Linkuri accesibilitate

Copenhaga: negocierile asupra unui acord post Kyoto în impas


La conferinta Natiunilor Unite consacrata schimbarilor climatice, presedintele Statelor Unite Barack Obama impreuna cu liderii Australiei, Marii Britanii, Frantei, Germaniei si Japoniei au intilniri in spatele usilor inchise intr-o noua incercare de a debloca dezbaterile asupra masurilor ce trebuie luate pentru a diminua efectele incalzirii globale. Potrivit agentiilor internationale de presa, in noul text, s-a eliminat data de 2010, ca data limita pentru a se ajunge la un tratat cu valoare de lege internationala supra subiectului. La discutiile din spatele usilor inchise au participat si reprezentatii Chinei si Rusiei.

Anterior in discursul sau presedintele american a spus ca tara sa va face tot ceea ce va putea pentru a se ajunge la un acord international asupra chestiunii. Obama a cerut mai multra transaprenta din partea celorlalte tari in legatura cu modul in care verifica diminuarea emisiilor lor de gaze care produc efectul de sera: "Trebuie sa avem un mecanism care sa verifice daca ne respectam promisiunile si care sa permita liberul schimb de informatii. Masurile nu vor afecta suveranitatea niciunei natiuni, dar trebuie sa ne asiguram daca acordul la care ajungem este unul credibil si daca ne respectam obligatiile asumate. Fara un astfel de mecanism, a spus presedintele american, acordul va ramine doar pe hirtie".

In discursul sau, presedintele Rusiei Dmitry Medvedeev a spus ca liderii lumi au subestimat pina acum dificultatile realizarii unui acord in legatura cu combaterea incalzirii globale, dar ca in curind va trebui sa existe un plan de masuri pentru a se putea trece la actiune.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG