Linkuri accesibilitate

Un interviu cu Iurie Leancă în ajunul deplasării la București.

Premierul Vlad Filat şi ministrul de externe Iurie Leancă se află la Bucureşti la reuniunea Iniţiativei Central-Europene. Este prima lor vizită în România după investirea noului guvern la Chişinău. Cei doi urmează să aibă întrevederi bilaterale cu demnitarii de la Bucureşti. Cu aceasta ocazie va fi semnata Convenţia micului trafic la frontieră menită să uşureze contactele dintre locuitorii de la graniţă, a declarat Europei Libere vicepremierul Iurie Leancă, seful diplomatiei moldovene.

Iurie Leancă
: Acordul prevede câteva elemente importante, care vor permite să transpunem în viaţă prevederile lui. Mă refer de exemplu, la pregătirea şi emiterea permiselor în baza cărora deţinătorii lor, vor putea să traverseze frontiera fără de vize. Aceste permise, elaborarea lor e în conformitate cu prevederile europene; e vorba şi de componenta de securitate a acestor acte. Sper foarte mult că până la finele anului, ambele părţi vor reuşi să se conformeze acestei voinţe politice de a transpune în viaţă cât mai rapid prevederile acordului.

Valentina Ursu
: Tot în interesul cetăţeanului este şi inaugurarea celor două consulate româneşti de pe teritoriul R. Moldova şi a unui consulat al R. Moldova pe teritoriul României. Au demarat acordurile?

Iurie Leancă: Guvernul României este foarte avansat în realizarea procedurilor interne, care le vor permite să inaugureze într-o perspectivă destul de rapidă aceste două consulate.

Valentina Ursu: Când ar putea Chişinăul inaugura consulatul la Iaşi şi de ce un singur consulat? De ce nu a cerut şi R. Moldova deschiderea a două consulate?

Iurie Leancă: Pornind de la condiţiile şi resursele financiare de care dispunem, pentru început este absolut necesar să deschidem primul consulat la Iaşi. Dacă ulterior vom constata că există o necesitate pentru a deschide un al doilea consulat general şi vom găsi şi rezervele, resursele necesare, vom merge şi sunt convins că partenerii de la Bucureşti vor fi deschişi pentru astfel de abordare.

Valentina Ursu: După doi paşi deja făcuţi, care ar fi cel de-al treilea pas? Se discută foarte mult despre negocierea sau chiar definitivarea celor două documente juridice bilaterale – acordul privind delimitarea frontierei şi tratatul politic de bază.

Iurie Leancă: Edificarea unui cadru juridic bilateral, care ar fi conform principiilor şi spiritului european, instituţionalizarea dialogului politic, eficientizarea schimburilor comerciale, relansarea dialogului în domeniul învăţământului, culturii, toate aceste dimensiuni sunt nişte necesităţi şi sunt pe agenda guvernului de la Chişinău. Din păcate, din motivul acestor evoluţii dinamice de la Bucureşti, a trebuit să aşteptăm puţin să avem un interlocutor.

Valentina Ursu: Domnule ministru spuneţi-mi totusi, care ar fi soarta acestor două documente?

Iurie Leancă: Pentru a şti care e soarta, trebuie să mă întâlnesc cu omologul meu de la Bucureşti. Să trasăm care ar fi strategia, preluăm tratatul care a fost parafat în 2000 sau ne concentrăm pe acordul privind cooperarea şi parteneriatul european, care a fost negociat de fosta guvernare. Deci, avem nevoie de un prilej, să ne vedem şi acolo vom stabili când demarăm negocierile, în ce format, pe ce ne axăm.

Valentina Ursu: Poziţia Chişinăului ramane a fi aceea că aceste două documente trebuie semnate in perspectiva consolidarii cadrului juridic bilateral?

Iurie Leancă: Chişinăul s-a pronunţat pentru oportunitatea şi a unui document de bază şi a unui acord de frontieră. Am primit un răspuns pozitiv şi din partea Bucureştiului.

Valentina Ursu: Care ar fi poziţia dumneavoastră referitor la urgentarea procesului de acordare a cetăţeniei din partea României pentru cetăţenii R. Moldova?

Iurie Leancă: Problema respectivă ţine pe de o parte de poziţia guvernului de la bucureşti, care şi-o corelează într-o anumită măsură şi cu angajamentele pe care le are în contextul UE. Din punctul nostru de vedere, ceea ce este foarte important, este să asigurăm cetăţeanului din R. Moldova o situaţie când în baza paşaportului moldovenesc, să poată călători nestingherit în acelaşi areal, în acelaşi spaţiu. Este un obiectiv real, fezabil. Avem nevoie de ceva timp pentru a demara cel puţin dialogul privind liberalizarea regimului de vize. Asta este datoria guvernului de la Chişinău.
XS
SM
MD
LG