Linkuri accesibilitate

Chişinău: eliberarea din funcţie a directorului adjunct SIS Mihail Bodean


Preşedintele interimar Mihai Ghimpu l-a eliberat din funcţie prin decret pe directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihail Bodean. Într-un comunicat de presă se spune că Bodean a fost demis la propria cerere. Agenţia online jurnal.md relatează că Bodean a fost acuzat recent de implicare în organizarea provocărilor de pe 7 aprilie. Acuzaţia a fost lansată de Boris Asarov, preşedintele asociaţiei obşteşti „Pro Europa”, care a spus că Bodean ar fi fost implicat în coordonarea unor grupuri de infractori eliberaţi din detenţie pentru a deturna protestele paşnice de pe 7 aprilie, a provoca ciocniri cu poliţia şi a devasta clădirile oficiale. Acuzaţiile nu au putut fi verificate.
XS
SM
MD
LG