Linkuri accesibilitate

Scriitorii Vasile Ernu şi Iulian Ciocan discută cu Vasile Botnaru despre înţelegerea şi asumarea trecutului

Doamnelor si Domnilor, bine v-am găsit. La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul si prezentatorul emisiunii duminicale PUNCT si de la CAPAT.

Astazi vom sta de vorba cu doi scriitori pe care Vladimir Besleaga i-a “pus pe acelasi raft”, clasificindu-i drept autori care isi alimenteaza proza din bazinul “trecutului sovietic”. “Inainte sa moara Brejnev”, astfel si-a intitulat Iulian Ciocan romanul aparut la Editura Polirom in anul 2007. Iar Vasile Ernu, cel care a debutat cu volumul “Nascut in URSS”, in urma cu citeva saptamini a scos la aceeasi editura Polirom volumul “Ultimii eretici ai Imperiului”.

Deci invitatii mei de astazi sint doi cunoscuti exploratori ai trecutului sovietic pe care este logic sa ii intrebam ce anume cauta ei in “debaraua burdusita cu vechituri”, daca imi este ingaduita o metafora in spirtul lui Vasile Ernu.

Vasile Ernu la lansarea la Chişinău a cărţii "Ultimii eretici ai Imperiului"
Vasile Ernu: Primul punct de la care pornesc este incercarea de a vedea, de a intelege ce naiba s-a intimplat cu noi acolo? Cum au functionat lucrurile? E mai degraba o platforma de intelegere si de cunoastere. Fiindca eu cred ca nu putem iesi de acolo daca nu intelegem si nu cunoastem ce s-a intimplat. Unu la mina. Doi la mina: incerc sa arat marile probleme cu care ne-am confruntat. Fiindca e un trecut al nostru. El trebuie asumat. Pentru mine problema asumarii este enorm de importanta. Fiindca eu cred ca nu putem produce un prezent daca trecutul nu este asumat. Adica nu mai trebuie sa dam vina pe “kamunisti”, pe nu stiu ce Stalin, pe nu mai stiu cine. Stalin, comunistii sintem noi toti. Unii mai mult, altii mai putin, evident. Dar la acest trecut am participat. Si eu mai degraba incerc sa imping lucrurile spre un soi de intelegere. Fiindca, din punctul meu de vedere, sau ceea ce inteleg eu, este ca trecutul se repeta permanent numai ca in forme diferite. Si atunci in momentul in care renunti la el, la acest trecut, nu faci decit sa repeti aceleasi mecanisme la nesfirsit.

Vasile Botnaru: Dar poti sa intelegi in mod diferit. De exemplu in maniera lui Tismaneanu, in maniera condamnarii de la Consiliul Europei.

Vasile Ernu: Evident, poti sa intelegi in foarte multe feluri. Cu asta sint de acord. Dar datoria noastra este sa venim cu aceste forme diferite. Sa le punem impreuna, sa le dezbatem. Adica adevarul nu este nici al meu, nici al lui Tismaneanu, nici al Comunitatii Europene. Mai ales al Comunitatii Europene, in nici un caz. Sa nu-i lasam pe politicieni sa ne faca trecutul, ca atunci e jale. Din punctul meu de vedere cu trecutul trebuie sa se ocupe oamenii fie ai stiintei, fie ai artelor, fie ai literaturii. Fiindca oamenii din literatura lucreaza cu sensuri. Iar politicienii lucreaza cu politica. Ei ne vor ideologiza trecutul. Nu am nevoie de solutiile Comunitatii Europene. Stiu eu ce vor ei. Nu ma intereseaza solutiile politicienilor. Dar oamenii de cultura, oamenii de stiinta trebuie sa se framinte. Si atunci evident uneori ne intelegem, uneori ne confruntam. Dar tocmai trecutul e ca un puzzle care se compune din diverse parti.

Vasile Botnaru: Iulian, dumneata in cartea “Inainte sa moara Brejnev” ai iesti din acest trecut cumva cu o frustrare, o suparare pentru rateurile pe care le-am mostenit, pentru ceea ce nu ni s-a intimplat din cauza eventual a lui Brejnev. Este adevarat? Senzatia mea este corecta?

