Linkuri accesibilitate

Pe ruta Rudi-Soroca: stăteam acolo, zeci de oameni, lipiţi unii de alţii, înghesuindu-ne, mereu pe punctul de a ne prăbuşi peste alţii.

Am fost zilele astea în provincie, adică acolo unde s-a născut veşnicia, vorba poetului. Şi neşansa m-a făcut să urc într-un autobuz de pe cursa Rudi – Soroca. Mărturisesc că de o asemenea “călătorie” n-am mai avut parte niciodată-n viaţă. Aproape o oră, cît a durat drumul pînă la Soroca, am petrecut în acel autobuz burduşit cu oameni şi cu tot felul de genţi şi mărfuri. Aproape o oră a trebuit să stau în vîrful degetelor pentru că pur şi simplu nu aveam unde călca. Stăteam acolo, zeci de oameni, lipiţi unii de alţii, înghesuindu-ne, mereu pe punctul de a ne prăbuşi peste alţii. În mod inevitabil, a trebuit să suport presiunea vecinilor care mă strînseseră ca într-o menghină.

În autobuzul acela lumea dă buzna dis-de-dimineaţă chiar în punctul plecării. Autobuzul e deja arhiplin atunci cînd porneşte din Rudi. Cu toate acestea, el mai trece şi prin Tătărăuca Veche, unde îl aşteaptă alţi pasageri nerăbdători, încărcaţi cu poveri. În ziua în care soarta vitregă m-a băgat în acel autobuz, cei din Tătărăuca Veche nu aveau unde intra, nu încăpeau înăuntrul vehiculului. Şi totuşi ei au intrat, au încăput, în pofida aparenţelor. Uşile, ce-i drept, se deschideau apoi cu mare greu, ori de cîte ori autobuzul se oprea pentru a mai culege de pe şosea doritorii de a junge la Soroca.

E un adevărat autobuz al suferinţei. E ceva dincolo de bine şi de rău. E aproape imposibil să călătoreşti în asemenea condiţii şi totuşi moldovenii o fac. Dar şi mai uluitoare a fost impresia că pasagerii aceia s-au obişnuit să călătorească aşa. Unii dintre ei erau senini şi suportau cu stoicism îmbrînceala. Probabil, nu-şi imaginează altceva.

În final, o supoziţie: atîta timp cît vom avea aceste autobuze ale suferinţei, jinduita intrare a Moldovei în Europa civilizată nu se va produce.
XS
SM
MD
LG