Linkuri accesibilitate

Mărturiile unei "femei fără patrie"

Ca nici o altă temă din literatura contemporană moldovenească, migraţia moldovenilor în Occident este cea mai bine ilustrată. De mai bine de zece ani, aceasta i-a inspirat pe scriitori sau i-a îndemnat pe unii dintre migranţi să devină scriitori. Primii care au valorificat exodul au fost dramaturgii, chiar şi dacă nici unul dintre ei nu a muncit ilegal în Europa. Aceştia au produs cu poala piese de teatru, dintre care unele au avut şi o carieră internaţională, fiind montate şi peste graniţă. Apoi au venit romancierii, care au creat cîteva romane întinse despre cum e să lucrezi incognito în Italia. Spre deosebire de dramaturgi, aceştia au construit romane biografice bazate pe propriile experienţe pe care le-au trăit departe de baştină.

În ultimul timp, migranţii înşişi s-au pus pe scris memorii în care îşi povestesc exilul european. Ei nu se îngrijesc neapărat de complexitatea scriiturii, de stil sau de unitatea naraţiunii, preferînd autenticitatea mărturiei.

Dacă ar fi să comparăm ficţiunile literare ale scriitorilor cu textele memorialistice ale migranţilor ar trebui să constatăm că primele sunt cu mult mai realizate din punct de vedere estetic, dar cele din urmă sunt cu mult mai preţioase ca valoare a mărturiilor pe care le conţin, confirmînd încă o dată aserţiunea că faptul trăit este, de cele mai multe ori, cu mult mai imprevizibil şi mai năucitor decît cel închipuit de literaţi.

Citind textele scriitorilor şi memoriile migranţilor, se mai impune o concluzie, că, oricît de multe texte au apărut, această temă încă e departe de-a fi secătuită. Deşi schemele trecerii ilegale ale frontierei sau avatarurile aflării clandestine în ţările europene, în mare, sunt cam aceleaşi, totuşi, fiecare nouă carte ne surprinde. Tema migraţiei este inepuizabilă, pentru că fiecare experienţă umană are ceva inedit în raport cu alte experienţe de acelaşi timp.

Aceasta şochează şi în cazul volumului Testamentul necitit al Liliei Bicec, în care autoarea îşi povesteşte viaţa de îngrijitoare de bătrîni din Italia. Cartea ei, în care genul memorialistic şi cel epistolar se împletesc, te emoţionează prin faptul că nimic nu e construit, nimic nu e fals, şi tot ce relatează e autentic. Şi mai are o calitate, autoarea nu povesteşte doar lucrurile bune care i s-au întîmplat, dar şi unele întîmplări neplăcute, să zicem, o noapte petrecută într-o închisoare germană sau cum un bătrîn italian libidinos se dădea la ea, peste care alţi autori, chiar şi unii de ficţiune, ar sări cu dragă inimă pentru a nu-şi şifona imaginea.

Mai sunt extrem de preţioase şi mărturiile despre solidaritatea umană dintre moldoveni sau dintre moldoveni şi români sau dintre moldoveni şi italieni, indiferent de poziţie socială şi de cine e stăpînul şi cine e sluga. Dar mai presus de aceasta, cartea Liliei Bicec demonstrează cum „o femeie fără patrie” a putut să reziste în nişte circumstanţe foarte complicate, să progreseze moral şi spiritual şi, în cele din urmă, să învingă. Nu în ultimul rînd, a ajutat-o în acest sens scrisul. Chiar scriera acestei cărţi.
XS
SM
MD
LG