mă gîndesc că – dacă atîta vreme societatea civilă nu prea a fost deranjată de zidul cu ghimpi de la Prut – o fi existînd chiar şi nişte fani ai acestuia, care ar putea acum să protesteze zgomotos, să iasă cu mic cu mare în apărarea lui. Aşa că nu e exclus ca premierul să eşueze în tentativa sa de a înfrumuseţa chipul patriei.
XS
SM
MD
LG