Iulian Ciocan
Iulian Ciocan: Partial da. Eu o sa incerc sa raspund la intrebarea ta, Vasile, venind cumva dinspre zona literaturii. Eu sint un autor caruia ii place sa analizeze realitatea. As spune ca pe undeva sint un prozator al cotidianului. In momentul in care incerci sa analizezi cu atentie lumea din jurul tau, iti dai seama ca universul in care traim, din punctul meu de vedere cel putin, este o prelungire fireasca a perioadei sovietice. Eu nu trag aceasta linie de demarcatie pe care o fac unii – adica lumea de pina la ’91 si lumea de dupa acest an in care s-a proclamat independenta Republicii Moldova. Si atunci in mod firesc nu poti vorbi despre lumea de azi – si aici ii dau dreptate lui Vasile Ernu – atita timp cit nu incerci sa te lamuresti ce a fost inainte de aparitia acestei lumi zise democrate, libere. Pentru ca ea este o prelungire fireasca. Bineinteles ca eu, cum ai zis, am niste frustrari legate de aceasta perioada. Aceasta copilarie pe care o consider un rateu intr-adevar. Pentru ca am impresia ca traind intr-o alta lume totusi as fi avut alte posibilitati si alte drepturi care mi-au lipsit in acea perioada.

Vasile Botnaru: Vasile Ernu, dumneata risti sa apari cumva drept avocat al acelor vremuri, incepind cu prima carte dar si la a doua. Si unul din personajele dumitale spune ca exista riscul constituirii unei antiideologii. Oare chiar nu iti pasa ca ai iesit din rind si nu “condamni cu vehementa” comunismul ci il pui la indoiala pur si simplu?

Vasile Ernu: Eroii mei spun niste lucruri care, daca le-ai scoate din context, s-ar putea sa te duci la Balaceanca. Adica spun lucruri foarte deranjante mai ales pentru spatiul romanesc unde oamenii sint foarte sensibili - si la inima si la ureche. Viata trebuie inteleasa intr-un context mult mai larg, spun eroii mei. Eu incerc sa imping si sa rastorn tot felul de situatii si posibilitati. Uneori pina la extreme, rupind limitele. Tocmai pentru a atrage atentia asupra cu totul altei zone. Eu cind zic, de exemplu, ca condamnarea este riscanta, nu inseamna ca sustin comunismul. Ci vreau sa inteleg cu totul alte zone care trebuiesc intelese. Pentru mine este foarte importanta in primul rind aceasta intelegere a trecutului. Eroii mei de exemplu cind spun ca dictatorul nu a existat – si ei vorbec despre Ceausescu, dar e valabil si pentru Stalin – evident ca pe oameni ii enerveaza. “Cum adica nu a existat daca el ne-a facut atita rau?” Eu vreau sa imping lucrurile tocmai spunind ca el de fapt, producerea lui sociala, politica ne apartine in mare parte tuturor si a fost nevoie de un gest ca el sa dispara. Problema mea cind spun ca nu a existat, este ca a fost o proiectie a noastra. Vreau sa arat mecanismele prin care se produc aceste focare de dictatura, aceste forme de putere. Modul in care aceasta forma trebuie asumata. Pentru ca trebuie sa intelegem si momentul disparitiei acestei forme. In momentul in care lumea a avut curajul sa strige, ea a disparut intr-o zi. E foarte greu sa intelegi cum o putere cu o forta atit de mare a disparut atit de repede. Asta inseamna ca ea a fost foarte puternica in primul rind in mintile noastre. Folosesc aceste paradoxuri intentionat fireste. Folosesc lucruri rasturnate, pozitii foarte transante si destul de radicale deseori tocmai pentru a ii determina pe oameni sa isi puna niste semne de intrebare si mai ales pentru a-i face sa reflecteze altfel. Mie mi se pare ca modul de standardizare si de ideologizare astazi este la fel de puternic, adica avem impresia ca vorbim cu aceleasi mecanisme, doar ca am schimbat numai limbajul de lemn. Adica in loc de cuvintele clasice de tip sovietic am introdus un alt limbaj. Asta blocheaza enorm de mult modul de reflectie, modul de a intelege lumea in care traim. Daca ma uit atent in jur observ ca a disparut Ceausescu, dar au aparut multi mici “ceausesti” in diverse chipuri si forme care reproduc in maniera micro aceleasi reflexe, acelasi mod de raportare. Si in definitiv si acesti baieti vor sa imi fure viata asa cum mi-au furat-o si ceilalti.

