Linkuri accesibilitate

Convorbiri Putin - Timoşenco la Ialta - Rusia nu penalizează violarea de către Ucraina a contractului de import de gaze


Rusia a căzut de acord să relaxeze condiţiile pentru Ucraina prevăzute de acordurile de livrare a gazelor semnate în ianuarie, ceea ce, potrivit Moscovei, va preveni noi probleme la tranzitul gazelor spre ţările Uniunii Europene. Premierul rus Vladimir Putin a făcut anunţul la Ialta, după convorbirile purtate joi cu şefa guvernului ucrainean Iulia Timoşenco. Putin a spus că, datorită relaţiilor speciale cu Ucraina, Rusia nu o va penaliza pentru că, din cauza crizei economice, a cumpărat anul acesta mai puţine gaze ruseşti decât se angajase. Putin a spus că se simte confortabil în compania Iuliei Timoşenco şi că relaţiile Rusia-Ucraina s-au îmbunătăţit în timpul conlucrării cu ea.
XS
SM
MD
LG