Linkuri accesibilitate

Discuţie cu Herta Müller despre patrie, trecut şi transpunerea literară a experienţelor proprii.

Laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller, a participat înaintea festivităţii de decernare a distincţiei, la o discuţie publică ce s-a desfăşurat la Literarisches Kolloquium Berlin. Întîlnirea cu publicul a fost moderată de către criticul Denis Scheck, cel care realizazează emisiunile literare difuzate de televiziunea publică germană (ARD) şi cele ale postului naţional de radio „Deutschlandfunk“. În ultimele săptămîni presa română şi cea germană nu prea ştia cum s-o califice pe Herta Müller, vorbind ba de o scriitoare română, ba de una originară din România sau de o autoare română care scrie în limba germană. Numai puţini au folosit formula simplă şi corectă - o scriitoare germană născută (sau originară) din România. Tocmai pentru a clarifica şi aceste neînţelegeri Herta Müller a fost întrebată cum defineşte ea conceptul de patrie. Ea a explicat că această noţiune a fost instrumentalizată atît de naţional-socialişti cît şi de reprezentanţii statului dictatorial socialist.

Cred că patrie înseamnă“, afirma ea, „ceea ce nu se poate suporta, cînd te afli acolo şi ceea ce nu poţi părăsi, după ce ai plecat.“

După aceste explicaţii referitoare la conceptul de patrie şi la felul cum percepe ea peisajul de care este strîns legată această noţiune, autoarea s-a referit şi la experienţele biografice traumatizante şi la rolul aparatului represiv din România.

Şicanele începuseră după ce am refuzat să colaborez [cu Securitatea]. Dar aveam prieteni, pe cei din Grupul de Acţiune Banat. Asta însemna - precum spuneau ei [securiştii] - asociere în grup. Iar astfel de grupuri erau interzise. Şi dacă aparţinea cineva unui grup, asta era în ochii lor şi a statului acelaşi lucru. Asta ar fi ajuns deja, ca să fiu etichetată ca duşman al statului, chiar dacă nu aş fi scris nimic“.

Dar Herta Müller a scris. Mai ales proză incitantă, povestiri şi romane. Ele sunt dovezi pentru ceea ce ea a descris ca necesitatea transformării unor experienţe în literatură. Cel mai bun exemplu fiind ultimul ei roman, „Leagănul respiraţiei“, în care foloseşte, în primul rînd, relatările regretatului poet Oskar Pastior pentru a evoca soarte deportaţilor din Gulagul sovietic.

Adio Patria mea! - Poem vizual
Ca deportat, silit să prestezi muncă obligatorie, n-ai nimic; doar o pufoaică, o valiză şi un pat într-o baracă.“
XS
SM
MD
LG