Vasile Botnaru: Dar “ceausestii” mici o fac “intru binele nostru” ca sa ne scoata din trecut. Asa zic ei.

Vasile Ernu
Vasile Ernu: Da, numai ca idea este ca nu trebuie sa ne lasam pe mina lor. Ceea ce spun este: mare atentie! Riscurile pot veni de peste tot. Noi trebuie sa fim cu mintea limpede. Trebuie sa veghem permanent. Nu trebuie sa adormim, trebuie sa fim cu ochii pe ei, trebuie sa fim permanent in raport de critica fata de ei. Nu trebuie sa umblam cu sustinerea sau cu ploconirea la acesti baieti. Ca daca o sa mergem cu acest stil, cum se intimpla mai ales in Romania de multi ani de zile, o sa ajungem iar sa nu se intimple nimic si iar o sa pierdem multe batalii. Si din aceasta cauza datoria noastra este sa tragem semnale de alarma. Si noi trebuie sa latram permanent, asta este meseria noastra. Din punctul meu de vedere, intelectualul poate fi de doua feluri, nu poate fi de trei, de cinci. Adica ori de exil, ori de curte. Daca alegem sa fim de curte, atunci asta este, lingem blidele mai marilor zilei. Fiind in exil e mai incomod, intr-adevar. Deci trebuie sa ne asumam niste riscuri.

Vasile Botnaru: Deci asta ar fi deosebirea prncipala, asa inteleg eu, in versiunea lui Vasile Ernu. Iulian Ciocan, asta ne-ar deosebi de vremea pe care o condamnam si din care vrem sa iesim? Sa gindim critic la adresa oricui? Daca ar fi sa dai propria definitie, ce trebuie sa facem ca intr-adevar sa parasim timpul pe care voi incercati sa il intelegeti? Nu zic sa il condamnati…

Iulian Ciocan: Eu cred ca Vasile Ernu are dreptate, trebuie sa fim foarte vigilenti. Trebuie sa avem mult discernamint, trebuie sa fim reflexivi. Pentru ca perioada pe care o traversam acum, a “tranzitiei interminabile”, este una in care multe din apucaturile perioadei sovietice s-au pastrat si prolifereaza in continuare. Ginditi-va numai la citeva personaje emblematice ale acestei perioade cum ar fi omul de curind imbogatit. Eu vad la aceasta categorie de imbogatiti peste noapte apucaturi pe care le-am sesizat si in perioada sovietica la unii indivizi. Sau guvernantii nostri. Unii dintre ei chiar sint aceeasi dupa 1991, sint aceiasi care ne-au guvernat pina la caderea Uniunii Sovietice.

Vasile Botnaru: Iulian, da-mi voie sa te contrazic, in perioada sovietica era “rusine” sa fii bogat. Un om care avea bani isi punea o haina mai ponosita ca sa se ascunda. Acum dimpotriva, opulenta, masinile 4x4, astea fac vitrina.

Scriitorii Dumitru Crudu, Vladimir Besleaga, Iulian CIocan, la lansarea cărţii lui Vasile Ernu
Iulian Ciocan: Eu am zis nu omul imbogatit, ci omul recent imbogatit, de curind imbogatit, cel imbogatit peste noapte. Acestui om in perioada sovietica ii era refuzat dreptul de a fi bogat. Imbogatindu-se peste noapte prin mijloace frauduloase el are un soi de mentalitate cu totul si cu totul aparte, aceasta cel putin este convingerea mea. Asta este pe de o parte. Eu am convingerea ca scriitorul trebuie sa vorbeasca despre lumea in care traieste. Pe de alta parte, literatura trebuie sa fie preocupata de eul profund al omului. Prin urmare, eu ca scriitor basarabean, trebuie sa vorbesc despre eul profund al basarabeanului, al omului din acest spatiu. Si atunci in mod inevitabil ajung iarasi la aceasta perioada sovietica. Cum poti sa vorbesti altfel despre omul tranzitiei daca el a avut o copilarie sovietica si probabil acolo in acea copilarie a avut niste experiente care l-au marcat pentru toata viata. De aceea eu nu pot sa ii inteleg pe unii colegi de breasla care imi adreseaza reprosul: “Ce tot scormonesti in perioada sovietica, las-o balta, vorbeste despre perioada noastra!” Dar nu pot. Si aici iar ii dau dreptate lui Vasile Ernu, nu pot sa nu vorbesc despre perioada asta. Eu nu vad o ruptura, o prapastie intre Uniunea Sovietica si tranzitia moldoveneasca.

Vasile Botnaru: Vreau sa va dau si eu dreptate facind trimitere la un alt scriitor care s-a ocupat de comunism, aplicind mijloace specifice. Ma refer la celebra piesa a lui Matei Visniec. Cel care nu a gasit o forma mai adecvata decit sa le povesteasca unor pacienti de la un ospiciu despre comunism. El a apelat la un fel de “Kratkii kurs istorii KPSS” pentru acesti cetateni. Care este la parerea dumneavoastra forma cea mai adecvata? De ce va intreb asta si iarasi insist asupra zisului aspect de “avocatura” pe care unii il banuiesc si la Iulian Ciocan si la Vasile Ernu? Pentru ca in spatiul moldovenesc in special, unde a pierdut meciul Partidul comunistilor, ei spera sa isi ia revansa. Prin urmare orice incercari de a intelege de o maniera mai toleranta trecutul communist toarna cumva apa la moara acestor, sa le zic “ostalgici” care spera sa revina.

Vasile Ernu dă autografe la Chişinău
Vasile Ernu: In primul rind voi ar trebui sa spuneti in Republica Moldova o chestiune ca sa dispara orice dubii: nu exista un Partid cumunist in Republica Moldova. Acela este un partid oligarho-nationalisto-moldovenesco-ortodoxo-nu-stiu-ce … Dar comunist nu este. Dar ma rog. Cit priveste modul in care chestionam trecutul in primul rind cred ca este o optiune a fiecarui scriitor in parte. Nu cred ca putem sa venim cu o formula. In primul rind pentru ca sint foarte multe paliere. Noi nu intelegem o chestie: trecutul nostru este o enorma valoare, indiferent daca a fost una tragica, fericita, etc. Din punctual meu de vedere, experienta Uniunii Sovietice este una imensa. Acolo ai atit de mult material. Acolo este viata noastra, nu putem sa fugim de ea. Despre ce sa scriem? Despre cum am fumat o iarba la New-York? Nu ma intereseaza pentru ca eu nu am acea experienta de alta lume. Este viata mea si trebuie sa ne-o povestim, trebuie sa ne-o asumam. Si incercarea de a fugi de aceasta lume mi se pare de o aberatie incredibila, este ca si cum ai renunta la toata valoarea care s-a adunat in tine. Sa nu uitam ca marile tragedii, marile rupturi pot crea enorm de multa literature. O buna parte a intregii literaturi sovietice, a intregii literaturi ruse a secolului XX, vine de acolo. Si noi acum vrem sa ne ocupam de ce? Uitati-va la Germania. La modul in care si-a revalorificat trecutul. Eu cred ca din elementul negativ, daca stim sa il utilizam, daca avem intelepciune si talent sa scriem, putem sa scoatem capodopere.

Vasile Botnaru: Dar si curaj.

