Linkuri accesibilitate

Trebuie să relansăm economia, să diminuăm șomajul


Valentina Buliga, ministrul muncii
Valentina Buliga, ministrul muncii

Proiectele guvernului Filat în viziunea Valentinei Buliga, ministrul muncii, protecției sociale și familiei.

Invitata ediţiei din această dimineaţă este dna Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, şi discutăm despre şomajul în creştere şi intenţiile guvernului de redresare a situaţiei.

Radu Benea: Dnă ministru, vocea poporului pare să dezmintă datele oficiale, care spun că rata şomajului ar reveni de fapt la valoarea anilor trecuţi, - între 5 şi 6 la sută, - pentru că anul 2008, - cu o rată de aproape 4 procente, - e totuşi mai mult o excepţie. Ce se întâmplă, de fapt? Ieşim din criza economică, înteprinderile îşi revin şi reangajează personalul sau, în realitate, creşte şomajul ascuns?

Valentina Buliga: Vocea poporului spune adevărul. Criza economică ne-a afectat profund şi regret că fosta guvernare nu a întreprins anumite măsuri de a preveni unele efecte. Da, nu putem fi izolaţi, nu putem spune că criza a afectat doar Republica Moldova, însă dacă am fi avut o abordare mult mai pragmatică, mult mai sistemică, poate aceste efecte nu erau atât de simţitoare. Cetăţenii au dreptate, numărul de şomeri înregistraţi pe parcursul ultimilor luni este în creştere. Recent am modificat Legea bugetului asigurărilor sociale, unde suplimentar au fost alocate circa 20 de milioane de lei pentru a plăti îndemnizaţia de şomaj. Să plăteşti e o parte a problemei, pentru a diminua impactul acestui fenomen avem nevoie de o abordare sistemică, pentru că locuri de muncă nu sunt, remitenţele s-au micşorat, tinerii specialişti nu pot fi încadraţi în câmpul muncii pentru că muncesc pensionarii. Guvernul intenţioneză să întreprindă un şir de măsuri care să ne facă să nu simţim acest fenomen.

Radu Benea: Bugetul pe 2010 vine să susţină munca sau încurajează numai politica ajutoarelor sociale? Cât la sută din buget aveţi pentru proiecte de stimulare a forţei de muncă?

Valentina Buliga: Trebuie realizat acel Plan de stabilizare bugetară şi relansare economică pe care l-a aprobat Guvernul, plus un şir de măsuri fiscale, măsuri de susţinere şi promovare a întreprinderilor mici şi mijlocii, însă aceste măsuri sunt doar pe hârtie, ele trebuie implimentate de fiecare dintre noi. Trebuie să facem atractivă ţara pentru cetăţenii noştri, pentru cei de peste hotare. Bugetul pentru 2010 este clar că nu va acoperi toate nevoile Republicii Moldova, pentru că este un buget auster cu un dificit de peste 4 miliarde lei. Am spus-o şi în şedinţa Guvernului şi am să o spun de fiecare dată, noi nu trebuie să dezvoltăm o societate dependentă de ajutoare, noi trebuie să creem condiţii, să facilităm oamenii să muncească, să nu-i împovărăm cu controale, cu legi, cu tot felul de impozite şi taxe, şi asta încercăm să facem.

Diana Răileanu
: Dna Buliga, când va deveni atractivă piaţa locală de muncă?


Valentina Buliga
: Când? Estimările noastre vorbesc că în 2012, poate în a doua jumătate a anului 2011 vom vedea primele rezulate. Foarte multe lucruri trebuiau fi făcute cu mulţi ani în urmă. Legile care sunt încă în proces de examinare urmează să asigure un cadrul legal atractiv, trebuie să avem o stabilitate fiscală, să ştie şi investitorul local şi cel străin că în 5 ani va avea garanţii, suport din partea statului. Piaţa muncii va fi corelată cu studiile pe care le fac copii noştri, ştim că avem surplus de anumite cadre şi nu avem altele. Trebuie să găsim acel echilibru între pensionari şi angajaţii în câmpul muncii. Pensionarii muncesc pentru că nu au pensii decente.

Radu Benea: Cu alte cuvinte, sistemul protecţiei sociale va rămâne ostatec până când vom avea o creştere economică reală şi nu una bazată pe banii gasterbaiterilor.

Valentina Buliga: Absolut corect. Chiar dacă vom avea noi parteneri de dezvoltare, vor veni credite, asistenţă tehnică, trebuie să relansăm economia noastră, să avem o altă abordare faţă de agricultura noastră.

Radu Benea: V-aţi întâlnit cu donatorii externi din grupul de coordonare a donatorilor în sectorul protecţiei sociale. Ştiu că se pune la punct un nou sistem de prestaţii sociale, prin legea privind ajutorul social. Care este acesta şi cât de dificil ar putea să fie anul viitor, pentru că Banca Mondială şi-a revizuit prognoza pentru Moldova, anticipând pentru anul viitor o creştere a nivelului sărăciei?


Valentina Buliga: Da, am avut această întâlnire cu donatorii noştri. O atenţie deosebită o vom acorda păturilor vulnerabile, urmează să acordăm eficient şi just acest ajutor social, să nu dezvoltăm în continuare o societate dependentă, iar ajutorul din partea statului să ajungă într-adevăr la cei săraci, la cei vulnerabili. Prin această Lege privind ajutorul social ne-am propus ca în anul 2010 această lege să asigure protecţie familiilor cu copii, familiilor care au membri persoane cu dizabilităţi, familii care nu sunt încadrate în câmpul muncii, ne-am propus să majorăm acel minim garantat de la 430 lei la 530 lei. Este prea mică majorarea cu 100 de lei dar eficienţa, corectitudinea, transparenţa, lipsa de fraudă şi erori în elaborarea anchetei sociale este scopul nostru. Noi trebuie să ajungem la cei săraci nu la cei leneşi, nu la cei care nu vor să muncească.

Radu Benea: Să înţelegem că ajutoarele vor ajunge mai exact la ţintă.

Valentina Buliga: Absolut, asistenţa socială trebuie să fie orientată către persoanele vulnerabile şi sărace, pentru asta instruim asistenţii sociali, trebuie să se implice puterea locală, să crească responsabilitatea. Chiar dacă au crescut banii pentru 2010 cu 36 la sută, adică peste 600 de milioane de lei orientaţi către ajutorul social şi acele compensaţii nominative, oricum trebuie să fie direcţionate şi eficient utilizate.

Radu Benea: Dna Buliga, vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG