Linkuri accesibilitate

28.12.99 - București: Radu Vasile exclus din PNȚCD.


Premierul Radu Vasile în vizită la Europa Liberă

Premierul Radu Vasile în vizită la Europa Liberă

Ion Diaconescu: „prin excluderea sa, se închide o rană şi toată tensiunea indusă în partid va fi aplanată”.

28 decembrie 1999

Extras din emisiunea „Actualitatea românească” (Moderator: Cristian Teodorescu; reporter: Sabina Fati).

Radu Vasile exclus din PNȚCD.


După o şedinţă de peste 5 ore a conducerii PNŢCD, fostul premier Radu Vasile a fost exclus din partidul naţional ţărănesc. Decizia a fost luată cu 11 voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere.

Funcţia de secretar general al partidului, pe care o deţinea Radu Vasile, va fi preluată temporar de Virgil Petrescu.

Ironia sorţii face că ambii premieri propuşi de PNŢCD, din 1996 încoace, nu mai sunt în partid: Victor Ciorbea (primul premier) a părăsit el partidul după ce a pierdut conducerea guvernului, Radu Vasile a fost exclus.

Ion Diaconescu, preşedintele partidului: „Noi speram că prin retragerea domniei sale, aşa cum promisese ... dar acum, prin excluderea sa, se închide o rană şi toată tensiunea indusă în partid va fi aplanată”.

Rămâne neclar ce planuri de viitor are Radu Vasile şi cum vor reacţiona susţinătorii săi din partid.
XS
SM
MD
LG