Vasile Ernu: Evident, enorm de mult curaj. Marile opere se fac cu foarte mult curaj. Curajul de a merge impotriva tuturor, curajul de a spune lucruri chiar uneori poate incomode noua insine. Trebuie sa mergem pe chetiunea aceasta. De exemplu carti despre mari compromisuri. Carti despre noi, despre parintii nostri care au facut poate mari compromisuri. Care au facut poate acte de eroism. Fiecare cu experienta lui, vine si trebuie sa povestesca. Eu am ales sa povestesc despre viata cotidiana. Intr-o anumita forma ironic-nostalgica. Fiindca asta am simtit eu, asta a fost formula mea pe care am ales-o. Altii vorbesc intr-o maniera tragica. Cu toata ca a doua carte a mea nu mai este nici ironica, nici umoristica. Este mai degraba ceva mai tragica. Dar nu este treaba mea sa imi analizez cartea.

Vasile Botnaru: Cartea a doua categoric nu este ironica.

Vasile Ernu: Se ride mai rar in cartea a doua, cel putin mult mai rar decit in prima. Fiindca dorinta mea a fost sa povestesc cu totul altceva, sa punctez cu totul altceva. Si eu spun ca a renunta la chestiunea aceasta mie mi se pare pur si simplu inseamna sa renunti la tot. Nu pot sa renunt la viata mea de atunci. Indiferent ca ea a fost tragica. Plus ca mie mi se pare ca a-ti asuma trecutul, asa cum a fost el, cu rele cu tot, este trecutul tau, este viata ta. Cum poti sa renunti la ea. A renunta la ea este aproape a te sinucide.

Vasile Botnaru: Eu as face trimitere la inca o maniera de a asuma trecutul. Profesorul lui Iulian Ciocan, Gheorghe Craciun, cu “Pupa russa” care descrie, am impresia, tragismul excluderii si mutilarii omului, intr-o maniera foarte afectiva. Eu as pune pe acelasi cintar observatia dumitale cind ai spus ca timp de 20 de ani puteai sa lipsesti, sa te fi luat extraterestii, si dupa o lipsa de 20 de ani sa revii in Uniunea Sovietica si sa observi ca lingura costa tot 20 de kopeici, stantate pe miner.

Iulian Ciocan: Da este o observatie foarte interesanta.

Vasile Ernu: Eu am scris despre chestia asta legat de nostalgie. Eu cred ca sint trei-patru elemente. De exemplu eu cred ca sistemul concentrational creaza un sentiment al nostalgiei mult mai puternic decit un sistem neo-liberal. Din cauza ca unu: comunismul a reusit intotdeauna sa produca un sens unificator. Fie in perioada de inceput cind era romantic. In sensul ca ne unea pe toti un ideal, chiar daca nebun. Iar in a doua perioada era idealul urii. Toti uram comunismul. Dar era idea ca ceva ne unea pe toti. Doi: exista elementul enorm de puternic al acestei stabilitati. O stabilitate mai mare decit in comunism nu a existat nicaieri in perioada moderna. In sensul neschimbarii lucrurilor. Din aceasta cauza noi avem un atasament apropape mistic fata de obiecte. De exemplu eu cind scot cite un obiect cateodata cu prietenii mei peste 20 de ani, un Buratino sau nu mai stiu ce, toti avem un soi de trepitatii aproape biologice. Fiindca acest gen de societate a creat un soi de dependenta enorm de mare. Si eu cred ca lucrurile acestea sint extrem de importante, fiindca e un gen de experienta foarte puternica. De asta spun, cum pe lingura aia, pe care oricine o are acasa, e stantat pe metal pretul de 25 de kopieci, la fel avem stantate in cap tot soiul de eroi, si melodii, si obiecte. Obiectele aproape erau fetisizate. Si asta este o experienta, la parerea mea, extraordinar de mare. Fiindca este total diferita de ceea ce am trait in spatiul liberal. Nu trebuie sa ne fie rusine de trecutul nostru. Dumnezeule, de ce trebuie sa ne fie rusine? Nu trebuie sa credem ca acei care au trait intr-o lume libera nu au avut si ei problemele lor. In a doua carte incerc cumva sa valorific pina si ultimul rahat din communism tocmai pentru a intelege ca trebuie sa avem o demnitate a asumarii.

