Linkuri accesibilitate

Generalul David Petraeus și misiunea sa în Afganistan


Generalul David Petraeus
Generalul David Petraeus

Reintegrarea în societate a unor elemente talibane moderate și combaterea celor teroriste.

Cel creditat cu imbunatatirea situatiei de securitate din Irak, generalul american David Petraeus a vorbit ieri membrilor Congresului despre noua sa misiune: campania din Afganistan. Ce a avut de spus generalul ? Corespondentul Europei Libere la Washington , Valeriu Sela.

Generalul Petraeus a spus ca intre misiunile intaririlor americane din Afganistan va fi si anihilarea acelor elemente militante, despre care nu se crede ca ar putea sa treaca de partea fortelor guvernamentale. In prima sa audiere in Congres, de cind presedintele Obama a decis suplimentarea efectivelor cu 30 de mii de militari, generalul Petraeus a avertizat ca progresul in noua sa misiune va fi mai lent decit in Irak si ca intr-o prima faza situatia din Afganistan s-ar putea inrautati.

Pe de o parte exista efortul de a reintegra in societate elemente talibane dispuse se o faca. Dar in anumite cazuri o astfel de varianta nu e posibila. Componenta contra-terorista a campaniei va fi intarita. Corpul de armata Delta va avea astfel de misiuni, acesta fiind comandat in trecut de generalul American Stanley McChrystal cel care conduce acum ansamblul campaniei din Afganistan. McChrystal spune ca strategia care a dat roade in Irak este de a anihila nivelul mediu al retelelor teroriste de tipul Al Qaida, in loc sa se concentreze asupra liderilor. “In felul acesta” – a explicat generalul –“reteaua se prabuseste din interior, asa cum s-a intimplat in Irak”.

O mare parte a audierii din Senat s-a concentrat asupra legaturii intre instabilitatea din Afganistan si prezenta elementelor talibane, Al Qaida si altor grupari extremiste in Pakistan. Senatorul republican Richard Lugar si-a exprimat convingerea ca fortele aliate vor imbunatati conditiile de securitate in Afganistan, punindu-si insa intrebarea daca asta va contribui la eliminarea focarelor extremiste din Pakistan. Lugar crede ca presedintele Obama, marind efectivele a optat pentru a se concentra in Afganistan in timp de pericolul real pare sa vina din Pakistan.

Presedintele comisiei, senatorul democrat John Kerry crede si el ca Pakistanul este esenta problemei. Kerry a elogiat armata pakistaneza pentru campania declansata impotriva insugentilor interni, adaugind ca se doreste o actiune la fel de viguroasa impotriva elementelor talibane afgane si Al Qaida, care se afla in Pakistan. Generalul Petraeus crede insa ca guvernul pakistanez are limite in ceea ce poate face, ori asta e o realitate de care planificatorii americani trebuie sa tina cont.
XS
SM
MD
LG