Linkuri accesibilitate

"Edificara statului naţional presupune în primul rînd consolidarea capitalului naţional"


Politologul rus Serghei Kurghinean susţine că elitele de la Moscova ar fi renunţat la orice proiect de expansiune

Cunoscutul politolog rus Serghei Kurghinean care a participat recent la o masa rotunda convocata la Chisinau, a declarat intr-un interviu pentru Europa libera, ca elitele politice din Republica Moldova ar trebui sa renunte la “falsa ipoteza” privind piedicile pe care le-ar pune Rusia in calea edificarii statului moldovenesc si sa realizeze cu perseverenta acest obiectiv ca sa-i probeze fezabilitatea.

Serghei Kurghinean spune ca “mina dusmanoasa a Moscovei” care este invocata foarte frecvent in diverse zone ale spatiului postsovietic, ca sa fie “justificata lipsa de progrese in atingerea obiectivelor anuntate”, pur si simplu nu exista. Altele sint riscurile si provocarile, de care ar trebui sa fie constiente elitele politice care promoveaza edificarea unui stat national si preluarea anumitor modele. Kurghinean sustine ca “paleta spatiului european”, privita fara a o supraaprecia de o maniera idealista, contine suficiente dovezi ca nimeni nu poate garanta o cale lesnicioasa.

Cu titlu de exemplu Kurghinean face trimitere la statutul Cataloniei care, afirma Kurghinean, de facto a obtinut independenta si “erodeaza statalitatea Spaniei”. Portugalia nu are aceasta problema, in schimb eliminarea ei din circuitele industriale a condus la un gen de inutilitate sociala a tineretului, care nu are locuri de munca, noteaza Kurghinean. El sublinieaza ca orice constructie pan-nationala presupune sacrificii pe care elitele politice nu trebuie sa le “ascunda sub pres”. Este de datoria liderilor politici sa prezinte oamenilor intregul meniu de beneficii dar si de probleme si sa fereasca populatia de iluzii exagerate.

La parerea lui Kurghinean, edificara statului national presupune in primul rind consolidarea capitalului national, in masura in care acest lucru este posibil in secolul XXI. La fel de importanta este stabilirea unor intelegeri la nivel de elite care este cu totul altceva decit micile intelegeri sau cirdasiile, care in mod inevitabil se sparg ca baloanele de sapun.

“Stabilirea unor intelegeri inseamna delimitarea unui cadru de conduita, ce face posibila evitarea vendetelor dupa fiecare schimbare de putere. Ceea ce la rindul sau asigura conditii de stabilitate pentru capitalul national, care se simte confortabil si la rindu-i stabileste intelegeri sigure cu populatia”, spune Kurghinean. Altfel zis, oamenii trebuie sa construiasca ceva vizibil pe pamintul lor. Abia atunci cind se vor constitui subiecti viabili se va putea discuta despre posibile uniuni de alternativa.

Kurghinean dezminte ipoteza ca elitele de la Moscova ar avea un proiect de “expansiune” ce ar presupune fortarea fostelor republici sovietice sa refaca URSS-ul intr-o forma sau alta. “Si asta pentru ca Rusia nu are nevoie de aceasta durere de cap”, cum o numeste Kurghinean. El nu exclude insa ca Rusia ar putea ajunge, cindva, la concluzia ca, in lipsa unei oferte europene si cu China sub coaste, o asociere absolut benevola a statelor cu aceeasi genealogie sovietica ar putea constitui un proiect ademenitor.
XS
SM
MD
LG