Vasile Botnaru: Dar exista riscuri, e doar un pas pina la idolatrizare si pina la nostalgie. De exemplu canalul rusesc de televiziune “Nostalgia”, a inceput cu valorificarea unor pagini de glorie din patrimoniul sovietic, intrind la un moment dat pe un fagas periculos…

Vasile Ernu: Nu, eu cred ca aratind aceste chestiuni ele se devalorizeaza. Si nu mai sint atit de periculoase. Pentu ca noi facem un soi de catharsis. Dupa ce incepi sa bei Buratino in fiecare zi, acest Buratino devine ca si Cola, nu mai are nicio semnificatie. Fiindca noi traim deja intr-o alta lume, noi traim deja intr-un alt context. Trebuie sa avem aceste arhivari, aceste carti. Aceste carti in care scriem despre trecut sint ca un fel de eliberare. In momentul in care nu vrem sa le povestim, noi de fapt le cream o putere si mai mare in interiorul nostru intim. Noi nu vrem sa ni le asumam, noi nu vrem sa le spunem, dar in interiorul nostru ele lucreaza. In momentul in care le facem, le vedem, noi ne eliberam de ele. O data spuse, o data rostite, o data vazute, ne eliberam de ele. Asta este o chestiune enorm de importanta. Si nu trebuie sa ne fie frica de ele. Doi: intotdeauna ma raportez cu multa critica la trecut. Sint foarte clare la mine tezele raportului critic fata de trecut. Eu cind incerc sa apar, de fapt nu sa apar ci sa pun intr-un anumit unghi de vedere, actionez astfel doar pentru ca vreau sa arat ca si in lumea in care traim sint la fel de multe riscuri. La fel de multe forme de restrictii. Doar ca sint altfel. Idea mea este ca noi trebuie sa stim mereu sa ne eliberam de trecut, sa stim sa il folosim. Si sa fim foarte liberi fata de lumea in care traim. Si sa avem curajul acesta de alt tip. Fiindca in momentul in care noi vom intelege mai bine ce s-a intimplat cu noi, cred ca vom avea mai mult curaj sa ne raportam la ceea ce ni se intimpla astazi. Adica totusi astazi nu ne ia nimeni din strada cu masina neagra, dar in schimb sa nu uitam ca astazi ne pot taxa foarte bine sistemele bancare care ne creaza cu totul altfel de dependenta. Deci, trebuie sa fim cu mintea mai destupata.

Vasile Botnaru: Ce anume te ajuta pe dumneata, Vasile Ernu, si pe dumneata Iulian Ciocan, sa nu fiti dependenti, sa fiti critici, sa aveti aceasta minte lucida? Inteleg ca pe dumneata, Vasile Ernu, intrucitva te-a ajutat si facultatea de filosofie absolvita, sau nu este adevarat?

Vasile Ernu: Sint multe lucruri care te ajuta. Cred ca cele mai importante pentru mine sint cartile care m-au ajutat sa gindesc, sa regindesc lucrurile. Si oamenii cu care sint intr-un permanent dialog.

Iulian Ciocan: Eu nu am absolvit o facultate de filosofie, fireste. Dar vreau sa va spun ca citind studii de naratologie, invatind tehnici narative, intre care si cea care se numeste “punctul de vedere” - este o tehnica care trebuie invatata de orice prozator, felul in care iti construiesti personajele, felul in care naratorul se raporteaza la ele, cum le prezinta, deci deja te invata sa fii mult mai atent, mult mai reflexiv.

Vasile Botnaru: Dar eu ma refeream nu neaparat la practici scriitoricesti. Ma refer la situatia unui om care poate sa devina dependent sau, fereasca Dumnezeu, sa si idolatrizeze trecutul. Asa cum sint unii tineri care preiau niste slogane si sustin ca comunismul este un fel de crestinism universal iar Iisus Christos a fost comunistul numarul unu. La acestia ma refer. Cum sa se fereasca ei de aceasta influenta nociva?

Iulian Ciocan în compania confraţilor Vladimir Beşleagă şi Dumitru Crudu
Iulian Ciocan: Cred ca de vreme ce nu au trait in aceasta perioada sovietica desigur ca riscul de a ajunge sa il idolatrizeze exista. Dar aici iarasi conteaza si mediul in care traiesc, lecturile pe care le au. Iarasi ajungem aici la lecturi. Si banuiesc ca fata de acesti tineri cumva ar trebui sa existe si un fel de responsabilitate a celor care au trait, au fost in pielea omului sovietic. Deci ei nu ar trebui scapati din vizor pentru ca fiind sedusi de foarte multe achizitii ale post-modernitatii ar putea chiar sa nu mai inteleaga ce a fost in acea perioada.

