Linkuri accesibilitate

Scandalul comerţului cu oameni - calvarul victimelor din Europa răsăriteană

Trafic de fiinţe umane înseamnă comerţ cu oameni şi folosirea acestora în scopuri profitabile de către delincvenţi. Acest lucru poate însemna a forţa sau a păcăli anumite persoane să se prostitueze, să cerşească sau să muncească. Statisticile arată că în fiecare an, în Europa sunt traficate 500.000 de persoane, marea majoritate fiind constituită din femei şi fete obligate să se prostitueze. În Europa, cele mai afectate sunt fetele şi tinerele cărora traficanţii le promit locuri de muncă bine plătite sau burse de studiu, iar apoi le forţează să se prostiueze. Traficanţii câştigă bani în timp ce aceste persoane sunt violate, agresate fizic şi psihic.

Traficul de fiinţe umane s-a răspândit într-atât în prezent, încât este cea de-a treia activitate infracţională aducătoare de profit din lume după traficul de droguri şi cel de arme.

Oxana a reuşit să iasă din infernul unui bordel din Turcia după aproape un an. A ajutat-o un poliţist care plătea zilnic contravaloarea unei partide de sex doar pentru a sta de vorbă cu ea. Fata i-a povestit totul şi, în cele din urmă, a decis să o ajute să “evadeze”. A cerut-o de la patron şi a invocat că vor face doar o plimbare. I-a luat haine de strada, bilet de călătorie şi a urcat-o în avionul spre Moldova. L-a sunat când a intrat în ţară şi i-a spus că a ajuns cu bine. A fost ultima dată când acel cetăţean turc a mai fost de găsit la acel numar de telefon. În clipa urmatoare şi l-a schimbat de teama proxeneţilor care urmau să-l caute. Acasa, în Moldova era aşteptată de familie. Iniţial, nu a spus la nimeni prin ce a trecut. Îi era şi teama, şi ruşine. În cele din urma ne-a povestit întreg calvarul.

Oxana: O prietenă mi-a spus că pot să plec peste hotare, să lucrez la un market. Mi-a perfectat documentele şi am plecat prin Comrat, prin Ucraina şi astfel am ajuns în Turcia. Am intrat într-un apartament în care erau mai multe fete, conversau în rusă şi română. Le-am întrebat: Ce faceţi aici? Ele m-au întrebat: Nu ştii la ce ai venit? Le-am spus că nu, că am venit să vând haine la un market. Apoi a venit un om necunoscut şi m-a luat cu maşina. Era turc, dar cunoştea româna. Mi-a explicat că dacă nu vreau s-o fac, ei mă vând în altă parte. M-am speriat şi am început să plâng. Mi-a spus că acasă nu pot să mă trimită pentru că au plătit pentru mine 3 mii de euro. Ne-am întors la acel apartament, fata care m-a adus nu mai era. Nu am văzut-o nici până în ziua de azi.

Valentina Ursu: Cât timp ai stat acolo?

Oxana: Nouă luni de zile. Am fost de trei ori vândută, nu am văzut bani pe mâna mea deloc.

Valentina Ursu: Până la urmă, faptul că ai fost prea credulă în cei care te-au ademenit să pleci ţi-a jucat festa?

Oxana: Eu am avut clipe foarte grele alături de părinţi, am trăit foarte greu. Ei mi-au promis un loc de muncă, dar când am ajuns acolo nu am avut încotro.

Valentina Ursu: La ce vârstă ai plecat?

Oxana: La 18 ani. Acolo clienţii au început să bată fetele cu cuţitele, foloseau droguri. Peste o lună şi jumătate, când le-am întors datoria, m-au vândut la alt patron cu 4 mii de euro. A treia oară m-au vândut unei femei din Azerbaidjan. Am fost închisă într-un subsol. Aveam câte 15 clienţi pe zi, au fost zile când primeam şi câte 20 de clienţi. Eu am leşinat de câteva ori, nu vroiam să mă duc, dar ei mă băteau, mă stropeau cu apă, şi mă trimeteau înapoi la lucru. Nu puteai să faci nimic pentru că erau bodyguarzi care se uitau după tine să nu pleci nicăieri.

