Linkuri accesibilitate

Procedura de amendare a constituţiei


Modificarea Constitutiei este o chestiune nationala a fiecarei tari, sau, cel putin, a acelor tari care poseda o Constitutie. Marea Britanie, de pilda, nu are o lege fundamentala scrisa, rolul Constitutiei fiind jucat acolo de ansamblul deciziilor judecatoresti si al precedentelor juridice. Se poate spune, insa, pentru a simplifica lucrurile, ca Anglia nu are o Constitutie scrisa si ca ceea ce primeaza acolo este dreptul cutumiar.

La extrema cealalta se situeaza Irlanda, unde nu numai ca exista o Constitutie, dar orice noua lege care ar putea, teoretic, afecta un articol din Constitutia irlandeza trebuie supusa unui referendum national. Lucrul a fost ilustrat recent de aventura juridica din jurul Tratatului de la Lisabona, embrionul de Constitutie europeana, asupra caruia irlandezii au fost chemati sa se pronunte de doua ori, intrucat acel tratat contine prevederi care pot fi interpretate ca necesitand modificari ale Constitutiei in unele tari membre, ceea ce inseamna ca in Irlanda Tratatul trebuia in mod automat sa fie supus unui referendum national.

Constitutia fiecarei tari a Uniunii Europene tine asadar de suveranitatea nationala. Uniunea Europeana nu impune niciun fel de modificari constitutionale tarilor membre, iar acolo unde jurisdictia europeana ar putea intra teoretic in conflict cu Constitutia, sau cu cutuma nationala, tarile in cauza pot beneficia de exceptii si clauze speciale.

Asta explica de ce Constitutia poate servi drept argument pentru a mentine o situatie teoretic inacceptabila, in care o tara a Uniunii o poate nedreptati pe o alta. Un exemplu este astfel statutul manastirilor ortodoxe de la Muntele Athos, teritoriul autonom din Grecia. In urma unei injustitii istorice, romanilor nu li s-a recunoscut dreptul de a avea o manastire in Athos. Dupa primul razboi mondial, atunci cand tanarul stat grec inca isi definea identitatea, statutul Sfantului Munte a fost introdus in Constitutia greaca din 1926. Dintre zecile de asezaminte care functionau in Athos de veacuri, doar 20 au fost retinute ca avand rangul de “manastire”. Dintre acele 20, 17 sunt asezaminte grecesti, una este o manstire sarbeasca, una bulgareasca si una ruseasca. Statutul muntelui Athos fiind insa introdus in Constitutia greaca, iar Constitutia neputand fi modificata decat printr-un referendum national, al carui rezultat e previzibil, Greciei ii este usor sa blocheze revendicarile romanilor, spunand, pur si simplu: asa scrie in Constitutie, iar aceasta nu se poate modifica.

Ca orice facatura umana, insa, Constitutia se poate modifica. Trebuie numai pentru asta suficient de multa vointa politica si putere de convingere.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG