Linkuri accesibilitate

Moldova membră a Comunității Energetice Europene


O modalitate de a obține surse financiare pentru diversificarea aprovizionării energetice - explică expertul Ion Preașcă de la publicația ECOnomist.

Republica Moldova a devenit, în toiul iernii, membră cu drepturi depline a Comunităţii Energetice Europene. Câtă securitate îi oferă acest statut Moldovei, ţară quasi-dependentă de resursele ruseşti, vom încerca să aflăm de la invitatul nostru, expertul Ion Preaşcă de la publicaţia ECOnomist.

Radu Benea: Înainte să începem discuţia, spuneţi-ne în câteva cuvinte ce reprezintă de fapt Comunitatea Energetică Europeană? Şi de ce şi-a dorit atât de mult Moldova să adere la această organizaţie?

Ion Preaşcă: Comunitatea Energetică Europeană este o uniune de state care cuprinde toate ţările UE, statele din Balcani care vor să adere la UE, Turcia, Ucraina, Moldova şi Norvegia. Procesul de creare a acestei Comunităţi a început în anul 2002 prin semnarea Procesului de la Atena. Moldova din start a fost una din semnatarele acestui proces, care prevede crearea unui spaţiu comun de reglementare a schimbului de resurse energetice, stimularea investiţiilor în sectorul energetic, etc. Toate aceste scopuri le urmăreşte şi Moldova. Comunitatea a fost creată, mai ales de UE, pentru a susţine statele din imediata vecinătate în integrarea lor în segmentul energetic. Moldova în 2002 a devenit obervator al Procesului de la Atena, în 2005, când a fost creată Comunitatea Energetică, Moldovei i-a fost confirmat statutul de observator, iar vineri am fost acceptaţi ca membri cu drepturi depline. Pentru o perioadă de un an, noi trebuie să îndeplinim o serie de cerinţe, cele mai importante fiind adoptarea în lectură finală a Legii cu privire la energia electrică şi a Legii cu privire la gazele naturale, după care urmează alte 13 acte normative în domeniu.

Radu Benea: Moldova este dependentă sută la sută de livrările de gaze naturale din Rusia şi quasi-dependentă de livrările de energie electrică rusească. Faptul că Moldova este membră a comunităţii energetice, ar putea să o ajute să-şi reducă această dependenţă?

Ion Preaşcă: Greu de spus, în primul rând sarcinile puse de această Comunitate prevăd sporirea siguranţei aprovizionării cu resurse energetice, ceea ce fără alte căi de alternativă nu se poate realiza. În mod cert, Moldova va fi nevoită de a avea surse alternative de aprovizionare cu resurse energetice, dar deocamdată nu ne prea reuşeşte acest lucru. Aderarea la Comunitate i-ar oferi Moldovei şansa să beneficieze de surse financiare, de investiţii pentru crearea acestor căi de aprovizionare alternativă. De exemplu, pe segmentul energii electrice am putea beneficia de granturi şi împrumuturi pentru construcţiile de linii de tensiune înaltă în interconexiunea cu România, pe segmentul gazelor naturale am putea beneficia de granturi şi împrumuturi pentru conectarea la sistemul de gaze al României.

Diana Răileanu: Se zice că orice investiţii înseamnă de fapt şi o majorare a tarifelor, pentru că investitorii vor să-şi recupereze banii investiţi?

Ion Preaşcă: Cu siguranţă este aşa, pe de altă parte, dacă nu facem investiţii, ne putem trezi cu reţelele, conductele avariate, ceea ce este şi mai rău. În condiţiile de avarie investiţiile sunt şi mai mari, de aceea este un preţ plătit pentru a avea o siguranţă şi mai bună de resurse energetice. De exemplu, în declaraţia de acceptare a Moldovei şi Ucrainei se menţionează că reprezentanţii UE sunt îngrijoraţi de siguranţa aprovizionarea cu gaze naturale a UE prin Ucraina, şi asta este de fapt şi interesul lor pentru ca Moldova şi Ucraina să aibă un sistem mai sigur de asigurare cu gaze naturale şi energie electrică.

Radu Benea: Deci, ce avantaje ne oferă participarea la comunitatea energetică, dacă tarifele nu se vor ieftini, iar dependenţa de resursele ruseşti nu poate fi redusă?

Ion Preaşcă: În primul rând vom avea norme şi reglementări la standarde europene, de exemplu şi în domeniul protecţiei consumatorului normele acestea sunt foarte dure. Furnizorii nu vor mai putea deconecta atât de frecvent livrarea de energie electrică. Am mai spus că am putea beneficia de credite pentru investiţii în domeniul energetic, ceea ce ne va oferi mai multă siguranţa. Partea negativă este că, evident, pentru aceasta va trebui să plătim un preţ, pe care, de altfel, indiferent dacă aderăm sau nu, va trebui să-l plătim.

Radu Benea: În ultimii ani, Europa are de suferit pe de urma aşa-zisului război energetic dintre Rusia şi Ucraina. Moldova, la fel. Peste o lună, în Ucraina sunt alegeri prezidenţiale. Se poate repeta situaţia de anii trecuţi, iarna aceasta?

Ion Preaşcă: Bănuiesc că până în data alegerilor nu vom avea parte de asemenea surprize, ţinând cont de faptul că unul dintre candidaţii la preşedinţia Ucrainei este susţinut de premierul Vladimir Putin, cu care s-a semnat un acord în domeniul gazelor. Însă nimic nu este exclus, mai ales că de la 1 ianuarie preţul gazelor pentru Ucraina creşte semnificativ, la fel şi pentru Moldova.

Radu Benea: Dle Preaşcă, vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG