Linkuri accesibilitate

Conferinţa de presă a premierului Vlad Filat despre întrevederile avute la summitul CSI

Seful guvernului Vlad Filat a declarat că s-a convenit cu demnitarii de la Kiev să fie demarcată frontiera R. Moldova cu Ucraina. „S-a convenit ca să fie demarcată frontiera R. Moldova cu Ucraina în regiunea portului Giurgiuleşti, regiunea transnistreană, barajul de la Novodnestrovsk şi în regiunea Palanca. Urmeaza sa negociem”.

Iar negocierile vor incepe sambata cand un grup de experti de la Chisinau va pleca la Kiev. „După ce va fi demarcată frontiera moldo-ucraineană, se va putea controla şi frontiera cu regiunea transnistreană”, a mai spus premierul moldovean. „R. Moldova are un acord cu Ucraina, prin care ţara vecină a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să existe ieşire la Dunăre, iar Chisinaul, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca”, a mai precizat premierul Vlad Filat.

Seful cabinetului de ministri Vlad Filat este de părere că întâlnirea de la Yalta cu omologul sau rus Vladimir Putin „deschide o nouă filă din relaţiile bilaterale dintre cele două ţări”. El nu exclude că până la finele anului va mai avea o întâlnire cu Vladimir Putin şi, tot până la încheierea anului bugetar 2009, speră ca R. Moldova să poata accesa creditul de 150 milioane de dolari din partea Federaţiei Ruse.

Referitor la discutiile pe care le-a avut cu Vladimir Putin despre solutionarea problemei transnistrene, Vlad Filat a accentuat: „Important este si punctual de vedere asumat de catre Vladimir Putin referitor la acest format”5+2”. Nu am auzit atat de des ca inalti oficiali de la Moscova sa puncteze foarte clar pe acest format. Si avand in vedere pozitia reprezentantului Federatiei Ruse in cadrul intrevederii care a avut loc, dar si discutiile pe care continuam sa le purtam cu partea rusa sesizam un interes si o noua dinamica. Dar depinde de noi, cum vom reusi sa ne manifestam, cat de energici si hotarati vom fi in implementarea acestor oportunitati”.

In cadrul conferintei de presa Vlad Filat a sugerat ca Republica Moldova ar trebui sa stabilasca punti nu numai la Vest dar si la Est. L-am intrebat pe premier daca aflarea Moldovei in CSI poate fi numita o proba serioasa pentru cursul de politica externa al actualei guvernari?

Vlad Filat a raspuns: “Eu nu pun accent pe aflarea Moldovei in spatiul CSI. Ma intereseaza cel mai mult relatiile bilaterale, cu tarile membre CSI. Si acest cadru CSI ofera posibilitatea de a redimensiona relatiile bilaterale.“

Valentina Ursu: Dar va reusi oare Republica Moldova sa intermedieze in interes national o serie de probleme economice?

Vlad Filat: Moldova va reusi sa solutioneze problemele economice.

Valentina Ursu: Consolidarea securitatii energetice poate fi asigurata in spatial CSI?


Vlad Filat: Problema sectorul energetic nu trebuie solutionata doar cu o privire aruncata in Est. Contam pe racordarea lui la cel european. Sunt mai multe proiecte investitionale pe care le vom duce la capat atat cu partenerii din Est cat si cu cei din Vest. Deoarece Republica Moldova poate servi drept o platforma foarte si foarte atractiva pentru a fi un jucator important pe piata energetica in Vest.

Sa mai precizam ca de la 1 ianuarie 2010 preşedinţia CSI va fi preluată de la Republica Moldova de către Federaţia Rusă, iar următorul summit va avea loc la 21 mai 2010, la Moscova.
XS
SM
MD
LG