Linkuri accesibilitate

Ultima zi de negocieri pentru constituirea unui noul guvern Voronin.

6 decembrie 1999

Lista guvernului Voronin
.

Edgar Şelaru: Premierul desemnat Vladimir Voronin a confirmat astazi că mîine va solicita votul de încredere al Parlamentului pentru noul guvern. Surse apropiate negocierilor afirma că în prezent ar exista 51 de voturi disponibile în favoarea noului guvern, din cele 52 necesare. Deputati comunisti afirmă că nu este exclusă nici obţinerea altor cîtorva voturi, dar se consideră încă foarte incert rezultatul de mîine. Pe de altă parte, purtătorul de cuvînt al preşedinţiei a dat astazi de înţeles că este foarte probabil ca preşedintele Petru Lucinschi să dizolve Parlamentul, daca noul guvern nu va obţine votul de investitură. Cu amanunte, de la Chişinău, Sergiu Praporscic
:

În a doua jumtate a zilei de marti, prim secretarul partidului comuniştilor, Vladimir Voronin va prezenta în plenul Parlamentului programul de guvernare şi componenţa nominală a viitorului executiv. Tot marţi, Parlamentul trebuie să decidă prin vot daca confirmă în funcţie sau nu un guvern Voronin.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor din componenţa echipei lui Vladimir Voronin fac parte 3 comunisti: Valerian Cristea, propus pentru funcţia de viceprim ministru fara portofoliu, pentru probleme sociale, Ilie Vancea desemnat pentru funcţia de Ministru al educaţiei şi știinţei şi Leonid Blic, propus pentru funcţia de ministru al agriculturii şi industriei de prelucrare. Potrivit acelorasi surse, alti trei ministri din componenta actualului guvern Sturza demis, îsi vor pastra posturile: Boris Gamurari, ministru al apararii, Nicolae Tabacaru, ministru de externe si Ghenadie Ciobanu, ministru al culturii. Se presupune ca la celelalte posturi vor fi desemnati: Dumitru Braghis, viceprim-ministru, Mihai Manole, ministru al finantelor, Valeriu Plesca, ministru al economiei si reformelor, Tudor Lesanu, ministru a industriei si energeticii, Smochina, ministru al transporturilor si comunicatiilor, Lidia Gutu, ministru al muncii, protectiei sociale si familiei, Ion Morei, ministru al justitiei, Vladimir Turcanu, ministru de interne, Ion Railean, ministru al mediului şi amenajării teritoriului. la postul de ministru al sanatatii se presupune că ar putea fi desemnat Victor Save sau Nicolae Sarciuc.

Aceasta lista a fost confirmată în mare parte şi de surse de la preşedinţie. Mai multe persoane apropiate negocierilor ne-au spus ca lista pe care o va prezenta miine Vladimir Voronin nu va conţine nici o candidatură pentru a doua funcţie în guvern, prim viceprim-ministru. Potrivit surselor, în cadrul negocierilor, Vladimir Voronin l-a desemnat pentru acest post pe deputatul comunist Vasile Iov, fost ministru al transporturilor în guvernul Ciubuc 1. Acesta însă, mai apoi, a fost omis din listă deoarece cîţiva deputati independenţi au declarat că nu vor vota un guvern din componenţa căruia ar face parte şi Vasile Iov.

Solicitat de noi, premierul desemnat, Vladimir Voronin a refuzat să facă publică lista echipei si programul de guvernare pe care le va prezenta miine Parlamentului. El însă ne-a spus că luni seara, componenţa viitorului guvern nu era încă definitivată. Voronin s-a arătat încrezător în rezultatele votului de mîine. Pe de altă parte, premierul desemnat a spus că partidul comunistilor a acceptat să participe la formarea cabinetului de ministri doar pentru a evita desfăşurarea de alegeri parlamentare anticipate în timpul iernii, cînd republica se confruntă cu grave probleme social-economice: „Noi, comunistii, nici nu ne gîndim, nici nu ne vine în minte ca acuma să vorbim despre alegeri anticipate. Asta e o crimă faţă de stat, din partea acelora care vorbesc despre alegeri anticipate. Cum în situaţia asta de criza sa tragi ţara in alegeri anticipate ?! Asta nu trebuie, nu ca striveşti toata ţara şi tot poporul dar singur de tine rizi daca faci chestia asta...”

Liderul comunist ne-a declarat că dacă Parlamentul nu va acorda vot de încredere echipei sale, atunci toată responsabilitatea de intreaga situație creată va reveni grupurilor parlamentare care nu au susţinut noua echipă guvernamentală. Pînă în prezent doar 40 de deputati comunisti şi 7 independenţi au declarat că vor vota pentru un guvern Voronin. In seara zilei de luni, surse de la Parlament ne-au mai spus că la aceştia au mai aderat 4 deputati ai Blocului pentru o Moldova Democratică şi Prosperă, ceea ce înseamnă că, în total, pentru instalarea guvernului vor vota 51 de deputati.

Pentru confirmarea cabinetului de ministri sunt însă necesare 52 de voturi. Mai multi observatori spun că nu se poate aprecia cu certitudine daca va fi sau nu confirmat marti guvernul. Comunistii au declarat nu numai o singură dată că mizează pe voturile mai multor deputati ai fostei majorităţi parlamentare ADR, acum în opozitie. In final, vom adauga că astazi, în cadrul unui briefing, purtătorul de cuvint al preşedinţiei, Anatol Golea a lăsat să se înţeleagă că şeful statului, Petru Lucinschi va dizolva legislativul daca acesta nu va confirma guvernul. El a spus că dacă marţi nu fi instalat un nou guvern atunci preşedintele va purta negocieri cu toate grupurile parlamentare, însă şeful statului va desemna un nou candidat la funcţia de premier doar daca va fi sigur că Parlamentul va confirma guvernul propus de acesta. Golea însă a constatat că este puţin probabil ca Parlamentul să instaleze în funcţie o a treia echipa guvernamentală. Potrivit Constituţiei, daca miine, pentru confirmarea guvernului Voronin vor vota mai putin de 52 de deputati şi astfel acesta nu va fi instalat, atunci preşedintele poate să dizolve Parlamentul şi să anunţe alegeri parlamentare anticipate.

Din Chisinau, Sergiu Praporscic, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG