Linkuri accesibilitate

Autorităţile georgiene au eliberat cinci prizonieri sud-osetini


Autorităţile regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud, au anunţat că Guvernul de la Tbilisi a eliberat astăzi cinci sud osetini, ceea ce pare a fi un prim pas în cadrul schimbului de prizonieri mediat de oficiali europeni. Potrivit paginii oficiale din internet a Osetiei de Sud, cei cinci se aflaseră în detenţia autorităţilor georgiene din luna august, în oraşul Gori. Ei au fost acompaniaţi către linia de demarcaţie astăzi de către comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului, Thomas Hammarberg. Eliberarea lor are loc într-un moment în care Osetia de Sud a început judecarea a patru georgieni arestaţi în noiembrie sub acuzaţia că ar fi intrat ilegal în regiune, avînd asupra lor explozibil.
XS
SM
MD
LG