Linkuri accesibilitate

"Moldova Suverană" comentează cu suficienţă "comportamentul contradictoriu" al lui Marian Lupu

În „Jurnal de Chişinău” Nicolae Negru îndeamnă partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) să facă şi în continuare front comun împotriva PCRM. Editorialistul consideră dăunătoare pentru alianţă, atitudinea critică a liderilor PLDM faţă de propunerile lui Marian Lupu prin care acesta vrea să-şi asigure voturile deputaţilor comunişti. Negru subliniază că oricum, aceste propuneri ar putea fi transpuse în realitate doar prin decizia comună a partidelor de la guvernare şi nu prin cea separată a liderului PD dacă acesta ajunge preşedinte.

Tot în „Jurnal de Chişinău” Petru Bogatu trece în revistă câteva din datele sondajului de opinie realizat de CBS-AXA şi constată că pentru prima oară partidele din AIE îşi consolidează poziţiile, devansându-i pe comunişti în intenţiile de vot.

Într-un articol de investigaţie, “Jurnal de Chişinău” scrie că fostul preşedinte al Agenţiei Moldsilva, Anatol Popuşoi, deputat PCRM, a transferat ilegal mii de hectare de pădure către firma ”Biotex – Com”, unul din principalii acţionari ai băncii FinComBanc, unde Oleg Voronin, fiul liderului comuniştilor, este preşedinte al Consiliului de Administrare.

„O campanie electorală de nouă luni”, îşi intitulează articolul din „Timpul”, Constantin Cheianu. Autorul remarcă vina clasei politice pentru prevederile strâmbe introduse în Constituţie, care nu permit astăzi depăşirea crizei politice.

„Dosarul Palanca – de ce acum?”, se întreabă şi răspunde în „Timpul” Dan Dungaciu, care e de părere că anume normalizarea relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti a impulsionat revenirea la problema delimitării frontierei moldo-ucrainene.

„Marian Lupu – marca dezastrului în care se cufundă Moldova”, titrează ziarul „Moldova Suverană”, care scrie că liderul PD nu e dorit la funcţia de preşedinte acum nici de partenerii din alianţa de la guvernare. Comportamentul politic contradictoriu al lui Marian Lupu, comentează publicaţia, nu poate să-i aducă suficiente voturi pentru a fi ales şef de stat.

„Banii pentru educaţie şi sănătate vor fi folosiţi pentru confortul guvernanţilor, sună titlul unui alt articol din „Moldova Suverană”, care critică modul în care actuala guvernare a hotărât să modifice legea bugetului de stat pentru acest an.

În „Moldavschie Vedomosti”, politologul Zurab Todua scrie că AIE îşi doreşte modificarea Constituţiei, astfel încât legea supremă să ofere pe viitor posibilitatea unirii RM cu România.

Tot „Moldavschie Vedomosti” consideră că reacţia autorităţilor transnistrene, care au interzis accesul premierului Vlad Filat la meciul Sherif Tiraspol - Steaua Bucureşti, e determinată de declaraţiile de ultimă oră ale conducerii de la Chişinău, care cere Rusiei retragerea armamentului din Transnistria.
XS
SM
MD
LG