Valentina Ursu: Deci era o reţea foarte bine pusă la punct.

Oxana: Da, era foarte greu acolo. Veneau clienţi în vârstă, începeau să ne bată, nu vroiam să ne ducem cu ei pentru că miroseau urât. Stăpâna-proxeneta avea un soţ curd, ei sunt ca lupii, nu au suflet. Nu vezi nici lumina, nici soarele, îşi bat joc de tine, îţi dau să mănânci nişte măsline şi atât. Dacă mă îngrăşam puţin, mă impuneau să ţin o dietă, numai cu ţigară şi cafea. Fetele îmi aduceau pe ascuns să mănânc. Apă îmi dădeau doar câte două căni pe zi. Îşi băteau joc de fetele noastre. Femeia care pleacă acolo se gândeşte că cu traficul o să facă bani. Acolo nu-i de făcut bani. Turcii sunt foarte mincinoşi, îşi bat joc de noi pentru că suntem străine, îşi bat joc ca de o pisică de pe drum, mai ales când nu ştii limba. Ca să te duci să te culci cu un bărbat acolo e foarte grozav, ce vor aceea fac din tine. Acolo nu poţi să ai încredere nici în clienţi, te întreabă de ce plângi, le explici, dar nu trebuie să ai încredere în ei. Printre ei sunt şi poliţişti plătiţi de proxeneţi ca să spună tot, astfel poţi avea foarte mari probleme şi nimeni nu va şti de tine. Ei poartă arme, nu poţi face un pas fără ştirea lor, până şi taximetristul care era cu noi vroia să ne ajute, dar nu putea.

Valentina Ursu: Chinurile, suferinţele de acolo, te-au făcut puternică?

Oxana: Da, m-au făcut să înţeleg că la noi, în Moldova, cât de rău, dar poţi să trăieşti alături de părinţi, fraţi, surori. Prietena cea mai bună de aici poate să te vândă.

Valentina Ursu: Mai cunoşti fete care au avut aceeaşi sortă, acelaşi destin?

Oxana: Da

Valentina Ursu: Exact aceeaşi poveste?

Oxana: Da, fetele cu care am trăit împreună. Din Moldova nu mai erau fete, erau din Rusia Ucraina, Georgia, Turkmenistan. Unde am fost prima oară erau toate moldovence – 40 de fete. Dintre ele, unele aveau soţ, copiii, însă nu aveau cu ce să-i hrănească. Le promiteau bani mulţi, însă nu era aşa. S-au întors acasă mai chinuite decât au plecat.

Valentina Ursu: Ai auzit cumva că cele mai multe fete traficate erau din Moldova?

Oxana: Da. Te fac cum le vine pe limbă, acolo poţi auzi cele mai ofensatoare cuvinte.

Valentina Ursu: Ai auzit cumva să fi fost traficaţi şi bărbaţi?

Oxana. Da, este adevărat şi bărbaţii pot fi traficaţi. Acolo sunt femei foarte bogate care îşi bat joc de ei, ca de nişte robi. Îi impune să se culce cu ea, să facă ce vrea ea. Este adevărat. Am întâlnit băieţi din Moldova, merg şi lucrează acolo pentru nişte bani, dar femeile lor îşi bat joc de ei. La ei multe femei şi-au asumat rolul de bărbaţi. Nu le plac fetele noastre pentru că sunt foarte frumoase, de aceea ne invidiază. Bărbaţii lor fug după fetele noastre. Poţi fi lovită pe drum de către femeile lor, scuipată. Fetelor, mai ales cele care plecaţi peste hotare, vă rog să nu credeţi că acolo vă aşteaptă mama cu tata. Acolo nu-i nimeni. Prietena cea mai bună poate să te vândă pentru nişte bani. Până şi clienţii pot să te omoare ca să nu ştie nimeni, pot să te arunce într-o prăpastie şi nu te găseşte nimeni.

