Linkuri accesibilitate

"Nu în fiecare zi este audiat de procurori un general în dosarul 7 aprilie”


Olesea Bolboceanu

Olesea Bolboceanu

Ştirile zilei se succed, alegerile se tot repetă şi deceniul unu al mileniului III a trecut pe negîndite - jurnal săptămînal semnat de Olesea Bolboceanu

A absolvit Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii, licentiata in Comunicare, a lucrat ca reporter la Agentia BASA-press si la PRO TV Chisinau. In primavara acestui an lanseaza portalul StireaZilei.md, al carui director si editor este. Olesea Bolboceanu este autoarea traditionalei rubrici “Jurnal saptamanal”.

Luni

M-am trezit foarte devreme şi un pic agitată. Am dormit puţin pentru că am urmărit cum fotoliul de la Cotroceni a fost ocupat de doi odată, ca, într-un final, să rămână, fotoliul, doar cu un stăpân, cu vechiul său stăpân. Mă grabesc. Trebuie să merg la Parlament. După o noapte de calcule şi pariuri, mă gandesc la faptul că aş putea câştiga un pariu mai vechi – Moldova va avea de astazi un preşedinte. Dau un telefon, din discuţii am înţeles că binevoitorii din opoziţie s-au răzgândit peste noapte. Îmi zic, nu-i nimic, mai este timp, oricum, sunt Toma necredinciosul, până nu văd nu cred. Pe drum trec pe la buticurile cu flori, e ziua de naştere a uneia dintre cele mai bune prietene ale mele şi, culmea, ne întâlnim la Parlament. Aleg trandafiri mai puţin obisnuiţi, aşa cum este şi sărbătorita, şi incepe munca. Se încheie şedinţa, iar eu rămân dezamăgită. Nu mă mai gândesc la faptul că am pierdut pariul şi nu unul, ci două. Sunt obosită, am alergat după opoziţia (ne)vorbăreaţă şi foarte secretoasă. Mergem, împreună cu colegii, la birou şi începem să scriem ştiri. Ma bucur – avem audienţă! Credeam că marea “bombă” a zilei a trecut. Nu a fost să fie, aflăm spre seară că un fruntaş al opoziţiei comuniste pleacă. Iarăşi ne agităm, dar scriem şi suntem printre primii. Seara sunt epuizată şi cu un cap plin de idei contradictorii. O soluţie la criza politică sau constituţională, cum o fi ea, oferită de unul dintre lideri, m-a băgat în ceaţă. Rămân la întrebarea, ce urmeaza?

Marţi

Ziua începe lejer. Sondajul dat publicitatii unge un pic rănile celor care nu au reuşit ieri să ajungă acolo unde au pornit. Spre serviciu mă gândesc la un subiect care ar putea deveni ştirea zilei. Din păcate sau din fericire, un jurnalist, la asta se gândeşte zi de zi, indiferent de instituţia pentru care munceşte, poate din cauza asta cel mai fierbinte eveniment devine, la un moment dat, o rutină. Toamna începe să cedeze încet-încet şi am o problemă cu acest anotimp – niciodată nu ştiu ce să îmbrac. Când iau o haină mai groasă stau la birou şi mă omoară năduful, iar când mă îmbrac mai lejer, trebuie să fug la o filmare, afară, de lungă durată, înadins, să îngheţ şi pentru năduful de ieri. La prânz îl întâlnesc pe un fost premier. Aflu ce planuri are de viitor, încearcă să transmită nişte mesaje, ca oricare politician când vede o cameră de luat vederi. Accept “mesajul” şi îl las să creadă că am crezut că dumnealui crede în asta. La birou mă aşteaptă o surpriză. Cineva a avut foarte mare grijă de mine şi mi-a facut un cadou, frumos. Sunt fericită şi multumită. Spre seară, stomacul meu, bietul meu stomac, îmi dă de ştire. Ulcerul de mai multi ani. “Boala intelectualilor”, încerca să mă consoleze un prieten, am zâmbit şi am zis, în sinea mea, “boala iresponsabililor faţă de propria sănătate”.

Miercuri

Sunt mai matinală decât de obicei, că doar nu în fiecare zi un general este audiat de procurori în dosarul “7 aprilie” – o zi care m-a marcat profund şi, practic, mi-a schimbat viziunile, abordările, a născut în mine ura şi frica, ce s-au transformat în curaj şi putere... Fără steluţe pe umeri, generalul-martor Gheorghe Papuc a discutat cu presa mai mult decât o făcea atunci când era şef la Ministerul de Interne, dar i-a tremurat de cateva ori vocea... Să vedem cu ce se incheie treaba, îmi zic, şi mă apuc să scriu o stire, să montez imaginile şi să urmăresc, din când în când, concurenţii.
La prânz aud o nouă bârfă despre mine - colegii jurnalişti se pare că mi-au cumpărat maşină, unii m-au şi văzut plimbându-mă pe străzile oraşului. Au şi ei vise ca şi mine. Seara pregătesc un cadou pentru o colegă. Ulterior, dau un telefon în Turcia, unde e plecată, în deplasare de serviciu, o altă colegă. Apoi, trec pe la alimentara să-mi cumpăr ceva de mâncare. Îmi place să gătesc, dar nu prea am timp să stau la bucătărie. Aragazul e un fel de decor în casa mea, deocamdată. Îmi iau “somniferul”, adică rezolv o integramă, şi mă cufund în pernă. Să visez ceva frumos.

Joi

Nu am visat nimic, dar îmi permit să lenevesc ceva mai mult timp în pat, mai ales că ziua este foarte săracă in evenimente. Pe drum spre serviciu mă gândesc ce voi face de Crăciun. Vreau să ajung la sora mea, care locuieşte departe de Republica Moldova, dar până atunci mai este un pic. La prânz întâlnesc o prietenă, cu care discutăm, ca de obicei, despre dragoste şi... politică. Între timp, aştept un amic din România, care este foarte fericit că, din nou, poate trece Prutul fără viză. Aflu ca liderul de la Casa Alba, Barack Obama şi-a ridicat premiul Nobel pentru Pace şi culmea, un cec de aproape un milion de Euro. Oare ce va face cu aceşti bani? Vorbesc câteva minute, la telefon, cu părinţii. Mă întreabă când vin acasă. Răspund, ca întotdeauna, „când decid vă sun din timp” şi regret că ei nu sunt aproape de mine.

Vineri

Mă chinuie o întrebare dis-de-dimineaţă. Oare cine va părăsi fostul partid de guvernământ? Am o listă, dar atât timp cât rămâne neconfirmată, nu pot să risc să o public. Îmi fac un ceai şi răsfoiesc presa. Mă gândesc la cât de repede trece timpul. Mai ieri aşteptam anul 2000 să văd ce va fi, iar degraba va fi 2010. Cu alegerile astea nu am înţeles nimic din anul care trece. Poate următorul va fi mai bun pentru mine? Cine ştie... Mă uit la monitor, pe care luminează un pom de Craciun. Deschid un document şi scriu o ştire.
XS
SM
MD
LG