Linkuri accesibilitate

Lumini și tenebre


Hanuca simbolizează și comemorează în fapt victoria celor care au luptat împotriva persecuțiilor religioase, pentru libertatea religioasă, o victorie, prin extensie, a luminii asupra tenebrelor.

În nici un alt anotimp al anului, legătura între civilizații, culturi politice și cultura în general a celor care alcătuiesc o societate umană nu este mai evidentă decît în perioada sărbătorilor de iarnă. Solidaritatea umană, toleranța, întrajutorarea sînt expresiile cele mai curente ale unei dorințe imperioase de a împărtăși bucuria legată de aceste sărbători la care, în estul Europei în mod special, se adaugă sentimentul de libertate cîștigat în urma prăbușirii regimurilor comuniste. Cît de prețioasă este această libertate, inclusiv cea de credință și practică liberă religioasă, o știu foarte bine mai ales cei care au trecut sau au fost martorii persecuțiilor suferite de gîndirea liberă în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat.

O emisiune a postul de radio public ceh amintea zilele trecute că sărbătoarea Hanucăi, sărbătoarea evreiască a luminilor, este celebrată identic, în fiecare an, în mod public în 41 de state ale lumii și că la Praga este pentru al 12-lea an consecutiv cînd un mare sfeșnic, o menoră de Hanuca, sau o hanuchie, cum mai este numită, a fost aprinsă la o ceremonie desfășurată în piața ce poartă numele unui martir al luptei pentru libertate, Jan Palach. Jan Palach, cum mulți o știu, a fost studentul care și-a dat foc pentru a protesta împotriva invaziei sovietice a Cehoslovaciei, în 1968.

La celebrarea publică de la Praga, în jurul menorei înălțate lîngă monumentul compozitorului național și simbol al luptei naționale a cehilor, Antonin Dvorak, a participat și primul ministru. In paranteză fie spus, cehii sînt mîndri anul acesta că au contribuit la celebrările identice de la Casa Alba, muzeul evreiesc din Praga împrumutînd americanilor un exemplar prețios din colecția istorică, o menoră datînd din 1873 și care a aparținut unei familii de evrei uciși într-un lagăr de concentrare în anii celui de-al doilea război mondial. Imprumutul a fost perfectat în cursul vizitei efectuate la muzeu și la cererea soției președintelui american, Michelle Obama.

Emisiunea radioului ceh oferea și o explicație a acestei celebrări publice în lumea largă a unei sărbători, la origine, exclusiv evreiască: Hanuca simbolizează și comemorează în fapt victoria celor care au luptat împotriva persecuțiilor religioase, pentru libertatea religioasă, o victorie, prin extensie, a luminii asupra tenebrelor.

Faptul că Republica Moldova s-a alăturat și ea, anul acesta, concertului națiunilor europene, prin instalarea unei menore în Piața Europei din Chișinău, este, indiscutabil, un gest pozitiv, un semnal politic notabil, din partea noii guvernări democrate ce a luat locul celei comuniste.

Vandalizarea ei de către un grup ce ar putea fi calificat drept fundamentalist creștin, condus de un preot de rang înalt al Mitropoliei Moldovei care a pronunțat un discurs ce conținea toate ingredientele propagandei naziste, de la așa-zisa dominație mondială a capitalului evreiesc și pînă la pretinsele sacrificii de copii creștini, nu face decît să ilustreze prelungirea unor mentalități înapoiate, primitive, fanatismul ortodox și întîrzierea pe care o parte a Moldovei le acuză față de evoluțiile lumii democratice din răsăritul Europei.
Previous Next

XS
SM
MD
LG