Linkuri accesibilitate

„Cuvintele ies din mine ca şi cum cineva m-ar fi deschis ca pe un robinet”, lasă să-i scape la un moment dat Imogen, sora frumoasei Anthea, într-una dintre cele mai fabuloase poveşti de dragoste din cîte am citit în ultima vreme, Fata întîlneşte băiatul, a scoţienei Ali Smith, Leda, 2008. Departe de a fi doar un termen de comparaţie, apa – elementul feminin prin excelenţă – pare să ritmeze naraţiunea, de la legănarea valurilor care i-au înghiţit pe bunicii fetelor plecaţi în croazieră, la limbajul publicitar al companiei de îmbuteliere PURE, pentru a se ajunge în final la curgerea firească a rîului pe al cărui mal are lor nunta celor două mirese, Antheia Gunn & Robin Goodman. Fiindca da, băiatul pe care-l întîlneşte fata este de fapt o fată cu nume băieţesc, „dar arăta întocmai ca o fată. Ea era cel mai frumos băiat pe care-l văzusem vreodată”.

Ei bine, în clipa asta tot stratul mitologic iese la suprafaţă, şi încă în versiunea lui Ovidiu, care rescrie la rîndu-i mitul lui Iphis şi Ianthe în Cartea a 9-a a Metamorfozelor sale. Ali Smith reia povestea, pe două voci (îndrăgostite!), după ce că fetelor li se dezvăluie misterul alterităţii: „Nu ştiusem cu adevărat că pot fi mai mult decît eu însămi. Nu ştiusem că un alt corp poate să-i facă asta corpului meu”. Iar cînd se întîmplă „asta”, stilul frizează sublimul ţîşnind ca o fîntînă arteziană: „Fusese palpitant, mai întîi să nu ştiu ce era Robin, apoi să aflu. (...) Stîrnea privirile băieţilor cum o fac fetele. Stîrnea privirile fetelor cum o fac băieţii. Făcea dragoste ca un băiat. Făcea dragoste ca o fată. Era atît de băieţoasă încît era feminină, atît de feminină încît era băieţoasă, şi mă făcea să vreau să hoinăresc prin lume ca să scriu numele noastre pe fiecare copac. Pur şi simplu nu mai întîlnisem o persoană atît de potrivită”.

Pe post de hapy-end, Cuprinsul rezumă întreaga poveste în felul urtmător: eu (... p. 9), tu (... p. 55), noi (... p. 85), ele (... p. 111), acum cu toţii (... p. 151).
XS
SM
MD
LG