Vasile Botnaru: Un sfat de la Vasile Ernu?

Vasile Ernu: E una dintre functiile cele mai importante a inteleghentiei in societate. Ei sint ca medicii, pun diagnostic si dau tratament. E ceea ce spunea si Oleg Pamfil la lansarea de carte – cartile uneori trebuie sa fie ca o periuta de dinti cu care sa dai pe creier, ca sa nu ajungi pina la urma la doctorul care sa iti scoata dintii. Intelectualitatea asta trebuie sa faca, intotdeauna sa puna in discutie, sa se framinte, sa ofere solutii, sa gindeasca proiecte, sa traga semnale de alarma. Ei sint acei care miros vemurile, miros pericolele. Sint ca niste ciini de prada, de vinatoare s.a.m.d. In momentul in care ei nu isi fac functia atunci cine vrei sa si-o faca? Matusa Ileana de la gradina? Ea are alta functie. Trebuie intelectualitata sa isi faca treaba foarte bine si atunci lucrurile vor fi ceva mai bune.

Vasile Botnaru: Apropo de aceasta misiune, sa va intreb, chiar daca nu va place practica aplicata, politicienii, sint obligat sa va intreb. Mai nou a aparut o propunere sa se interzica simbolistica comunista ca o solutie pentru lupta cu comunismul, cu trecutul. Dumneavoastra cum ati vota daca ati fi in parlament sau chiar din pozitia in care sinteti? Domnule Iulian Ciocan, incep de la dumneata pentru ca esti cu rubrica la zi. Un Umberto Eco al nostru care scrii in fiecare zi pe etichete de chibrituri.

Iulian Ciocan: Eu nu sint un fan al simbolisticii comuniste si probabil niciodata nu voi deveni parlamentar ca sa votez.

Vasile Botnaru: Dar trebuie interzisa sau nu?

Iulian Ciocan: Nu stiu. Eu cred ca mult mai important este sa avem discernamint si sa avem un punct de vedere pe care sa ni-l asumam si un set de valori pe care le promovam. Asta mi se pare mult mai important.

Vasile Ernu: Cred ca asta este ultima problema a Republicii Moldova si in general a lumii noastre. E frectie la picior de lemn. Acum sa ne apucam sa scoatem toate insemnele de la Prut la Nistru? Nu cred ca e o problema atit de mare. Cred ca li se da o atentie exagerata acestor insemne. In primul rind ca demult nu mai sint atit de fascinante. Sa fim seriosi. N-am vazut prea multe. Acei care le folosesc le trateaza ca pe ceva “cool” si au deja o cu totul alta semnificatie. In sensul de marfa, care deja s-a devalorizat demult. In sensul politic. Nu asta e problema noastra. Adica noi nu dezbatem probleme mult mai grave, mult mai majore. Probleme de educatie, probleme legate de invatamint. Scoala noastra se duce de ripa. De bine-de rau scoala sovietica ne-a lasat o infrastructura si un nivel destul de ridicat de invatamint, sa fim seriosi. Am distrus tot si acum discutam despre “hai sa scoatem steaua!”. Chiar nu vad o porblema in asta. Nu am nimic impotriva sa se discute despre asta. Dar avem probleme mult, mult mai grave.

Iulian Ciocan: In fiecare zi trec pe linga monumentul lui Kotovski, incit am incetat sa il mai observ. Deci pe mine ma framinta alte probleme, nu Kotovski, sincer va spun. Si eu cred ca in momentul in care tara noastra va iesi din saracie, din mizerie, si lucrurile se vor urni in sfirsit din loc, eu cred ca si Kotovski va disparea.

Vasile Botnaru: Adica, alternativa reala.

Iulian Ciocan: Da, exact, altrnativa reala.
XS
SM
MD
LG