Linkuri accesibilitate

Important e ca tinerii să conştientizeze pericolul care ne pîndeşte acum la orice colţ de stradă.

Aflu dintr-un ziar că “gripa pandemică îi lipseşte pe tineri de sărbători”. Despre ce e vorba? Păi, a fost contramandat, bunăoară, concertul care trebuia să aibă loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale de Ziua Internaţională a Studenţilor. Şi nu doar acesta. Ziarul sus-pomenit scrie că “astfel, municipalitatea doreşte să împiedice răspîndirea gripei pandemice în rîndul tinerilor”.

O fi, probabil, această contramandare a concertului o măsură necesară în condiţiile în care virusul gripei pandemice se răspîndeşte vertiginos. În absenţa acestei interdicţii, tinerii nonconformişti s-ar fi bulucit cu siguranţă în piaţă pentru a sorbi din priviri vedetele recente cu voci catifelate. Numai că anularea concertului grandios ar putea să nu aibă efectul scontat, de vreme ce în alte locuri ale capitalei continuă să se adune cete de tineri şi copii pentru a dansa, a cînta, a recita versuri sau a da peste cap o bere. De pildă, duminică am văzut, la supermarketul Malldova o sumedenie de copii, secondaţi de părinţi, adunaţi în jurul unor clovni volubili şi zbangii. Am văzut şi un local în aceste zile plin cu tineri care savurau pizza şi berea spumoasă. Unii dintre tinerii aceia erau veseli din cale-afară şi chiar rîdeau nechezat. Se vede că nu i-a speriat deloc ofensiva gripei pandemice.

Contramandarea concertului e un lucru necesar şi benefic, fireşte. Nu însă de ajuns. Mai important e ca tinerii să conştientizeze pericolul care ne pîndeşte acum la orice colţ de stradă. Vigilenţa şi responsabilitatea lor ar fi o armă mai eficientă decît măsurile restrictive ale autorităţilor. Pe vreme de gripă pandemică, tinerii ar trebui să renunţe de bunăvoie la buluceală şi la sindrofie.
XS
SM
MD
LG