Valentina Ursu: Până la urmă tot poliţiştii au fost cei care te-au ajutat scapi de robie.

Oxana: Da, poliţiştii din alt oraş. Un client venea des şi vedea că eu plâng. Le-a plătit foarte mulţi bani ca să-mi permită să ies cu el afară să mănânc. Între timp a sunat la poliţia din alt oraş. Poliţiştii m-au luat la întrebări, mi-au arătat nişte fotografii în care eram eu cu nişte clienţi. Am rămas şocată, le-am povestit tot adevărul. Mai mulţi poliţişti au mers în acel loc şi i-au arestat pe toţi şi astfel au scăpat toate fetele. Le-am spus fetelor că acest bine ne-a fost făcut de prietenul nostru care venea des pe aici. E foarte greu să stai la poliţie. Apă caldă nu este, stai la podea, nici puiului de şarpe nu-i doresc aşa viaţă.

Valentina Ursu: Până la urmă ai aflat cine te-a vândut?

Oxana: Da, am aflat, dar nu pot să-i fac nimic. Ea e acolo, are acte în regulă, nimeni nu-i poate face nimic.

Valentina Ursu: Dacă întâmplarea ar face să vă priviţi în ochi, ce i-ai spune acelei proxenete?

Oxana: Ea are două fetiţe, mă rog Domnul să le aibă în pază şi pe ele. Nu le doresc să ajungă aşa cum am ajuns eu. Este o vorbă: Dumnezeu nu bate cu băţul, Dumnezeu o va pedepsi, nu eu. Îmi doresc să fiu căsătorită, să am copii, să am familia mea, să-mi educ copii, dar nu cum am fost educată eu.
Aceasta a fost drama Oxanei, o tânara de 21 de ani de la sudul Moldovei. După ceva timp de la terminarea calvarului, Oxana are curajul sa spuna propria-i poveste, detasat, ca pe un film. Am retinut din spusele Oxanei ca victimele nu doresc să fie traficate, ele sunt păcălite, ademenite cu promisiuni false sau sunt forţate.

Statisticele arata ca cel mai des moldovencele sunt traficate în Turcia pentru prestarea serviciilor sexuale, această destinaţie fiind aleasă de traficanţi în mai mult de jumătate dintre cazurile înregistrate în ultimii ani.

Alina Budeci, psihoterapeutul de la Fundaţia “La Strada” e de parere ca situatia de azi difera de cea atestata cu cativa ani in urma: Diferită din mai multe puncte de vedere, din punctul de vedere al ţărilor de destinaţie, din punctul de vedere a formelor de manipulare şi control pe care le folosesc traficanţii, şi din punctul de vedere al recrutării persoanelor pentru a presta o muncă împotriva dorinţei sale peste hotarele ţării.

Valentina Ursu: Acum care ar fi motivele din care se lasă persoanele traficate?

Alina Budeci
Alina Budeci: Problemele sunt de ordin economic. Majoritatea persoanelor doresc să plece peste hotare ca să-şi găsească un loc de muncă. Promisiunile le fac să creadă că vor reuşi să facă mulţi bani în puţin timp. Persoana care se lasă înduplecată crede că va fi mai fericită să primească o sumă mare de bani pentru a-şi putea întreţine familie, decât să stea o vreme îndelungată în Republica Moldova şi să nu-şi poată permite acest lucru. Recrutorii nu vor spune: te vom ţine închisă, te vom bate, îţi vom lua actele. Ei spun: ştii, va trebui să treci hotarele unor ţări ilegal, dar nu-ţi fă griji pentru că noi controlăm această situaţie sau ştii, câteva luni nu îţi vom plăti, însă mai apoi vei primi toată suma. Asemenea riscuri sunt povestite de recrutori şi nu sunt povestite situaţiile reale care le aşteaptă pe persoane.

Valentina Ursu: Deci acesta este aspectul care într-un fel ademeneşte ca s-o convingă...

Alina Budeci: ... să nu povestească. E o ruşine, e o frică faţă de persoanele care le-au traficat. Când se întorc acasă le este frică să vorbească, crezând că sigur vor fi găsite, sau din frică că vor fi considerate persoane depravate. Din acest motiv încearcă să-şi găsească un loc de muncă cât de repede posibil. De multe ori persoanele se găsesc într-o situaţie mult mai rea decât au plecat, de exemplu, dacă au trăit cu un soţ abuziv, când revin îşi dau seama că acela nu a plătit serviciile comunale şi s-au adunat careva datorii, că nu au lumină, apă... Copiii au fost lăsaţi în grija buneilor şi îi poate găsi bolnavi. În plus, ea a revenit în ţară cu boli nu doar de ordin psihologic dar şi de ordin fiziologic şi are nevoie de un tratament, şi situaţia devine şi mai complicată. Doar în momentul când nu mai găseşte surse de a supravieţui, atunci ne telefonează la Linia fierbinte. Atunci când vine la noi prima întrebare este dacă nu suntem de la poliţie de frică că va fi pedepsită pentru ceea ce a făcut şi de frică că va trebui din nou să înfrunte persoanele care au amăgit-o.

Valentina Ursu: Impactul activităţii dvs este sesizabil? Câte persoane aţi reuşit să ajutaţi?

Alina Budeci: Avem 460 de persoane asistate, din care 90 de copii. Când vorbesc de persoane asistate, înseamnă că aceste persoane s-au reîntors în Republica Moldova, s-au întânit cu noi şi au primit pachetul necesar de asistenţă. Dar în afară de aceste persoane avem în jur de o mie de cazuri, pe care noi le numim în proces, cazuri când cunoaştem că persoanele sunt într-o situaţie riscantă, problematică. Aceste persoane sunt prezumate ca victime ale traficului, dar la moment sunt în căutare. ONG-urile nu ar putea activa fără dorinţa Guvernului de a colabora şi nici Guvernul nu ar putea să ia în consideraţie toate necesităţile persoanelor care au fost victime ale traficului.

Valentina Ursu: Adevărul e că până nu demult se crea impresia că exteriorul ar fi mai interesat de combaterea acestui fenomen decât structurile statului. Moldova a beneficiat de o mare asistnţă, în primul rând din partea Washingtonului pentru a diminua acest fenomen.

Alina Budeci: Da, într-adevăr se crează o asemenea impresie, dar atunci când vorbim despre fenomenul traficului de persoane trebuie să luăm în consideraţie două aspecte: ţările de destinaţie şi ţările de origine. Vorbim despre două elemente: care sunt factorii care împing persoanele să plece peste hotare şi care sunt factorii care ademenesc aceste persoane. Dacă vorbim despre celelalte ţări, cauzele care provoacă acest fenomen este dorinţa de a avea lucrători migranţi, cărora poţi să nu le plăteşti, sau cărora poţi să le plăteşti sume foarte mici. În calitate de patron a unor migranţi ilegali, nu eşti nevoit să-ţi baţi capul cum a nimerit această persoană în ţara ta. La fel vorbim despre solicitarea de servicii sexuale de către cetăţenii străini prin baruri sau cluburi de noapte, unde la fel, clienţii nu vor întreba persona dacă aceasta de bunăvoie prestează aceste servicii sau pentru că a fost traficată. Pentru ei un alt lucru este primordial, câştigul, profitul.

Valentina Ursu: Totuşi, se poate lupta cu acest flagel?

Alina Budeci: Am perioade când sunt mai puţin optimistă, dar cred că fără optimism nici nu aş lucra în această organizaţie. Cred că vom ajunge la etapa când persoanele înainte să plece, cel puţin se vor informa despre riscuri şi despre posibilităţile legale de plecare .

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG